Publicat în Manipulare, Politică, Social

Statul Magician şi Statul Poliţist


[…] Ce rezultat s-ar fi putut obtine prin cunoasterea relatiilor intersubiective?

O societate omogena, ideologic sanatoasa si guvernabila. Manipulatorul total al lui Bruno (n.t. Giordano Bruno) se insarcineaza sa le dea subiectilor o educatie si o religie potrivite: “Trebuie indeosebi sa avem o grija extrema cu privire la locul si la modul in care cineva este educat, la studiile pe care le-a urmat, sub inrauirea carei pedagogii, carei religii, carui cult, cu ce carti si cu ce autori. Caci aceasta genereaza prin sine si nu prin accident, toate calitatile subiectului […]” (Theses de Magia, LII). Controlul si selectia sunt stalpii ordinii. Nu este necesar sa ai imaginatie ca sa intelegi ca functia manipulatorului brunian a fost preluata de Stat si ca acest nou “magician integral” are in sarcina sa produca instrumentele ideologice necesare in vederea obtinerii unei societati uniforme. Orice educatie creaza niste asteptari, pe care Statul insusi nu este in masura sa le satisfaca. Pentru cei frustrati, exista centrale ideologice care creaza asteptari alternative. Daca Statul produce “cultura”, aceste alte centre de manipulare produc “contra-cultura”, care se adreseaza in primul rand marginalilor.

Nu trebuie sa ne inselam asupra caracterului modelor culturale alternative: ele se pot dovedi, in anumite imprejurari, mai puternice decat, insasi cultura de Stat, in care caz i se vor substitui in cele din urma acesteia, prin evolutie sau prin revolutie. De aceea un Stat ce vrea sa subziste, trebuie sa fie in stare sa asigure cetatenilor sai o educatie infailibila si in masura posibilului sa le poata satisface dorintele. Daca nu izbuteste, trebuie sa aiba grija sa-si produca el insusi propria contra-cultura, ale carei componente ideologice se cer organizate spre a evita coeziunea marginalilor si sporirea puterii lor. Metoda cea mai simpla si mai eficace, dar in acelasi timp si cea mai morala, consta in a lasa sa prospere piata fantasmelor destructive si autodestructive de toate felurile si in a cultiva idea surselor alternative de putere, din care cea mai importanta ar fi “puterea mentala”. Efectele violentei se intorc impotriva celor agresivi, autodistrugerea anuleaza o alta parte a marginalilor, in timp ce partea ramasa e ocupata sa mediteze si sa se extazieze asupra posibilitatilor necunoscute… dar, desigur inofensive ale psihicului uman. Chiar daca in anumite cazuri, rituri violente se asociaza practicilor mentale, este putin probabil ca toate acestea sa ajunga cu adevarat sa afecteze cultura de Stat. Avantajul acestor operatiuni subtile este de a evita represiunea directa si de a salvgarda ideea de libertate, a carei importanta cu greu ar putea fi subestimata. Pe de alta parte, modelele alternative sunt deopotriva o sursa enorma de prestigiu si de bogatie pentru creatorii lor, ceea ce asigura o buna functionare tuturor industriilor conexe: imagine, disc, moda vestimentara. Succesul de piata al acestor operatiuni reprezinta, la randul sau, o reala primejdie pentru Stat, care cooperase tacit la el cu singurul scop de a evita atentia marginalilor. Or, fenomenul asuma asemenea proportii, incat practic, scapa de sub controlul manipulatorilor directi or al Statului insusi. Noi mode prolifereaza, care n-au mai fost nascocite de catre Stat ca sa-si asigure propria subzistenta. O noua violenta izbucneste, pe care Statul n-o programase. Practicile autodistructive sfarsesc prin a-I atinge pe aceia dintre reprezentantii noilor generatii in care Statul ar fi fost intemeiat sa-si puna cele mai inalte sperante. Situatia devine din ce in ce mai complexa, iar masurile luate necesita o cheltuiala de inteligenta ce ar fi putut sluji unor scopuri mai bune.

Este oare Statul occidental astazi un adevarat magician, sau un ucenic vrajitor care pune in miscare forte obscure si incontrolabile?

Foarte greu de spus. In orice caz, Statul Magician – cu conditia sa nu fie vorba de niste vulgari prestidigitatori – este de departe preferabil Statului Politist, Statului care, ca sa-si apere propria “cultura” perimata nu sovaie sa reprime toate libertatile si iluziile de libertate, transformandu-se intr-o inchisoare in care orice speranta este pierduta. Prea multa subtilitate si o prea mare suplete sunt defctele majore ale Statului -magician, ce se poate degrada si transforma in Stat – vrajitor; o lipsa totala de subtilitate si suplete este defctul major al Statului – politist, care s-a degradat la rangul de Stat – temnicer. Dar diferenta esentiala dintre cele doua, total favorabila celui dintai, este ca magia este o stiinta a metamorfozelor, ea are capacitatea de a se schimba, de a se adapta la toate imprejurarile, de a se ameliora, in timp ce, dimpotriva, politia nu ramane niciodata decat ceea ce este: in cazul de fata, aparatoarea inversunata a unor valori perimate, a unei oligarhii politice inutile si daunatoare vietii natiunilor. Sistemul de constrangeri este condamnat sa piara, caci ceea ce apara el nu e decat o ingramadire de formule lipsite de orice vitalitate. Din contra, Statul – magician, abia asteapta sa dezvolte noi posibilitati si noi tactici si tocmai excesul de vitalitate ii deranjeaza functionarea. Cu siguranta, nici el nu e in stare sa-si exploateze decat o parte infima a resurselor magice. Dar se poate ghici ca acestea sunt de o bogatie extraordinara care, in principiu ar trebui sa dezradacineze fara nici o osteneala copacul uscat al ideologiei politiste. De ce acest lucru nu se intampla? Pentru ca subtilitatea jocurilor sale interne epuizeaza atentia Statului – magician, care se dovedeste putin pregatit in a aborda problema unei magii fundamentale si eficace in relatiile-I externe. Acest monstru de inteligenta se afla dezarmat de indata ce e vorba de a proiecta operatiuni pe termen lung sau de a-si crea un chip “charmant” in relatiile internationale. Pragmatismul sau direct si lipsit de menajamente ajunge sa-I creeze o imagine care, destul de falsa fiind, nu e mai putin respingatoare in ochii partenerilor sai, iar aceasta carenta de promisiuni si discursuri bizantine se dovedeste pana la urma contraperformanta, precum excesele-I de inteligenta manifesta si incapacitatea-I notorie de a propune solutii radicale.

Daca ne putem mira ca Statul – politist poate inca functiona, ne putem de asemenea intreba de ce Statul – magician, care dispune de resurse nelimitate, merge atat de prost, incat pare sa piarda cu fiecare zi teren in fata progreselor ideologice si teritoriale ale celuilalt.
Concluzia este inevitabila: Statul – magician isi epuizeaza inteligenta in a crea diversiuni interne, aratandu-se incapabil de a elabora o magie pe termen lung ca sa neutralizeze hipnoza provocata de inaintarea cohortelor politienesti. Dar viitorul pare totusi sa-i apartina si chiar o victorie provizorie a Statului – politist n-ar lasa nici o indoiala asupra acestui punct: constrangerea prin forta va trebui sa se plece dinaintea procedeelor subtile ale magiei, stiinta a trecutului, a prezentului si a viitorului
.
Ioan Petru Culianu (“Eros si magie in Renastere. 1484″, partea a doua: “Marele Manipulator”. Cap. Despre magie ca psihosociologie generala. – ed. Nemira, 1994, p.154 – 157)

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s