Publicat în A.E.R., Manipulare, Social

Întrebări esenţiale (I) – Societatea românească


Spuneam în articolele anterioare că este nevoie să ne răspundem la câteva întrebări esenţiale şi să înţelegem cu adevărat situaţia complexă în mijlocul căreia ne aflăm, înainte de a purcede la orice analiză sau acţiune A.E.R.

După cum îi spune şi numele, A.E.R. reprezintă o acţiune de eliberare a României, iar primele întrebări esenţiale care trebuie să ia naştere sunt: De cine ANUME trebuie eliberată România? şi Cine poate/ar trebui să elibereze România?

La prima întrebare, grupuri de tot felul, indivizi sau forţe politice deopotrivă vor începe definirea „inamicului”. Unii vor spune că de vină sunt forţe externe României, care urmăresc colonizarea acestei ţări, exploatarea nemiloasă a resurselor şi forţei de muncă de aici. Alţii vor indica forţele externe „care îşi iau lumina de la Răsărit” de la fratele nostru Ivan, care nu vrea să ne piardă din zona sa de influenţă. Alţii vor spune că de vină pentru toate aceste nedreptăţi pe care le vedem în România este o clică oligarhică, creată odată cu acapararea puterii politice de către F.S.N. la sfârşitul anului 1989. Alţii vor da vina pe mentalităţile păguboase ale poporului român, care întotdeauna a preferat „descurcăreala” în detrimentul principiilor aplicate energic şi continuu, sau „colaboraraţionismul” în detrimentul poziţiei ferme în faţa oricărei ingerinţe de natură externă.Alţii vor pune tot răul pe seama trusturilor mass-media create cu unicul scop de a manipula opinia publică, de a creea agenda cetăţeanului, de a promova ideile şi principiile clasei conducătoare şi de a adormi „vigilenţa naţiunii” prin emisiuni sub-culturale. Alţii vor pune totul pe seama cozilor de topor de care sforarii din umbră nu au dus lipsă în acţiunea lor desfăşurată pe aceste meleaguri. Vor fi indicaţi ca inamici, atât partidele politice, cât şi ideologiile lor dominante, găştile care au acaparat instituţiile statului, vechea pătură funcţionărească care îşi trage seva din vechea orânduire socialistă şi care nu a cedat nicio clipă puterea, serviciile secrete născute din cenuşa vechii Securităţii sau mafia politico-economică care foloseşte capitalul strâns în mod oneros pentru menţinerea, crearea continuă şi rafinarea unui aparat manipulativ care menţine prizonieră o întreagă naţiune. Şi toţi ar avea dreptate! Şi în acelaşi timp toţi ar fi într-o profundă eroare, confundând efectele cu respectivele cauze care le-au generat.

De aceea, pentru a putea contura un răspuns la această întrebare, trebuie mai întâi să definim actorii care îşi joacă rolul pe această scenă imensă şi complexă care este societatea românească.

Astfel, avem de o parte o masă amorfă de oameni, cei mai mulţi aflaţi la limita subzistenţei, care luptă din răsputeri cu lipsurile şi sărăcia, fiind dispuşi mereu la compromisuri. Aceştia sunt acei oameni care se mulţumesc mereu cu firimiturile care pică de la masa celor bogaţi, pentru că nu au resursele de a se organiza şi nici educaţia necesară pentru a înţelege mecanismul social căruia îi sunt victime.

paine

Aceştia sunt veşnicii votanţi care trec de la o legislatură la alta, de la ideologia de stânga la cea de dreapta şi înapoi. Sunt cei mulţi care semnează cecurile în alb politicienilor, legitimându-le practic puterea. Sunt cei care nu înţeleg complexitatea corpusului social şi nici rafinamentul metodelor de manipulare cărora le cad pradă victime, mereu şi mereu cu aceeaşi inocenţă. Departe de mine, gândul de a-i învinovăţi sau dezvinovăţi într-un fel, ei putând fi încadraţi mai degrabă la categoria victimelor, decât la categoria celor vinovaţi de starea societăţii româneşti. Este adevărat că – prin intermediul votului pe care îl acordă cu ocazia alegerilor electorale – au un cuvânt greu de spus în condiţiile acestei mascarade a „democraţiei” care se desfăşoară sub ochii noştri, dar trebuie să înţelegem că cei care îi manipulează sunt de fapt cei care le creează cadrul şi condiţiile de a acţiona în acest fel, votând în orb, pe criterii cel puţin idioate, chiar pe cei care îi oprimă. Să-l numim pe exponentul acestei categorii drept: ţugulanul român.

tigani

Apoi, avem o categorie specială de români, numită îndeobşte clasa de mijloc a României. Aceştia sunt cei care în mare măsură şi-au rezolvat problemele legate de nevoile primare aflate pe treapta inferioară a piramidei lui Maslow. Sunt cei care au un acoperiş deasupra capului, un venit relativ mic, dar oarecum stabil. Sunt cei care formează clasa cea mai activă a consumatorilor.

consumatori2

Sunt cei care au un nivel de educaţie formală mai ridicat decât ţugulanul român, dar chiar şi aşa, doar arareori şi de cele mai multe ori doar „ajutaţi”, reuşesc să întrevadă ţesătura fină a mecanismului manipulatoriu care ţine prizonieră întreaga naţiune. Din păcate, deşi uneori iau contact cu Adevărul, nu sunt dispuşi să meargă în amonte cu raţionamentul care ar devoala pe adevăraţii sforari care regizează această piesă de teatru ieftină. Şi asta din mai multe motive. Pe de o parte, avem de-a face cu o teamă instinctuală de a nu pierde chiar şi puţinul pe care îl au, în cazul unei opoziţii sociale cât de cât vocale. Apoi, avem de-a face cu un mecanism mai rafinat de manipulare căruia îi sunt şi ei victime – un mecanism care nu se mai bazează şi nu este declanşat de instincte şi nevoi primare, ci de nevoi mai elevate, aflate pe treptele superioare ale piramidei lui Maslow (nevoi legate de securitate, proprietate, familie, etc.). Metodele de manipulare care acţionează asupra lor sunt de cele mai multe ori de natură economică şi de factură ideologică, ei fiind principalul consumator de ideologie al societăţii româneşti. Aceştia sunt cei care se inflamează în aceeaşi măsură, fie împotriva „puturoşilor” care votează cu partidul X sau Y, fie împotriva rapacităţii „bogătanilor” şi a puterii lor economice bazate pe jaf şi spoliere a claselor sărace lipsite de apărare. Sunt veşnica masă de manevră a partidelor politice, veşnic dispuşi să creadă că un anumit partid sau ideologie le va rezolva problemele.

miting2

Sunt cei care – laolată cu adevăraţii sforari ai societăţii – pun umărul la manipularea şi folosirea ţugulanului român în diverse scopuri. Sunt cei care deşi îl dispreţuiesc pe ţugulan, îl folosesc fără scrupule atunci când au nevoie. Evident la o scară mai mică şi într-o măsură mai redusă, proporţională cu puterea pe care o deţin în cadrul societăţii. Sunt cei care, deşi intuiesc caracterul nedrept al principiilor pe care e construită societatea românească, caută din răsputeri să se adapteze cerinţelor acesteia, pentru a nu fi excluşi de la „împărţirea bucatelor”. Ei nu ştiu exact de ce trebuie să acţioneze într-un anumit fel, dar experienţa socială şi istorică de până acum îi face să intuiască că aderând la principiile strâmbe (pe care inconştient se simt datori să le apere) vor beneficia de avantaje şi de o felie mai mare din plăcinta prosperităţii produse în ansamblu de societate. Din păcate, sunt şi cei care nu realizează mecanismul manipulatoriu perfid care acţionează astfel asupra lor: făcându-i să cedeze (prin această aderare la nişte principii strâmbe) mult mai mult decât primesc în schimb.

La o radiografie mai atentă a societăţii româneşti, deasupra acestei clase de mijloc găsim un grup de oameni foarte bine adaptaţi principiilor actuale ale societăţii. Aceştia reprezintă grupul social cel mai bine educat, nu atât din punct de vedere formal, cât mai ales din punctul de vedere al „experienţei de viaţă”. Aici găsim deopotrivă academicieni, profesionişti desăvârşiţi ai diverselor domenii, dar şi afacerişti versaţi, mafioţi sau politicieni de succes.

sedinta1

Ce au în comun toţi aceştia nu este un anumit nivel al inteligenţei, ci nivelul foarte ridicat al adaptării la cerinţele sistemului. Găsim la fel de bine politicieni abili, foarte proşti din punct de vedere cultural, precum şi academicieni deosebit de inteligenţi, dar cu grave carenţe de ordin moral. Nivelul inteligenţei nu este un criteriu de apartenenţă la una din clasele descrise mai sus. Putem avea la fel de bine, o persoană extrem de inteligentă care face parte din categoria ţugulanilor (datorită unor condiţii şi experienţe de viaţă speciale), dar şi un prost notoriu ajuns politician de succes. Ceea ce îi ţine laolaltă pe aceşti bine adaptaţi ai societăţii româneşti, este mobilul comun: accesul la o felie mai mare a „plăcintei”, de cele mai multe ori mult mai mare decât mărimea pe care ar fi obţinut-o în mod normal, în condiţiile unei societăţi fireşti, sănătoase, bazate pe principii corecte şi durabile. Este de la sine înţeles, că această categorie specială este cea care are un interes enorm în menţinerea acestui status quo, deoarece astfel primesc – în aparenţă – mult mai mult decât oferă. Ceea ce trebuie să facă este să apere cu îndârjire paradigma actuală, trebuie să mintă şi manipuleze pe cei care produc efectiv prosperitatea pentru ca aceştia să cedeze benevol şi fără tensiuni sociale cea mai mare parte a acesteia, trebuie să rafineze cntinuu aceste metode de manipulare şi să pună umărul la consolidarea acestui sistem, prin toate mijloacele. Din rândul acestora se recutează cozile de topor, vectorii de opinie, ideologii de serviciu, jurnaliştii care promovează anumite interese şi aşa mai departe.

Pe aceeaşi treaptă cu ei îi găsim pe adaptaţii pasivi, pe cei care, deşi nu participă activ la sprijinirea aparatului manipulator, înţeleg despre ce este vorba, dar preferă o poziţie expectativă pentru că riscurile acţionării într-un sens sau altul sunt foarte mari.

ssst

Pe de o parte, lupta efectivă şi concretă cu Sistemul este exclusă din start, deoarece şi şi riscurile asociate acestei acţiuni sunt foarte mari (pierderea poziţiei sociale, a statusului economic, compromiterea carierei profesionale, etc.). Pe de altă parte, susţinerea făţişă a acestui Sistem şi integrarea benevolă în cadrul aparatului manipulator care îl controlează este de asemenea exclusă, pentru că astfel de oameni intuiesc că în spatele tuturor acestor lucruri vizibile, există o mână invizibilă care controlează natura şi umanitatea. De multe ori de-a lungul istoriei schimbările au fost atât de abrupte şi de mari, nimic din ceea ce fusese anterior neputând constitui o explicaţie a priori a acestei schimbări. De aceea, aceşti oameni se păstrează în expectativă, beneficiind de avantajele conferite de apartenenţa la această categorie privilegiată, mimând neimplicarea sau ocolind cu bună ştiinţă asocierea cu elementele care controlează de fapt Sistemul.

Din rândul acestora, dintr-o masă amorfă de indivizi neimplicaţi defel, într-un sens sau altul, se ridică în mod constant activiştii de tot felul care au răsărit ca ciupercile după ploaie în ultima vreme, mânaţi de bune intenţii, acţionând mai mult sau mai puţin anonim, precum şi pe cei care încearcă din umbră să schimbe câte ceva. Aceştia sunt cei care au trecut – datorită înţelegerii (fie ea şi fragmentată) vectorilor de forţă ai Sistemului – de la categoria de adaptaţi, la cea de neadaptaţi. Aceştia sunt cei cărora compromisurile cerute li se par mult prea mari, comparativ cu ceea ce ar primi în schimb. Sunt fie visătorii utopici, fie persoanele având un caracter puternic. Sunt cei care întrevăd Adevărul şi încearcă să facă ceva, pe măsura posibilităţilor, inteligenţei şi instrumentelor de care dispun. De asemenea, aceştia sunt cei cărora le sunt „confiscate” Mişcările, Grupurile şi Organizaţiile atunci când acestea capătă o oarecare notorietate, iar scopurile acestora nu sunt din cele aliniate Planului.

Deasupra tuturor însă îi vom găsi pe adevăraţii sforari ai României. Organizaţi temeinic pe criterii oculte sunt cei care regizează revoluţii şi schimbări de garnituri politice. Sunt cei care preiau controlul la vârf al ORICĂREI mişcări politice care depăşeşte la un moment dat un anumit procent (de prag) în încrederea electoratului. Sunt cei care la adăpostul unor organizaţii discrete sau secrete hotărâsc destine, controlează sistemul politic şi cel economic, precum şi întregul angrenaj instituţional al statului. Controlaţi din afara României de puteri superioare lor, sunt cei care hotărăsc agenda cetăţeanului român, hotărăsc subiectele de discuţie aflate la ordinea zilei, sunt cei care controlează fluxul informaţional naţional, cei care planifică pe termen lung drumul României şi cantitatea de prosperitate ce trebuie „exportată” periodic în afara ei.

papusari

Chiar şi descrisă astfel, societatea românească nu poate fi oglindită fidel de o astfel de prezentare. Categoriile prezentate mai sus se întrepătrund şi sunt într-o dinamică complexă. Indivizii trec periodic dintr-o categorie în alta, în funcţie de abilităţile lor individuale, de şansă sau ghinion, sau datorită unor cerinţe speciale datorate Planului de ansamblu de control al societăţii. Ţugulanul de astăzi poate deveni adaptatul de mâine şi invers. Câteva lucruri însă, nu se schimbă niciodată. Dintre acestea putem aminti momentan, doar două: secretul absolut al detaliilor Planului de Ansamblu şi faptul că prosperitatea trebuie produsă continuu de cei mulţi şi ignoranţi, care trebuie împiedicaţi să o folosească/risipească în scopuri care nu sunt aliniate Planului. Dar asupra acestor lucruri vom reveni cu alte ocazii.

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s