Publicat în A.E.R., Actual, Interesante, Politică, Social

Întrebări esenţiale (III) – A.E.R.: Cum ar trebui să arate un eventual Scop pe care să ni-l propunem?


Ca orice demers, şi acesta de „Eliberare a României” presupune înainte de toate definirea unui ţel. Altfel nu facem altceva decât să adăugăm o voce în plus la toată această cacofonie şi babilonie informaţională care ne înconjoară. O astfel de întreprindere nu este uşor de realizat, nu este nici simplă, şi nu ar trebui să fie îndeplinită în mod simplist. Suntem asaltaţi din toate părţile de chemări efemere sub steagul diverselor acţiuni de care este plin internetul şi, cu toate acestea, niciodată nu este finalizat nimic, doar arareori diverse acţiuni punctuale constituie o reuşită şi de cele mai multe ori oamenii sfârşesc prin a abandona dezgustaţi aceste „chemări la luptă” datorită veleităţilor personale ale unor indivizi, a unei proaste organizări, a unei definiri incomplete sau greşite a scopului propus şi aşa mai departe. Toate aceste nereuşite cimentează şi conduc la dezamăgirea şi lehamitea indusă în mod pervers şi intenţionat în cadrul societăţii, producând uzura activiştilor reali care îşi văd risipite eforturile în încercări sterile şi „lupte inutile cu morile de vânt”. Cauzele care conduc la aceste rezultate au fost excelent sistematizate de dl. Ioan Roşca în manifestul: „De ce nu avem A.E.R.?” (punctul F), şi nu mai revin asupra lor.

De aceea, înainte de a întreprinde absolut orice, este esenţial să ne definim un scop, un ţel anume care să dea un sens existenţei acestei acţiuni. Fără aşa ceva nu facem altceva decât să repetăm greşelile trecutului, înlocuindu-l pe Ion cu Vasile şi furnizând Sistemului actual doar „anticorpii” prin care poate elimina orice altă acţiune ulterioară din partea noastră. De aceea, este esenţială (şi poate nu voi sublinia aici suficient de clar, pe cât mi-aş dori, acest lucru) definirea unui scop care să nu mai permită deturnarea sensului acţiunilor noastre revendicative.

what

Pentru a face acest lucru, trebuie să pornim de la câteva principii de bază:

–          Eventualul scop pe care ni-l propunem NU TREBUIE să fie punctual (salariu mai mare, interzicerea exploatării gazelor de şist, „Jos Băsescu (Ponta, Antonescu, Papa de la Roma…)!”), privatizarea intreprinderii X sau sau naţionalizarea intreprinderii Y, reducerea numărului de parlamentari,  şi aşa mai departe. A ne defini scopul într-un asemenea fel, nu va conduce decât la limitarea orizontului nostru şi la sporirea şanselor Sistemului de a ne anihila acţiunea, fie prin deturnarea sensului acesteia, fie prin adaptarea sa cameleonică la noua „realitate”, în cazul unui puţin probabil succes din partea noastră. Astfel, degeaba îl schimbăm pe Băsescu, dacă alternativa este Ponta, degeaba obţinem un salariu mai mare, dacă puterea de cumpărare ne scade (prin taxarea noastră suplimentară ascunsă de vălul inflaţiei sau alte mecanisme subtile similare). Deci trebuie să ne ferim din răsputeri să ne definim un scop punctual. Sau cel puţin, eu nu-mi doresc să particip la aşa ceva.

–          De asemenea, ca un corolar al celor expuse mai sus, eventualul scop pe care ni-l propunem trebuie să fie absolut PRINCIPIAL, în acord cu legile imuabile ale universului (de ex. nu putem să ne propunem să curgă prosperitatea din cer fără să facem nici un efort) şi cele ale moralei şi eticii. Din definirea acestui Scop, trebuie să lipsească orice urmă de particularizare, pentru că altfel nu vom lupta decât pentru „interese” particulare, chiar dacă acestea nu sunt definite explicit.

–          Acest Scop trebuie să fie definit simplu, şi să nu permită „deturnarea” sensului său prin interpretări dialectice abuzive (Nu degeaba există în filozofie sintagma: „prin apele tulburi ale dialecticii”), aşa cum s-a întâmplat, nu o dată, de-a lungul istoriei (ca să dau doar două exemple aici: termenul de DEMOCRAŢIE, care înseamnă efectiv puterea poporului, s-a transformat fără să ne dăm seama, în puterea unora asupra poporului sau termenul de ECONOMIE, care dintr-o ştiinţă a eficienţei şi economiei de resurse a devenit una a maximizării profitului pe baza risipei acestora – detalii aici sau/şi aici).

–          În altă ordine de idei, acest Scop sau Obiectiv trebuie să poată fi astfel definit, încât să poată fi defalcat în sub-obiective cuantificabile, fie prin analiza cantitativă a unor modele matematice, fie prin simpla observaţie obiectivă, lipsită de orice speculaţie. Printr-un asemenea demers, se asigură posibilitatea administrării judicioase a acţiunii şi feed-back-ul necesar reglării acesteia (toţi participanţii pot vedea astfel,  dacă intrăm în bălării sau eventualele corecţii necesare).

–          Scopul nu trebuie definit vag, concreteţea fiind cuvântul de ordine. A ne fixa drept scop ceva de genul: o educaţie mai bună, un sistem sanitar mai performant, reducerea risipei bugetare şi altele asemenea nu ne-ar face decât să semănăm cu cei care vocalizează aiurea truisme precum: „mai bine bogat şi sănătos, decât sărac şi bolnav” sau „ar fi bine să fie bine”. Chiar dacă ne dorim o educaţie mai bună pentru toţi, eliminarea risipei sau un sistem medical mai performant, acestea trebuie să vină ca o consecinţă a atingerii adevăratului Scop, nu trebuie să constituie un scop în sine. Scopul – odată atins – trebuie să ne ofere cu mult mai mult decât atingerea acestor dorinţe, de altfel fireşti ale noastre, ale tuturora.

–          O altă caracteristică esenţială a modului cum este definit acest Scop este imuabilitatea acestuia. Acesta nu trebuie definit relativ la o persoană/instituţie/grup, nu trebuie să fie supus perisabilităţii pe o perioadă cât mai lungă posibil (pentru a ne feri de capriciile modei în gândirea omenească (Da! Chiar există şi aşa ceva!)), şi trebuie să permită posibilitatea de a fi preluat cu uşurinţă de oricine, oricând. De aceea, conducerea unicefală a Acţiunii este exclusă din start. Mai degrabă văd o organizare pe principiul Open Source a acesteia, ca o colaborare între egali şi nu pe principii de subordonare ierarhică. Esenţa sa nu trebuie să stea în informaţii ascunse altor oameni, într-o tradiţie transmisă din generaţie în generaţie pe cale ocultă de o grupare care dirijează din umbră Acţiunea. Procedând astfel, nu ne-am deosebi absolut deloc de cei care ne dirijează astăzi. Îmi este clar, că o astfel de cerinţă este cel puţin pentru unii dintre dvs. de neconceput. Undeva acolo în adâncimea forului dvs. interior, poate vă visaţi eroi civilizatori demni de adulaţia mulţimilor, sau un just împărţitor al dreptăţii demn de admiraţia publică sau un erou care va străluci în paginile încă nescrise ale istoriei viitoare, iar această cerinţă vine deja ca o piedică în îndeplinirea acestui vis. Sunt conştient de asta.

Superman_Render

În încheierea acestui preambul la definirea Scopului, nu mă pot abţine să nu formulez câteva întrebări de bun simţ: Oare suntem în stare să definim un astfel de Scop care să respecte criteriile de mai sus? Oare chiar ne dorim aşa ceva din tot sufletul sau tot acest efort „revoluţionar” al nostru ca individ are ca motivaţie sub-conştientă… „să ne iasă şi nouă ceva din asta” (faimă, prosperitate, notorietate, satisfacerea unei curiozităţi, etc.)? Până nu punem la punct aceste lucruri este absolut inutil şi perfect ilogic să ne risipim energia pentru ceva atât de grandios…

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

5 gânduri despre „Întrebări esenţiale (III) – A.E.R.: Cum ar trebui să arate un eventual Scop pe care să ni-l propunem?

  1. Mişcarea Dacia răspunde tuturor exigenţelor exprimate !… dacă nu e adevărat, aştept argumente.
    Astfel, MD propune ca scop O NOUĂ PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ, deoarece actuala ne-a adus unde ne-a adus. Nu are o conducere individuală şi nici nu e proiectată în viitor astfel, organul de conducere fiind SFATUL MD, rezultat în urma aplicării principiului LARGILOR AUTONOMII LOCALE şi exclusiv pe bază de COMPETENŢE. Acelaşi model îl propune MD şi pentru ORGANIZAREA STATALĂ. Spiritul OPEN-SOURCE este „de bază” la MD, în acest sens având în proiect o PLATFORMĂ LIQUID FEEDBACK, sau ceva asemănător. Eu ca administrator fondator, mi-am declarat misiunea de „gardian al Principiilor MD” până la legalizarea mişcării, după care misiunea mea se va încheia pentru „limită de vârstă” Din păcate nu sunt ajutat şi nu am cui să predau ştafeta, deoarece chiar şi funcţia de „gardian” mă depăşeşte din motive de „timp alocabil”. Am încercat să extind proiectul şi la alte think-tank-uri, dar nimeni nu „ne pricepe”, deşi suntem singurii purtători ale unor idei de mare perspectivă, „garantate” de nume celebre ale activismului social mondial. Aceasta se datorează „inculturii politice” în „domenii de avangardă”, pe care am întâlnit-o pe unde „m-am învârtit”. Astfel, idei care se materializează în Mişcarea de Tranziţie, Downshifting, Zeitgeist Movement, MoVimento Cinque Stelle, Venus Project, etc. au fost total ignorate de interlocuitorii de până acum, care cu aroganţă, când de fapt se tratează de ignoranţă, le-au „parcat” în domeniul utopiilor. Dacă UTOPIE înseamnă pentru mine CEVA NOU, ca răspuns la CEVA PUTREZIT, pentru alţii înseamnă CEVA DE NEÎNŢELES !?
    Cei mai mulţi interlocuitori m-au solicitat în „grămezi organizate”.
    Să fie clar, noi avem ideile clare şi nu suntem dispuşi la aşa ceva, deoarece acestea nu pot fi „aplicate parţial” !
    Deşi am invitat la DEZBATERI pe tema Principiilor şi Obiectivelor MD, nu am primit decât „judecăţi definitive”, de puţine ori fiind pus în situaţia de a da răspunsuri la ÎNTREBĂRI COERENTE ŞI ON-TOPIC.
    Eu sunt în continuare disponibil la dezbateri, dar avertizez că cine mă interpelează, trebuie să citească multele materiale de la MD, deoarece altfel voi fi pus în situaţia să mă repet, iar timpul meu este limitat !… transmiteţi asta celor eventual interesaţi d-le Pricope !

  2. Oare punem să lăsăm la o parte orgoliile şi să nu râdem uni de alţii din cauza diferentelor noastre? Să discutăm constructiv şi nu distructiv? Şi de cele mai multe ori, cei ce strigă în comentarii pe diverse subiecte ,,Hoţii!” de obicei aceia sunt diversioniştii. ,,Hoţul strigă Hoţii!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s