Publicat în Diverse, Interesante, Manipulare, Politică, Social

Statul – între adevăr şi minciună


De multe ori în analizele şi judecăţile pe care le fac, oamenii pleacă de la premise false, şi de aceea concluziile la care ajung sunt fatalmente greşite. Este şi cazul analizelor care presupun schimbarea sistemului social, a celor născute dintr-o nemulţumire latentă cu privire la raporturile sociale existente actualmente în societate. Majoritatea indivizilor inteligenţi – aflaţi de o parte sau alta a baricadei politice – constată că ceva este în neregulă cu mersul actual al civilizaţiei şi încearcă, de cele mai multe ori doar superficial, să analizeze de ce şi mai ales cum, am ajuns în această stare. Şi pentru că nu pleacă în aceste analize de la sursă, de la originea fenomenului, ajung să folosească în raţionamentele lor noţiuni pe care nu le înţeleg cu adevărat, pentru simplul motiv că ele sunt folosite – de cele mai multe ori greşit şi manipulatoriu – de mainstream-ul informaţional actual. Este perfect adevărat argumentul că nu trebuie să inventăm de fiecare dată roata, pentru că altfel nu ar mai exista nici un progres raţional. Dar oare aceste „roţi” pe care le folosim în vorbirea curentă şi analizele noastre, chiar ne sunt ele utile? Ne ajută să înţelegem fenomenele care ne înconjoară? Utilitatea unei roţi obişnuite poate fi verificată foarte simplu de oricine. Dar utilitatea înţelegerii unei noţiuni abstracte cum este Statul, poate fi verificată în mod similar? Ei bine, nu. Deoarece este o noţiune complexă, cei mai mulţi oameni îşi construiesc mental o imagine, care de cele mai multe ori este falsă, dar care – bineînţeles din coincidenţă! – corespunde modului în care establishmentul actual doreşte să o înţelegem. Oare de ce?

Îndeobşte imaginea celor mai mulţi dintre oameni, referitoare la Stat este aceea a unei structuri sociale cu rol de coordonare a bunului mers al treburilor unei societăţi dintr-o ţară anume. O structură care controlează un anumit teritoriu şi o populaţie, asigurând funcţionarea relaţiilor sociale corecte dintre indivizi. Dar dacă nu este aşa şi o asemenea definiţie este menită doar să mascheze cu totul şi cu totul altceva? Chiar şi la o privire aşa din avion, putem vedea că actualmente, Statul nu coordonează „bunul mers” al societăţii şi nici nu veghează la respectarea stabilirii unor relaţii sociale corecte între indivizi. Cu toţii observăm lucruri care merg anapoda, măsluirea jocului economic în care anumite entităţi sunt privilegiate în detrimentul individului obişnuit, entităţi care primesc o porţie mai mare din resursele comune decât li s-ar fi cuvenit în mod obişnuit şi aşa mai departe. Evident, politicienii, politologii, profesorii de economie din universităţi, funcţionarii Statului, trompetele din mass-media şi alţii actori mai mari sau mai mici care mânăncă o pâine albă de pe urma conformării la regulile actuale ale jocului ne vor prezenta mereu motivele pentru care nu se întâmplă lucrurile fireşti şi normale. Întotdeauna va exista o criză, ameninţarea unui duşman comun, relaţiile internaţionale, transformările complexe care au loc pe piaţa de capital, reaua noastră voinţă, adversarul politic şi multe altele asemenea, motive de care cred sincer că v-aţi săturat. Dar dacă toate acestea nu sunt decât pretexte? Dacă noi le primim aiurea pe post de explicaţii, pentru că nu facem un minim efort să observăm consecvenţa Statului în neplicarea lucrurilor care justifică tocmai raţiunea lui de a exista. Este absurd să credem că toate condiţiile naţionale şi internaţionale şi planetele se aliniază de fiecare dată în aşa fel încât să fim mereu în dezavantaj. Poţi înţelege o dată. Poţi înţelege de două ori că există motive obiective care fac ca anumite lucruri să nu se întâmple. Dar chiar aşa de fiecare dată? O dată în care să aibă de câştigat şi omul simplu în detrimentul celor care deţin controlul în societate, chiar nu există? Ei bine… este un mister pentru mine, cum oameni înzestraţi cu o anumită inteligenţă nu îşi pun astfel de întrebări simple.

Nu pot să nu întreb – evident retoric – oare nu v-a trecut niciodată prin cap că toată această mascaradă politico-socială are un scop tocmai opus celui declarat? În fine… nu are rost să pun astfel de întrebări. Pe de altă parte, de multe ori am avut senzaţia că oamenii nu sunt conştienţi de rolul nociv al guvernului şi Statului în viaţa lor şi că se implică nejustificat de mult în lupta politică, care, – în ciuda discursului media contemporan – nu are alt scop decât legitimarea puterii şi autorităţii unei structuri artificiale, asupra celor mai multe aspecte ale vieţii oamenilor. Evident pentru o afirmaţie atât de tranşantă este nevoie de explicaţii.

Să începem cu începutul. Avuţia (prosperitatea) poate fi dobândită şi sporită în două moduri absolut distincte: fie prin creaţie proprie (homesteading), producţie şi schimburi contractuale, fie prin exproprierea şi exploatarea celor care o produc efectiv sau a contractanţilor. Oricât de mult am căuta, nu există nici o altă cale. Ambele metode sunt naturale pentru omenire. Încă din preistorie, au existat triburi care au ales sporirea forţei armate, în timp ce alte triburi mai paşnice, şi-au investit energia mai mult în producţia de bunuri sau agricultură, decât în dezvoltarea capacităţii beligerante. Şi nu de multe ori, avuţia creată de aceştia din urmă, trecea – prin forţa armelor – în stăpânirea primilor. Deci nimic nou sub soare. Pe lângă interesul profund uman de a produce şi a face comerţ, a existat dintotdeauna şi un interes în achiziţionarea non-productivă şi non-comercială de proprietate şi avuţie. Mai pe şleau spus, în furtul mai mult sau mai puţin mascat al acestei avuţii create de alţii. Şi în decursul dezvoltării economice, aşa cum primul tip de interes poate duce la formarea de întreprinderi productive, firme, asociaţii, bresle şi corporaţii, cel de-al doilea tip poate conduce la un alt tip special de întreprinderi pe scară largă şi poate da naştere la guverne şi state.

Să analizăm un pic diferenţele dintre astfel de întreprinderi productive şi cele al căror interes este doar achiziţionarea non-productivă şi non-contractuală de avuţie (furtul acesteia). Dimensiunea şi creşterea unei întreprinderi productive sunt controlate, pe de o parte, de cererea consumatorilor voluntari de pe piaţă, iar pe de altă parte de competiţia cu ceilalţi producători, care obligă în mod continuu fiecare firmă să opereze cu cele mai mici costuri posibile, dacă doreşte să se menţină pe piaţă. Pentru ca o astfel de întreprindere să crească în dimensiune, cele mai urgente nevoi ale ale consumatorilor trebuie satisfăcute în cele mai eficiente moduri. Numai cumpărările voluntare ale consumatorilor îi susţin dimensiunea. Dezvoltarea unei întreprinderi productive – într-un sistem ideal corect – nu trebuie să aibă alt fundament decât încrederea consumatorilor care îi achiziţionează în mod liber bunurile sau serviciile produse.

Constrângerile asupra celuilalt tip de instituţie – Statul – sunt de un cu totul alt tip. Pe de-o parte, este în mod evident absurd să spunem că apariţia şi creşterea sa sunt determinate de cerere în acelaşi sens ca şi în cazul unei firme de pe piaţă. Nu se poate spune prin nici o gimnastică a imaginaţiei că proprietarii iniţiali de avuţie, producătorii sau contractanţii angajaţi în schimburi voluntare, care trebuie să renunţe la (o parte din) ceea ce deţin în favoarea statului (de exemplu prin taxe şi impozite), au cerut un astfel de serviciu. Mai degrabă sunt constrânşi în a-l accepta, şi aceasta este dovada concludentă a faptului că serviciul nu este deloc solicitat. Pe de altă parte, nici nu se poate spune că statul este îngrădit de competiţie aşa cum este o firmă. Pentru că, spre deosebire de aceasta, statul nu trebuie să-şi menţină costurile sub un anumit nivel, ci îl poate depăşi (cum de altfel se întâmplă mereu), deoarece este în măsură să transfere surplusul de costuri către cetăţeni prin impozitare sau reglementându-le comportamentul. Astfel, atunci când apare un stat, acest lucru se-ntâmplă în ciuda faptului că nu este nici cerut, nici eficient.

Aici se cuvine o paranteză. Evident că discursul contemporan oficial ne spune că de fapt impozitele sunt benevole şi că oamenii doresc să cotizeze la sacul fără fund al Statului, pentru că de fapt aceste cotizaţii se întorc la ei prin ceea ce Statul le pune la dispoziţie: infrastructură, justiţie, securitate, etc. Vom vedea în continuare cum şi de ce se face acest lucru. Vă rog doar să vă scoateţi din minte orice urmă de bunăvoinţă pe care aţi putea-o bănui din partea Statului. Atât.

greed

În loc să fie îngrădită de cost şi de cererea de pe piaţă, creşterea unei firme exploatatoare (aşa cum este şi Statul) se supune constrângerilor opiniei publice: achiziţiile non-productive şi non-contractuale de proprietate (mai pe şleau furtul acestora) necesită coerciţie, iar coerciţia creează victime. E posibil ca rezistenţa să fie durabil suprimată în cazul unui individ (sau grup de indivizi) care exploatează unul sau poate doi, trei alţi indivizi (sau un grup de aproximativ aceeaşi mărime). E de neconceput însă să ne imaginăm că doar prin forţă se poate anihila rezistenţa în cazurile destul de familiare când minorităţi restrânse expropriază şi exploatează populaţii de zeci, sute sau mii de ori mai numeroase. Pentru ca acest lucru să se întâmple, o astfel de firmă trebuie să aibă, pe lângă forţa coercitivă, şi sprijinul publicului. O majoritate a populaţiei trebuie să-i accepte operaţiunile ca fiind legitime. Această acceptare poate varia de la entuziasmul activ până la resemnarea pasivă. Dar o acceptare trebuie să existe, înţelegând prin aceasta că o majoritate trebuie să fi renunţat la ideea de a rezista activ sau pasiv oricărei încercări de impunere a achiziţiilor non-productive şi non-contractuale de proprietate. În loc să-şi manifeste furia în legătură cu astfel de acţiuni, să-i dispreţuiască pe cei ce le comit şi să nu facă nimic pentru a le facilita succesul (ca să nu mai vorbim de a încerca să-i împiedice), o majoritate trebuie, în mod activ sau pasiv, să le sprijine. Opinia publică favorabilă trebuie să contrabalanseze rezistenţa proprietarilor victimizaţi, astfel încât orice împotrivire activă să apară ca deşartă, inutilă. Şi scopul statului, prin urmare, şi al oricărui angajat al statului care doreşte să contribuie la asigurarea şi îmbunătăţirea propriei poziţii în cadrul statului este şi trebuie să fie acela al maximizării avuţiei şi veniturilor procurate prin exploatare prin inducerea unei opinii publice favorabile şi prin crearea de legitimitate.

Cu alte cuvinte, forţa brută nu este suficientă. A fost aplicată în formele de guvernare foarte vechi (de exemplu, sclavagismul), dar avântul economic al societăţii (şi deci a bazei de avuţie din care se efectua exproprierea de proprietate de şi către elita conducătoare) era foarte mic, datorită lipsei de cooperare a sclavilor. Prin forţa lucrurilor, aceştia alegeau să colaboreze doar până la limita salvării integrităţii personale. Lipsa iniţiativei în societate era un factor endemic, iar dezvoltarea economică anemică. Trecerea de la sclavagism la formele moderne de guvernământ s-a făcut treptat, iar schimbările întotdeauna s-au produs în scopul maximizării expolierii homesteader-ilor, de către o elită care s-a retras din ce în ce mai mult în umbră, devenind practic invizibilă la ora actuală în mainstream-ul informaţional al societăţii.

Pentru a face aceste lucruri, două măsuri complementare stau la-ndemâna Statului în încercarea lui de a realiza inducerea unei opinii publice favorabile şi crearea unei aure de legitimitate.

media-control

Mai întâi, propaganda ideologică. Mult timp şi efort se consumă pentru a convinge publicul că lucrurile nu sunt realmente aşa cum par: exploatarea este de fapt libertate; impozitele sunt de fapt voluntare; relaţiile non-contractuale sunt de fapt relaţii „conceptual” contractuale; nimeni nu conduce pe nimeni şi toţi ne guvernăm laolaltă; fără stat nu există nici lege şi nici securitate; iar săracii ar pieri, etc. Toate aceste dogme acceptate fără crâcnire de majoritatea membrilor societăţii sunt pe cât de puternice, pe atât de false. Şi în al doilea rând: redistribuirea. Dar despre asta în episodul viitor, pentru că este o noţiune esenţială în înţelegerea fenomenului.

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

4 gânduri despre „Statul – între adevăr şi minciună

  1. pe fb :

    Gheorghe Giovanni Ţeavă
    Aici e mult de „vorbit”… eu o să sintetizez „la sânge” :
    În două cuvinte, STATUL este de două feluri care se interdetermină :
    -STATUL-COMUNITATE(avem şi un document „STATUL EŞTI TU!”)
    -STATUL-APARAT
    În ziua de azi, STATUL-COMUNITATE e suficient de PROST, ca să determine un STAT-APARAT care nu-l serveşte, ci face interesele unei ELITE MATERIALISTE !… şi asta de MII DE ANI !!!
    Noi la MD vrem un STAT PUTERNIC, în care STATUL COMUNITATE să desemneze STATUL APARAT, „constrâns” prin NOI REGULI ale unei NOI PARADIGME SOCIO-ECONOMICE, să cultive exclusiv INTERESUL GENERAL şi ARMONIA CU LEGILE NATURALE.

    Silviu Pricope
    Rămâne de văzut care ar fi metodele prin care s-ar face acest lucru. Pentru moment, măcar să înţelegem că acest stat – aşa cum este el definit şi cum funcţionează astăzi – nu ne serveşte interesele.

    Gheorghe Giovanni Ţeavă
    Nimic nu se mişcă la întâmplare când e vorba de „metodele prin care se va face SCHIMBAREA”… pur şi simplu, trebuie identificată CAUZA SCHIMBĂRII, pe care noi am considerat-o FUNDAMENTALĂ în proiectarea unei NOI PARADIGME : RUPEREA ECHILIBRULUI OM-NATURĂ, care a generat CRIZA RESURSELOR (azi consumăm mai mult decât NATURA regenerează). Deci modalităţile sunt două 2 : ori ne reducem NECESITĂŢILE DE RESURSE, ori NATURA „va restabili echilibrul” prin „anticorpii” săi. Se zice că anumiţi reprezentanţi ai iluminaţilor au trecut de partea „anticorpilor”… noi mai sperăm încă în prima „metodă” !
    Desigur că STATUL ACTUAL (capitalist) nu serveşte INTERESELE COMUNITĂŢII, neţinând cont de ce am scris mai sus. „El” vorbeşte de CREŞTERE, PROFIT, CONSUMISM, etc.şi e destinat la DISPARIŢIE LEGICĂ !

    Gheorghe Giovanni Ţeavă
    O chestie interesantă de zis apropos de STAT, este că pentru ca STATUL-COMUNITATE să beneficieze din plin de BUNĂSTARE, trebuie să fie … SUVERAN !… ori FMI, UE, NATO, ONU, BCE, Monopolurile multinaţionale, etc. subminează tocmai acest „detaliu”. Ăsta mi se pare un RĂU MAJOR, de care trebuie vorbit, strâns legat de GLOBALIZARE, care devine astfel CAUZA PRINCIPALĂ A PIERDERII SUVERANITĂŢII ! Identificăm deci un OBIECTIV PRINCIPAL al luptei politice !

  2. Am citit articolul. Este descriptiv corect. Nu contine identificarea cauzei radacina care determina aparitia abuzurilor din partea persoanelor care populeaza functiile de decizie din institutiile statului administrator si nici solutia directa.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s