Publicat în A.E.R., Actual, Diverse, Manipulare, Politică, Social

Propunere pentru un nou tip de sistem electoral


Doresc să salut iniţiativa MCC (Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor) de a stipula negru pe alb în proiectul propus de Constituţie, numărul maxim de parlamentari (300), pentru că există deja un referendum validat pe această temă, chiar dacă asta este mai mult o chestiune de principiu, decât una neapărat de utilitate. De asemenea, noul referendum pe care l-a declanşat Traian Băsescu (a doua oară) pe aceeaşi temă ar lămuri o dată pentru totdeauna această chestiune.

what

Nu voi intra în detalii defond, dar cei care sunt cât de cât interesaţi de sistemul de vot cunosc avantajele, dezavantajele şi limitările sistemului uninominal pur, al celui pe liste de partid sau al celui mixt. Dacă sistemul uninominal pur conduce în final la o mare parte a populaţiei nereprezentată şi la sufocarea partidelor mici, cel pe listele de partid nu are alt efect decât acumularea efectivă a puterii în mâinile mafiei de partid care administrează locurile eligibile pe acele liste. Sistemul de votare mixt (şi uninominal şi pe liste) conduce la situaţia pe care o avem în momentul de faţă: un parlament supra-dimensionat, candidaţi care au obţinut peste 40% din voturi, dar nu au intrat în parlament şi candidaţi cu sub 5% care au intrat, precum şi celelalte efecte negative cumulate ale celor două tipuri de sisteme electorale luate separat (partidele mici excluse din competiţia electorală, întărirea mafiei de partid şi aşa mai departe).

De aceea, se pune întrebarea dacă nu cumva putem găsi un sistem electral mai bun decât fiecare din acestea care ne sunt propuse de clasa politică? Evident un asemenea sistem, care nu ar mai permite activitatea mafiei de partid sau care ar permite accesul în structurile puterii şi a formaţiunilor mici sau a candidaţilor independenţi nu va fi privit niciodată cu ochi buni de clasa politică, care se vede astfel privată de principalele instrumente de conservare a puterii acumulate. Orice sistem am prezenta – care luptă efectiv împotriva acestor racile ale democraţiei – va fi în aceeaşi măsură şi contestat, şi criticat, şi ridiculizat şi ignorat. De aceea, mă aştept să primesc exact aceleaşi reacţii la acest articol.

media-control

Cu toate acestea, unele lucruri chiar trebuie spuse şi chiar trebuie să rămână scrise undeva. Poate actuala generaţie nu va găsi resursele de a se smulge din lanţurile manipulării care o împiedică să vadă alternative viabile la orice lucru care merge prost în ţara asta, îndemnându-o mai mult să se lamenteze în mod perpetuu ca formă de exprimare a frustrării; dar cu siguranţă generaţiile viitoare şi anumiţi oameni vor avea măcar deschiderea să analizeze şi să îmbunătăţească un astfel de sistem ca cel care va fi prezentat în continuare.

La o analiză superficială se pare că actualmente avem prezentate TOATE opţiunile posibile (vot uninominal pur, vot pe liste de partid sau sistem mixt) şi toate aceste variante au dezavantajele lor evidente asupra cărora nu voi insista. Deci ne aflăm într-o dilemă, deoarece orice am alege, vom pierde ceva. Cu toate acestea există ceva la care nimeni nu s-a gândit (sau cel puţin eu nu am găsit ceva similar până acum). Să vedem despre ce este vorba. Ca idee doar, pe care o supun dezbaterii (oprobiului public sau criticilor deopotrivă) aş merge pe votul uninominal pur, dar cu câteva amendamente definitorii. Votul uninominal pur dintr-un singur tur de scrutin are avantajul că acei candidaţi care obţin cel mai mare număr de voturi în colegiul respectiv (încrederea cea mai mare a populaţiei) devin automat parlamentari, dar datorită influenţei la nivel naţional al unui partid, este posibil ca doar candidaţii unui asemenea partid să obţină majoritatea simplă în toate colegiile, lăsând astfel o bună parte a populaţiei nereprezentată în Parlament, deoarece un colegiu poate fi câştigat în egală măsură şi printr-un rezultat de 70%, dar şi prin unul de 20%. Ce ne facem deci cu restul de voturi exprimate în favoarea altor candidaţi, 30% sau respectiv 80%? Aici intervine noutatea sistemului pe care îl supun dezbaterii şi pe care voi încerca să-l prezint cât mai succint.

Presupunem, de dragul argumentaţiei, că avem un număr de parlamentari egal cu 300 (deci 300 de colegii). La vot se prezintă 9.000.000 de cetăţeni (exemplu, ales aleator). Din aceste date (alese absolut arbitrar), rezultă că avem un necesar de 30.000 de voturi pentru ca un candidat să acceadă în Parlament. La limită, populaţia votează fix 300 de candidaţi, acordându-le fiecăruia câte 30.000 de voturi. Astfel, nu avem nici un vot „pierdut”, şi toată lumea este mulţumită. Evident, în lumea reală aşa ceva este extrem de improbabil, iar voturile vor fi „împărţite altfel” în cadrul jocului electoral. În cazul nostru, toţi candidaţii care au obţinut peste 30.000 de voturi intră automat în Parlament. Noutatea intervine prin faptul că, toţi candidaţii care au obţinut un număr mai mare de 30.000 de voturi beneficiază de un fond suplimentar de voturi, pe care îl pot ceda altui candidat, independent, din acelaşi partid sau din alt partid. În timpul campaniei electorale, fiecare candidat va explica cetăţenilor din circumscripţia sa sau la nivel naţional, cui doreşte – nominal – să cedeze surplusul de voturi pe care eventual le-ar obţine. Astfel, un candidat capabil, votat de un număr considerabil de persoane va exercita o influenţă suplimentară proporţională cu acordul primit din partea cetăţenilor. Ştiind de la bun început cui doreşte candidatul X sa-i cedeze surplusul de voturi, cetăţenii îi acordă în cunoştinţă de cauză votul (sau nu). Să spunem că avem candidat pe Elena Udrea, care ar obţine 45.000 de voturi. Dacă aceasta anunţă votanţilor că-i va ceda surplusul de voturi lui Bercea Mondialu’, în mod evident va trebui să dea nişte explicaţii şi s-ar putea să nu obţină atât de multe voturi. Totul transparent şi la vedere, astfel încât cetăţenii să vadă cine şi cui acordă voturile suplimentare. În acest mod se vede clar cine pe cine sprijină şi se creează o diferenţă netă între parlamentarii intraţi în Parlament cu 70.000 de voturi şi cel intrat cu 1000 sau cu 100, aşa cum este posibil acum prin redistribuire. Cel votat de 70.000 de cetăţeni este normal să aibă o influenţă mai mare (practic mai poate băga el singur încă un „prieten” în Parlament şi mai poate ceda încă 10.000 de voturi altuia). Cedarea voturilor unui incapabil sau unui mafiot sau unui personaj antipatic propriului electorat va fi amendată de cetăţeni, care nu îl vor mai vota în aceeaşi măsură, dacă decizia candidatului nu este în acord şi cu preferinţele lor. Totul transparent şi clar. Practic, fiecare candidat în cadrul campaniei electorale se prezintă în faţa cetăţenilor şi cu o listă a altor candidaţi (din alte circumscripţii), cărora doreşte să le cedeze eventualele voturi obţinute peste pragul de intrare în Parlament. Evident putem gândi sistemul şi la nivel naţional, deoarece un parlamentar – chiar dacă a câştigat un anume colegiu – nu este numai reprezentantul intereselor cetăţenilor din acel colegiu, ci trebuie să fie reprezentantul întregului popor, deopotrivă. În această ordine de idei, aş propune chiar desfinţarea votului pe colegii. Parlamentarul ajuns în Parlament este reprezentantul poporului nu al locuitorilor din Sectorul 3 de pe bulevardul Nicolae Grigorescu. Fiecare candidat vine cu proiecte clare pe care le prezintă cetăţenilor întregii ţări, al căror reprezentant se doreşte a fi. Unii vor obţine milioane de voturi, iar alţii probabil doar 20. Cel care obţine 900.000 de voturi spune de la bun început pe cine susţine (dintre ceilalţi candidaţi), iar cetăţenii care îl votează pot fi sau nu de acord cu aceştia. Un personaj ca Băsescu sau Ponta (care ar obţine uşor 900.000 de voturi la nivel naţional) vor putea introduce în Parlament – ei singuri – câte 30 de Parlamentari (echipa lor, care promovează proiecte comune, care împărtăşesc aceleaşi idealuri şi care se prezintă ca un monolit în faţa electoratului). Astfel, „locomotivele” electorale vor „negocia” influenţa pe care o exercită asupra societăţii DIRECT CU ELECTORATUL, nu cu o conducere de partid, pe principii mafiote. Dar acestea sunt detalii asupra cărora nu insist acum.

money2

Printr-un asemenea sistem electoral, se evită, fraudarea morală a alegerilor prin cumpărarea locului pe lista de partid. la ora actuală şi un cerşetor din Gara de Nord sau un interlop poate ajunge în Parlament dacă este pus pe lista de partid pe un loc „eligibil”, de către „băieţii deştepţi” din partid, care stabilesc această listă în mod discreţionar. De ce să lăsăm această putere la îndemâna conducerilor mafiote de partid? Într-un astfel de sistem imaginat de mine mai sus, lucrurile sunt clare ca lumina zilei. Cetăţenii sunt clar informaţi unde anume va merge votul lor, iar consecinţa va fi o triere clară a candidaţilor în funcţie de propria lor persoană, de realizările şi potenţialul lor, de proiectele propuse şi nu în funcţie de poziţia lor pe o listă; poziţie care poate fi pur şi simplu cumpărată şi care nu are nimic de-a face cu persoana candidatului şi nici cu opţiunea electoratului.

Avantajele acestui sistem:

–          conduce la responsabilizarea candidaţilor care nu-şi mai negociază influenţa în societate cu o conducere mafiotă de partid, ci direct cu electoratul (un candidat extrem de simpatic şi iubit, care se bucură de încrederea populaţiei, poate veni cu o listă formată din Fane Spoitoru şi Bianca Drăguşanu, dar atunci tot prestigiul de care se bucură se va nărui complet, iar voturile cetăţenilor se vor îndrepta în altă parte. Ca să nu mai amintesc faptul, că un astfel de candidat care se bucură de notorietate nu-şi va alipi niodată numele de astfel de personaje, ci va încerca să-şi apropie oameni capabili asemenea lui, tocmai pentru a-şi întări poziţia în societate)

–          conduce la scăderea influenţei conducerii partidelor, care de cele mai multe ori acţionează pe principii mafiote, în spatele uşilor închise, departe de ochii cetăţeanului, urmărind interese oculte şi personale.

–          permite votul orientat către anumite proiecte şi spre echipe care urmăresc un scop comun, clar delimitat, care se poate bucura de sprijinul şi simpatia electoratului.

–          permite accesul candidaţilor independenţi, care se bucură o anumită notorietate în societate, fără a-i mai forţa pe aceştia să-şi „vândă sufletul” unor conduceri de partid mafiote

–          conduce la responsabilizarea electoratului, care va trebui să facă un minim de efort pentru a se interesa de programele promovate de fiecare candidat în parte, precum şi de lista celor cărora acesta le-ar ceda eventualul surplus de voturi. La ora actuală, ţugulanul votează necunoscutul candidat USL (zic şi eu aşa) stabilit de conducerea partidului sau alianţei, având impresia că votează pe Ponta sau împotriva lui Băsescu. Acest lucru trebuie să înceteze, iar un astfel de sistem este o bună metodă de face asta.

–          în plus, acest sistem este şi moral şi corect din punct de vedere etic şi logic, deoarece permite fiecărui candidat să-şi exercite liber exact cantitatea de influenţă pe care o are în societate. Nu vor mai intra în Parlament personaje votate doar de 20 de oameni sau dacă vor intra, se vor bucura de o încredere a electoratului venită în mod indirect din influenţa altor candidaţi care îi acordă încrederea  şi surplusul lor de voturi. La polul opus, parlamentarul intrat în Parlament votat de 60.000 de oameni va avea o influenţa mai mare, decât cel votat doar de 30.000, lucru absolut normal şi firesc.

–          Conduce pe termen lung la asanarea clasei politice, lucrul atât de căutat – evident, doar la modul declarativ! – de toate formaţiunile politice

Dezavantaje:

  • Dificil de implementat, datorită slabei educaţii politice a populaţiei, care în faza iniţială poate nici nu va înţelege despre ce e vorba
  • Proces electoral dificil de administrat, dar acest lucru se poate realiza relativ uşor datorită dezvoltării tehnicii actuale de calcul şi a bazelor de date
Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

24 de gânduri despre „Propunere pentru un nou tip de sistem electoral

    1. Cel mai corect este votul uninominal pur!Cel mai bun castiga,asa am scapa de traseistii politici si vor ramane doua trei partide in parlament unde n-o sa se mai poata face miscari!

    2. Domnule Marius! Nu putem permite ca Democratia „sa se traga la sorti”!… Eu particip la vot nu la loterie…Doresc sa-mi aleg o persoana care sa ma reprezinte in baza unor idei, a unor programe, a unei reputatii justificate prin competenta profesionala si inalte calitati umane, si nu in baza norocului. Dupa dvs este normal sa fiu reprezentat numai daca am noroc? Si daca nu-s norocos din fire, nu mai am drepturi? Mai reflectati…

  1. Excelente articolele dvs. prin analiză şi concizie.
    Ca o observaţie, sistemul propus în acest articol ne permite să renunţăm la pragul electoral, şi să folosim fiecare vot în parte ca să obţinem fidel oglinda opţiunilor electoratului. Nu se mai pierd voturi şi nici nu sunt eludate principiile axiologice amintite de dvs. în articolele semnalate, iar totul se desfăşoară transparent.

  2. Lăudabilă intenţia Silviule !… dacă ai ştii câte dezbateri sunt şi în Italia pe această temă !?… şi din toate dezbaterile nu rezultă nicio „variantă” care să nu aibă „călcâiul lui Ahile” ! Aceasta deoarece actuala PARADIGMĂ, nu permite „mişcări în front”, mai ales prin EXCLUSIVITATEA pe care PARTIDELE şi-o auto-atribuie din start , adică prin … Constituţie şi Legea Partidelor.
    Nicăieri nu se vorbeşte „LA PARTIDE”,decât în mod superfluu de COMPETENŢĂ şi TERITORIALITATE !?
    După părerea mea, astea ar trebui să fie CRITERII DE BAZĂ !
    Fiecare cetăţean, ar trebui să voteze REZIDENŢI DIN PROPRIA CIRCUMSCRIPŢIE, în cadrul unor ALEGERI LOCALE, pentru desemnarea unui GUVERN LOCAL. Acest GUVERN LOCAL va cuprinde COMPETENŢELE necesare unei bune ADMINISTRĂRI LOCALE. Candidaţii la aceste alegeri vor fi votaţi pentru ROLUL SPECIFIC ÎN GUVERN, pentru care au COMPETENŢA necesară (agricultură, turism, navigaţie, industrie, etc.). Deci, BULETINUL DE VOT ar avea DREGĂTORIILE ŞI CANDIDAŢII AFERENŢI.
    GUVERNUL LOCAL astfel ales, va participa la ALEGERILE REGIONALE, la care se va face o SELECŢIE COMPUTERIZATĂ, deci nu va mai fi necesară „prezenţa cetăţeanului”, care şi-a făcut datoria acolo unde trăieşte şi cunoaşte oamenii !
    În mod analog se va proceda pentru ALEGERILE NAŢIONALE, în urma cărora se vor desemna membrii SFATULUI ŢĂRII, din rândurile căruia se va forma GUVERNUL şi se va alege CAPUL STATULUI, care ar avea EXCLUSIV ROL REPREZENTATIV, neavând nicio putere suplimentară în raport cu ceilalţi SFETNICI, care-l pot destitui MOTIVAT oricând şi prin majoritate simplă.
    Aceeaşi modalitate de PROMOVARE se va aplica în domeniile : militar, juridic, cultural-educaţional şi de sănătate. Toate guvernele (locale, regionale şi naţional) vor avea automat în cadrul lor exponenţii domeniilor respective, desemnaţi EXCLUSIV de către PROPRIA CATEGORIE.
    Toate locurile vacante în urma promovărilor la nivele superioare, vor fi ocupate de următorii clasificaţi.
    SFATUL ŢĂRII, ar trebui să fie UNICA PUTERE ÎN STAT (având în componenţa programată , COMPETENŢE ÎN TOATE DOMENIILE), care să conducă COLECTIV şi să cuprindă de-adevăratelea CREMA SOCIETĂŢII ROMÂNEŞTI !
    După cum se notează, nicăieri nu se citeşte ceva despre PARTIDISM !
    … dar asta, e o altă PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ !!!

  3. Mie imi plac lucrurile simple, clare si concrete. Discutam despre reprezentabilitate si despre legitimitate. Ce-ati zice de urmatoarea varianta, (reluand cifrele dvs):
    Avem 9.000.000 de votanti si 300 locuri „scoase la concurs”. Luam idealul: se prezinta toti cei noua milioane la vot. Tur unic de scrutin. Fiecare voteaza cum crede ca e mai bine din punctul sau de vedere. Cu totii au dreptul sa se exprime si nu este corect ca votul vreounui votant sa se piarda si nici sa se atribuie altcuiva, „la noroc” sau „la intelegere” (eu te sprijin pe tine, tu pe mine…). Se numara voturile si se publica lista cu toti candidatii si cu cate voturi a primit fiecare. Primii 300 in ordinea numarului de voturi primite sunt declarati castigatori, si … aproape gata!
    Numai ca si ceilalti candidati (care nu au intrat in parlament), sunt detinatorii unui anumit capital de incredere, exprimat in voturi, si este normal ca si acestea sa se regaseasca in parlament. Pentru a evita comercializarea acestui capital de voturi nereprezentate, se organizeaza un tur secret de scrutin de repartitie a acestor voturi catre cei deja alesi, scrutin la care vor participa candidatii nealesi, care vor decide cum si catre cine isi vor repartiza capitalul lor de incredere (reprezentat de numarul concret de voturi pe care l-a obtinut). Fiecare va putea da voturile electoratului său, unei singure persoane sau le va putea repartiza mai multor persoane pe care le agreeaza, fiecaruia un anumit numar de voturi. La ce bun asta?
    Si acum urmeaza noutatea absoluta! Democratie pura!
    In urma scrutinului de repartitie a voturilor (votantilor) nereprezentate in parlament, fiecare dintre cei 300 de alesi vor avea de cumulat un anumit numar de voturi directe (din primul tur) si un anumit numar de voturi indirecte (prin redistribuire – din aldoilea tur de scrutin). Fiecare va fi detinatorul unui anumit numar de voturi valabil exprimate reprezentand vointa (directa sau indirecta a) unui anumit numar de votanti. Ei bine… De fiecare data cand acel parlamentar va ridica mana pentru a vota in Parlament, votul sau va fi egal cu numarul de voturi primite cumulat in cele doua tururi de scrutin; astfel numarul total de voturi exprimate in cadrul fiecarei votari in parlament va fi de 9.000.000, egal cu cel total al alegatorilor!…
    Astfel dispare inechitatea prezenta acum: un parlamentar = un vot!
    Parlamentarii nu mai sunt egali intre ei ca greutate de reprezentare: cine a primit 500.000 de voturi cumulate nu va mai fi tratat la fel cu cel care a primit 5000… Primul va „ridica mana” pentru 500.000 de oameni, iar al doilea doar pentru 5000 ! Totalul voturilor exprimate va fi mereu de 9.000.000 ! Nici un vot pierdut, nici un om nereprezentat. Votarile in Parlament vor fi publice si deschise; lucrarile vor fi publice – televizate; oamenii isi vor putea monitoriza capitalul de vot exprimat si la urmatoarele alegeri vor sti cum sa (re)actioneze…
    Ce ziceti?

  4. Domnule Raclău,
    Ca întotdeauna veniţi cu soluţii şi observaţii foarte pertinente. Am analizat propunerea dvs. şi mi se pare chiar OK din punctul de vedere al reprezentativităţii. Dar am totuşi câteva amendamente aici.
    Dvs. spuneţi că parlamentarul care „are în spate 500.000 de voturi” să aibă o influenţă mai mare decât cel care a primit doar 5000. Corect! Dar, cum a acumulat acel parlamentar cele 500.000 de voturi??? Aici este chestiunea de esenţă. Ei bine – conform celor spuse de dvs. – respectivele voturi le-a acumulat, pe de o parte direct de la populaţie şi pe de altă parte în urma turului „secret” de scrutin la care au participat toţi candidaţii iniţiali (care nu au ieşit în primii 300), fiecare din aceştia venind cu voturile primite de la cetăţeni. Chestiunea care nu-mi dă pace defel este acest „troc” cu voturile cetăţenilor, fără ca aceştia să aibă habar. Oare dacă respectivii cetăţeni ar şti exact unde va merge votul lor, oare ar mai fi votat la fel??? Propunerea făcută de mine, elimină tocmai aceste „negocieri oneroase” care întotdeauna au loc în spatele uşilor închise, departe de urechile cetăţeanului de rând.
    Oricum e vorba doar de propuneri aici… Şi toate cele propuse până acum numai la aceste comentarii, deja sunt infinit superioare sistemului electoral aberant pe care îl avem acum. O discuţie serioasă şi sinergică pe această temă, cu siguranţă va scoate la lumină ceva cu mult mai bun decât avem şi decât am propus până acum.

  5. OK! Dumneavoastra ati vrut-o! (glumesc, desigur!)
    Ce-ar fi sa dezvoltam subiectul in privat, pentru a ”moși” o varianta asupra careia sa cadem amandoi de acord ca fiind cat mai aproape de ideal, si apoi sa iesim cu ea „pe piata”! Spuneti unde ne dam intalnire… (daca nu va deranjeaza „contrele” putem discuta si aici, numai ca n-ar fi frumos din partea mea sa „vorbesc urat” in „casa altuia”)!…
    Cu stima si respect, ca intotdeauna,
    Remus C. Raclău

      1. Îmi cer mii de scuze, dar sunt prins cu ceva extrem de urgent la serviciu. Nu am timp nici să respir. Mă „eliberez” de săptămâna viitoare. Oricum mai avem un „meci” şi… dincolo… 😉 Îmi cer scuze încă o dată!

    1. M-ați lăsat fără cuvinte!…
      (Dar nu și fără degete, cu care încă mai pot tasta)…
      Dar numai pentru câteva minute… Pentru că după ce efectul surpriză a trecut, cârcotașul din mine a luat-o iarăși razna (cei care ma cunosc știu că-s cam „dus cu pluta”) și a început să se întrebe: „Și totuși, care-i șpilu’? (Că-i prea fain ca să fie aplicat așa, pur și simplu!) … Și drăcușoru’ ăla micu, a început să-mi hlizească în ureche: ”Softu’, fraiere, softu’!… Acolo-i șpilul! Avem băieți deștepți (e plină țara de olimpici la mate’ și la info’) și pofticioși (că de aia e lăsat românu’ flămând, ca să poată fi folosit mai ieftin la nevoie), care pentru ”prețul corespunzător” îți bagă un soft prin care îți demonstrează că 1 plus 1, face cât vrea el (plătitorul!!!), și tot pe modelul ăsta, ”a”-ul care îl tastezi tu, poate ajunge ”c” acolo unde se se fac conturile.”
      Cine ne garantează că softul este curat?…
      În rest ideea e OK. Ca ideie… tehnică. Ca și principiu democratic, aș mai avea câteva obiecțiuni, dar le las pentru repriza a doua…
      Oricum, e așa cum s-a mai spus: orice sistem alternativ e mai bun decât ceea ce avem noi astăzi!…
      Cu stimă și respect, un român plăcut surprins:
      Remus Constantin Raclău

  6. Mi se par foarte interesate propunerile gasite aici si intr-adevar este nevoie de o dezbatere asidua pe aceasta tema, pana cand putem iesi „pe piată”, asa cum s-a mai spus aici, cu un sistem de vot mult mai bun. Asta propuneam si eu in textul de aici:

    http://ceicunoi.wordpress.com/2013/06/03/cel-mai-bun-sistem-de-vot-corect-si-incoruptibil-alegeri-imposibil-de-fraudat-sistem-ideal-de-votare-alegerea-conducatorilor-in-romania-candidati-independenti-pol134/

    Ma bucur ca am gasit aici persoane interesate de acelasi lucru. Poate iese ceva misto, dar trebuie sa ne adunam cumva pentru a discuta, macar in spatiul online daca nu se poate faţă în faţă…

  7. „”De aceea, se pune întrebarea dacă nu cumva putem găsi un sistem electral mai bun decât fiecare din acestea care ne sunt propuse de clasa politică?””

    Sa presupunem ca „putem gasi ” un sistem electoral mai bun decat cele exersate pana acum.
    Cum si cine poate sa impuna (sa materializeze ) acest eventual mai bun sistem electoral ?

  8. Sistemul pe liste iar cetateanul poate pune stampila pe lista pe cine doreste.Selectie dubla.
    Prima facuta de partide.
    A doua facuta de cetateni pe lista cu stampila.
    Se aplica in SUEDIA si este propunerea UDMR.
    Cred ca mai repede constitutia va fi boicotata decat votata.

  9. Oameni buni, cind o gasca miroase ca e rost de ciordeala, niciun sistem electoral nu este viabil si in interesul poporului.
    Solutia este alta: SA LE LUAM DIN ATRIBUTII DREPTUL DE A IMPARTI BANII CONTRIBUABILILOR, in special la alegerile locale. Pur si simplu, banii sa fie impartiti cetatenilor, acestia sa investeasca in ceea ce considera ei ca le este de folos. In acest fel, jigodiile care vor vede ca nu se vor alege decit cu banii din salarii, NU SE VOR MAI INGHESUI SA CANDIDEZE.
    Ca sa preintimpin un anumit fel de reactie, doresc sa spun ca oricum, consiliile locale nu produc decit coruptie si sint populate in proportie de 90% doar cu profitori inculti.
    In consecinta, durerea de masea nu se trateaza cu antinevralgic ci cu bisturiul si clestele si niciun mar stricat nu mai poate fi tratat, orice i-ai face.
    Politicienii, atita timp cit vor avea ce imparti prostimii, vor parazita institutiile statului, indiferent ca functiile sint obtinute prin vot sau prin numire directa. Trebuie sa le luam banii strinsi de la cetateni si sa-i aliniem cu tot poporul la linia de start.
    Daca se va intimpla acest lucru… va asigur ca orice sistem de vot va fi la fel de eficient iar calitatea candidatilor se va schimba, escrocii fugind de munca fara ciordeala… si in acest fel locul lor va fi luat de adevaratii profesionisti.

    1. Era sa uit.
      Prevedere legislativa:
      – Orice ales sa poata fi destituit cu acelasi nr. de voturi cu care a fost votat +1 iar locul lui sa fie luat de urmatorul candidat in ordinea descrescatoare a numarului de voturi, indiferent de la ce partid este.

  10. Sistemul propus de domnul Silviu este o idee interesanta. Insa este important de avut in vedere problema trasarii colegiilor (Gerrymandering) – daca exista colegii. De asemenea trebuie avut in vedere o posibila problema de reprezentabilitate: pot fi mai multi candidati (e.g. 50) care pot pierde „la limita” cu sa zicem 25,000 de voturi si „locul’ lor electoral ar putea fi „acordat” de o coalitie care a cumulat mult mai putine voturi (adica mai putin de 1,250,000). Eu sunt adeptul unui sistem social care sa sustina democratia directa asa cum am explicat aici: http://reflectii-despre-societate.blogspot.com/2012/01/asupra-democratiei.html. Relevanta pentru sistemul propus de dl. Silviu este si sectiunea „Democratia participativa in forma Parpolity”.

    1. Ca sa ducem la extrem exemplul, este posibil ca un singur candidat (0.000001%) poate castiga 30,001 voturi si alti 299 de canditati cate 29,999 voturi (sau 2990 candidati a 2999 voturi fiecare). Conform algoritmului prezentat, doar acel 1 candidat (singurul care a luat peste 30,000) va stabili intreg parlamentul :).

      1. Sub nicio formă candidatul care castiga 30,001 voturi nu poate stabili întreg parlamentul. Să presupunem că parlamentul are 300 de locuri. În urma alegerilor la care participa 3000 candidați, un candidat obține 30,001 voturi, iar toți ceilalți 2999 obțin fiecare 2999 voturi. Candidatul care a obținut 30,001 voturi intră sigur în parlament și eventual încă unul din ceilalți candidați care se află pe locul 2 în lista candidatului cu 30,001 voturi. Atât! Forța dată de cele 30,001 voturi este suficientă pentru a introduce în parlament maxim 2 parlamentari. Astfel vom avea ocupate 2 locuri în parlament. Pentru celelalte va trebui organizat un alt tur de scrutin, deoarece este evident că distribuția voturilor (prezentată mai sus) este atipică și nu permite generarea unei reprezentativități obiective.
        Vă dați seama că dacă din totalul de voturi valabil exprimate în exemplul de mai sus anulăm doar două, putem avea următoarea situație: un candidat obține 29,999 voturi, iar ceilalți 2999 obțin câte 2999 voturi și astfel nimeni nu îndeplinește condițiile de a intra în parlament. Pentru astfel de cazuri extreme putem imagina diverse formule astfel încât, chiar cu aceste 29,999 de voturi acel candidat să intre în parlament (pentru că oricum a obținut de zece ori mai multe voturi decât candidatul plasat pe locul 2) folosind mediana.
        Ceea ce am încercat eu să reliefez aici nu a fost neapărat algoritmul de calcul, cât mai mult principiile care trebuie respectate, astfel încât în urma alegerilor, reprezentativitatea cetățenilor să fie respectată în cât mai mare măsură.
        Articolul dvs. cu votul și democrația directă este extrem de interesant, mai ales în prezentarea democrației directe. SIngura hibă este dată de lipsa educației și de lipsa voinței majorității cetățenilor de a participa cu adevărat la treburile cetății.

  11. cel mai simplu este sistemul uninominal pur. primii 300 de alesi intra in parlament si gata. la locale la fel. sigur ca unii pot intra in parlament cu 500 000 de voturi si altii cu 5 000, dar asta e, nu mi se pare o problema prea grava.
    insa, ce consider ca fiind mai important, este capacitatea de a participa la alegeri. legea electorala face ca sa fie aproape imposibil ca un candidat independent sa stranga nr necesar de semnaturi pentru a candida. aici trebuie lucrat, la relaxarea conditiilor de a candida. in urma cu vreun secol s-a luptat pentru dreptul de vot universal. acum trebuie sa lucram pentru dreptul de a candida universal. asta inseamna cu adevarat pluralism politic; alfel, avem doar dualism politic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s