7 gânduri despre „Venitul de Bază Necondiționat (I)

  1. In privinta asta se pot spune multe.
    E adevarat, oamenii sunt dezinformati, totusi la noi chiar exista o patura sociala care chiar asteapta sa traiasca pe baza acelui venit minim garantat, fara sa faca nimic. Pentru ca exista aceste „ajutoare” acordate de stat in mod defectuos cu intentia clara de a castiga capital electoral. Ideea de venit minim garantat nu este deloc rea, pentru ca toti cetatenii trebuie sa aiba dreptul la viata, normal. Atunci cand lucrurile se fac fara cap si interesul nu este indreptat catre cetatean ci catre persoana proprie, iese cu totul altceva. Sunt multe de spus.

  2. În aceste zile, MoVimento Cinque Stelle din Italia (Mişcarea 5 Stele), care a obţinut cel mai mare procent de voturi la alegerile din acest an, are în PROGRAM , exact UBI, sub denumirea de SALARIU CETĂŢENESC. Părerea mea este că acest salariu trebuie să fie acordat pentru munci de interes social. Nu zic să se sape şi apoi să se acopere gropi ca în vremea Comunei din Paris, ci să se participe la activităţi precum amenajarea teritoriului, curăţenie, colectare de materiale refolosibile, ridicarea pregătirii profesionale, etc.
    Mişcarea Dacia este singura care propune MUNCĂ MAI PUŢINĂ ŞI PENTRU TOŢI, asigurându-se astfel şi un VENIT MINIM GARANTAT, în condiţiile necontemplate mai sus, ale RESPECTULUI DEMNITĂŢII celor ce ar beneficia de acesta. Bineînţeles că nu e suficient pentru o REALĂ SCHIMBARE şi se impun şi alte măsuri, care sunt în contrast cu ACTUALA PARADIGMĂ SOCIO-ECONOMICĂ. Devine deci „obligatorie”… O NOUĂ PARADIGMĂ !!!

  3. Foarte frumoasa compunere, admirabila si Doamna o va puncta cu nota 10! Singurul argument care isi croieste drum in mintea mea este prea banal, prea neimportant pentru a nu-l menţiona: DE LA CINE LUĂM BANII CA SĂ-I DĂM LA ŢIGANI???

    1. Comentariul dvs. dovedeşte o neînţelegere a fenomenului în discuţie. Lucru de care nu sunteţi vinovat dvs., ci mediul cultural în mijlocul căruia am avut ghinionul să ne naştem. La asta se adaugă şi lipsa mea de abilitate în a explica cât mai coerent despre ce este vorba aici. Sper să mă achit mai bine de această misiune în viitoarele episoade ale acestui serial. Stay tuned! 😉

  4. Este doar o înţelepciune sau fiinţa umană chiar are dreptul la supravieţuire? “Echilibrul/ Ne pune în balanţă fiinţa./ Fiecărui om bogat/ Îi este ataşat un cerşetor,/ Existenţa lor depinde de un bănuţ./ În haosul în care nimic nu e întâmplător / Se vor întâlni pe drum/ Iar, de nu se vor dărui unul altuia,/Amândoi se vor pierde/ Printr-o scindare/ Redusă la absurd.” (Carmen Zaniciuc). Raportorul special al Naţiunilor Unite, într-un 17 oct. recent, a condamnat, printre altele, „regulile şi practicile care restrâng excesiv permisiunea desfăşurării în spaţii publice a unor comportamente ce ţin de nevoile de supravieţuire”. După ce săracii au fost criticaţi că „pur şi simplu deranjează, distrug estetica pieţelor şi parcurilor urbane, agasează solicitând ajutor, tacit sau vociferat, pun în pericol sănătatea prin bolile lor, acumulează lacom prestaţii plătite din impozite, ocupă abuziv locuinţele părăsite sau îşi ridică cocioabe de scânduri şi carton la periferii.” Soluţia fiind ca săracii, înainte de toate, „să fie disciplinaţi, asistaţi în completarea subiectivării fragmentare, înregistraţi ca forţă de muncă şi reciclaţi prin programe de consiliere/ formare profesională”. Motivele oficiale pentru care există oameni ce trăiesc în sărăcie, parte inevitabilă a progresului social, par a fi “lenea, lipsa de voinţă şi capabilitatea de a alege”. În realitate există o nedreptate în societate care oferă o şansă abstractă de a avea acces la a-ţi valoriza viaţa, iar asta face ca lipsiţii de şansa egalităţii pragmatice să devină săracii pe vecie. Creştinismul situează românul de partea morală a trăirii, dar sărăcia îndelungată, fără sprijin măcar bisericesc, l-a împins să-i dispară ruşinea şi să-şi însuşească ce nu-i aparţine, ori să întindă mâna, ca o profesie. O revenire pe baricadele iniţiale ar necesita mult timp. Dumnezeu a făcut pământul şi l-a dăruit omului. Cel care doarme pe cartoane sau în scorburile din gunoaiele aruncate la periferia localităţilor, cei care stau cu chirie înghesuiţi unii peste alţii sau cerşesc, oare ce şanse egale au? Săracului i s-a furat pământul pe care Dumnezeu i l-a lăsat sau a fost momit să-l vândă pe nimica, i s-au îngrădit fructele, peştii şi păsările care aparţin naturii. Iar cei care le au cu japca în stăpânire nici nu conştientizează măcar că nu au drept total asupra lor, ci consideră că, potrivit libertăţii, nu au nicio responsabilitate faţă de locurile şi oamenii unde trăiesc. Dacă ieşirea din biblioteci nu a avut efect îmbogăţirea legii nescrise că avem obligaţia să facem mai mult dacă putem mai mult, şi să dăruim ca un drept nescris, oricui nu are temporar posibilitatea de a supravieţui un blid, zilnic, cu mâncare, atunci fie cărţile nu învaţă nimic, fie nu ne-am îmblânzit deloc instinctul animalic şi arătăm întâmplător a fiinţe înzestrate cu raţiune. Animalele ţipă când le este foame, o spune Adrian Păunescu într-un cântec, le-am auzit în aerul mare de atâtea ori, chiar mi-au plâns la poartă şi mi-au intrat cu forţa în curte şi le-am dat. Dar omul nu ţipă. Dacă nu întinde mâna pentru a primi bănuţul după care nu te apleci când îţi scapă din mână, îţi dă în cap. Pentru ca fiecare om bun de muncă să facă ceva trebuie integrat în comunitate, adus în jurul focului tribal, unde trăgeau toţi fum din aceeaşi ţigară (ah, ce vremuri!), trebuie să i se acorde rangul de om, iar munca să fie ceva care nu forţează sau umileşte, ci produce bucurie. Munca grea să fie aceea la care singur se înhamă, şi numai pentru că îşi recunoaşte limitele. Dar ajunşii au prejudecata că dacă s-au chinuit ei, sau înaintaşii lor, care le-au lăsat moştenire condiţii de existenţă, ori au absolvit scoli sau au avut noroc să se realizeze într-o profesie, aceştia cred că supravieţuirea este o competiţie, cum un spectacol încărcat cu frumuseţi declanşatoare de aplauze furtunoase, că viaţa însăşi este o luptă şi, ca-n orice luptă, este firesc să fie şi învişi. Adică morţi. Pentru a înţelege dacă greşim, să ne închipuim de ce ar fi lumea construită greşit dacă fiecare om ar avea pământul lui care să-i asigure mijloacele de existenţă? Supravieţuirea ar mai fi o luptă? Să privim biserica şi aflăm învăţătura ei de căpătâi că nu trebuie să ducem grija zilei de mâine şi să ne lăsăm în voia Domnului, fiindcă Dumnezeu munceşte pentru om înmulţind peştii, iepurii, raţele, făcând că sămânţa să aibă rod. Astfel, pământul fiecăruia poate să-i asigure supravieţuirea fără ca omul să fie nevoit să se lupte cu semenii. Chiar poate fi fericit stând pur şi simplu, dacă visează această cea mai înaltă formă de fericire; ceea ce şi fac îmbogăţiţii lumii, cu diferenţa că ei, în acelaşi timp, au totul. Aşadar omul simplu are dreptul la fericirea de a sta având doar natura înconjurătoare care îi asigură supravieţuirea. Vorbim deseori despre obligaţia de a munci, dar nu spunem nimic despre dreptul şi fericirea de a sta. (’’Am şi eu momente în care aş vrea să fiu altfel, să fiu o găină, ca toţi oamenii din jurul meu. Să cumpăr pământ, aspiraţiile mele lumeşti să nu meargă mai departe de satisfacţia pe care ţi-o dă un preţ bun obţinut la vânzarea recoltei. Ce bine-ar fi! Un petic de pământ împrejmuit cu un gard de stuf, o adevărată lume, mâncare la nas şi să petrec ore în şir stând aşa nemişcată pe pământ, pe câteva fire de stuf!» – Blasco Ibanez). Sărăcia a devenit generalizată când am renunţat la timpul cosmic în favoarea timpului bolnav, istoric, declanşat de industrializare, când a timpul ciclic s-a redus la câteva secunde oferite de meşterirea unui bun de consum aflat pe o bandă transportoare, care oferea imediat recompensa pe care ne-am grăbit s-o cheltuim în aglomeraţia urbană plină cu lumini, mirosuri şi sunete ademenitoare. Au urmat înlocuirea omului cu maşina în favoarea îmbogăţirii câtorva (1%!), apoi abandonarea sa rapidă, culminand cu desproprietărirea, încât omul care aşteaptă de la societate oferirea unui loc de muncă a devenit foarte repede sărac şi chiriaş pe pământul său. Omul căruia-i este foame şi frig are dreptul să ia şi să stea acolo unde găseşte ce are nevoie, chiar dacă este proprietatea altcuiva, a spus-o cu secole în urmă sf. Vasile cel Mare. Asta înseamnă că, acela care are, trebuie să se gândească permanent şi la cel care n-are şi să procedeze benevol la întemeierea unui echilibru, să ştie că are dreptul la mai mult doar după ce acela care-i munceşte şi locuieste cu el în aceeaşi comunitate trăieşte decent. Minimul necesar înseamnă supravieţuirea. Soluţiile pentru o lume normală nu pot fi decât reîmpărţirea pământului la numărul de vieţi omeneşti şi acesta să nu mai poată fi înstrăinat vreodată, ori Statul, ca formă supremă de organizare, să redistribuie prioritar, ca scop fundamental al său, venitul de supravieţuitor fiecărui membru al comunităţii, din tot ce se adună ca bogăţie în sacul comun. Sau să se facă o înţelegere între toţi agenţii economici să se angajeze cel puţin un membru din fiecare familie, iar căştigul minim să poată hrăni cel puţin 4 guri. Horthy a dat un exemplu în ce priveşte salarizarea şi a extirpat corupţia din administraţie. Criteriile de departajare a salariilor erau următoarele (la aceeaşi clasă de pregătire): numărul membrilor familiei, localitatea de domiciliu, salariile erau astfel calculate încât familia să trăiască decent. Fiecare funcţionar public semna un înscris prin care îşi exprima acordul de a-şi pierde toate drepturile cetăţeneşti – până la a 3-a generaţie-, dacă era dovedit corupt sau mituit! Legea evreiască spunea, pe timpul lui Iisus, că, dacă ai un câmp şi-l culegi, trebuie să laşi colţul neatins, pentru a-l culege săracii. În străinătate, între vecini, există, se pare, conturi speciale pentru bătrânii defavorizaţi, care includ gratuit masă, îmbrăcăminte, cazare şi salariu minim – “să aibă şi ei ceva”. Li se dă o dată pe lună. Dar clasa conducătoare a ales să aibă ea grijă de comunitate, dar nu printr-o regulă pe care s-o ştie tot poporul, ci printr-o interpretare personală (de aceea este şi profund vinovată!). Astfel, ea decide câţi bugetari are şi câte ministere (avem 28 ministere la 18 mil. locuitori şi 1200 bugetari (1 a 15!) Celui mai bine plătit i-a făcut leafă cât 1500 de salarii minime şi nici măcar nu ştia de el, a aflat printr-un control guvernamental! Faţă de America, ţară cu 300 mil. locuitori, 10 ministere şi 1 bugetar la 100 locuitori. Ea decide cine este sărac, dar nu are nici o evidenţă, statul care conduce oamenii ne ne cunoaşte măcar! Acordă câte unuia ajutor, dar nu fiindcă ar avea dreptul la el, ci îi face favorul acesta; de multe ori se face apel la donaţii publice. Puţinii care primesc o masă la cantina săracilor au dat spagă autorităţilor să le accepte dosarul. Dacă ţi-e foame, nu te primeşte acolo, dacă îndrăzneşti să ceri, statul găseşte motive să nu îţi dea, că ai un frigider, covor sau 2 găinuşe prin curte. Când bugetul ţării a crescut cu 30 % (de la 100 mld. E la 130 mld E în 2012), guvernanţii se plâng că nu le ajung banii, dar alocă bisericii de 30 de ori mai mulţi bani decât acum câţiva ani şi se aprovizionează cu maşini străine şi bunuri de lux. Comunismul a centralizat pământul şi aşa de bine a organizat munca încât poporul a ajuns să iasă în stradă de foame -ţara pâinii dădea pâinea pe cartelă, când pământul poate hrăni 12 mld. de suflete. A înconjurat oraşele cu fabrici şi poporul suferea de frig, iar cuptoarele industriei lăsau să se piardă în atmosferă căldura, în loc să încălzească apa sau s-o transforme în curent electric. Nu a adus nici măcar apa râurilor la capul grădinilor, a lăsat-o să se scurgă, nefolosită, în mare. Albii piscicole măcar să le fi făcut! Numai incompetenţi a avut România în fruntea ei. Şi are!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s