Publicat în Actual, Cultură, Diverse, Manipulare, Social

Am o opinie și-i musai să mi-o spun!


Internetul românesc este plin de mesaje de protest și de rețete pentru schimbarea stării de fapt actuale. Oriunde te uiți vezi o critică sau luare de poziție: împotriva lui Ponta, a lui Băsescu, a rușilor, a serviciilor secrete, a lui Antonescu, a liberalilor, a băncilor, a capitaliștilor, a socialiștilor, a bogaților, a săracilor (ignoranți fără minte și discernământ), a maidanezilor, a babelor care nu au grijă de nepoți, a jurnaliștilor „tonomat”, a jurnaliștilor băsiști, a DNA, a poliției, a jandarmilor, a gazelor de șist, a RMGC, a evreilor, a țiganilor, a imperialiștilor americani, a finanței mondiale, a Gazpromului, a miniștrilor, a parlamentarilor, a CNA, a reclamelor, împotriva organismelor modificate genetic, a aditivilor alimentari, a stresului, a poluării, a democrației, a anarhiei, a neo-liberalismului, a corporatismului, produselor chinezești, a moldovenilor, a oltenilor, a ardelenilor, împotriva miticilor, a taxelor, a rovinietei, a masonilor, a diverselor partide, a avocaților, a proștilor, a inculților, împotriva FMI, Băncii Mondiale, UE, a bloggerilor, a toamnei, a iernii, a căldurii sau a frigului. Pare că toată lumea este nemulțumită de ceva. Toți își vor rezolvată mica sau marea problemă care îi preocupă (acum și aici) și nimic altceva nu merită oarecare atenție.

În acest cadru al nemulțumirii generale, un colț aparte este dedicat celor care consideră România “ocupată” și care o doresc eliberată… de dogme greșite, de lipsa de educație a cetățenilor ei, de o clasă politică rapace, idioată de-a dreptul și trădătoare, pe deasupra. Și chiar dacă mai bine de jumătate din aceste mesaje de nemulțumire au ca numitor comun această luptă, din ele, cu greu se poate distinge o anumită corență. Totul pare ca o piesă de teatru absurd în care fiecare actor – în cel mai pur mod de comportament autist – își zbiară rolul învățat pe de rost, frustrat că nimeni nu-l ascultă. Nici măcar auditoriul căruia i se adresează fiecare astfel de discurs. Acesta este la rândul lui mult prea preocupat să-și disemineze propriul mesaj, pentru a mai da atenție și la ce spune cel aflat la microfon. Pentru că tehnologia actuală permite, fiecare spectator își are acum propriul microfon și propria stație de amplificare pe care nu ezită să le folosească atunci când are ceva de spus, dar mai ales, atunci când are ceva de contrazis și/sau pe cineva de înjurat. Și astfel, sala de spectacole a lumii în care trăim a devenit o babilonie de voci care se suprapun, de actori isterici care își smulg unul altuia boxele din priză sau își dau cu microfoanele în cap. Și în timp ce fac asta, se lamentează că nimeni nu-i ascultă sau că toți ceilalți spun doar prostii.

Majoritatea mesajelor transmise astfel sunt pur și simplu niște inepții, care în condiții normale, ar fi ajuns incredibil de rapid la coșul de gunoi al ideilor cretine. Când spun „condiții normale” mă refer la opusul stării de fapt actuale, total absurdă când orice idiot își poate striga în piața publică, cu ajutorul internetului, aberațiile create de inteligența sa redusă. În loc să sporească calitatea ideilor și a mesajelor, această democratizare a mijloacelor de propagandă a condus tocmai la situația opusă: calitatea ideilor dezbătute a scăzut dramatic, în timp ce frivolitatea, scandalul, lipsa de consistență și profunzimea au au înflorit subit. Tot ceea ce până mai ieri era ascuns vederii generale, astăzi a ieșit în lumina reflectoarelor. Proști, inculți, îngâmfați au existat mereu. Singura diferență este că în trecut le era oarecum barat drumul către afirmarea publică. Astăzi, toți aceștia au posibilitatea să iasă la lumină și nu ezită nici măcar o clipă să facă acest lucru. Românii au vorbă pentru asta: “a ieșit ca păduchele în frunte” și uneori îmi închipui că geniul popular care a scornit această vorbă de duh a fost cumva părtaș (printr-o complicată manevră spațio-temporală) la ce se întâmplă astăzi.

rage1

Astfel de bovine cu acces la internet sunt foarte ușor de recunoscut. Emfaza este ceea ce le caracterizează în primul rând discursul. Indiferent dacă scriu corect sau nu, din punct de vedere gramatical, mesajul lor este întotdeauna imperativ (“Trebuie să bagi musai la cap, ce spune bivolul, că altfel ți-o furi!”). În al doilea rând, nu există loc de interpretări și nici de puncte în suspensie sau de lucruri ce mai urmează a fi analizate. Totul este clar ca bună-ziua și ești un cretin că nu înțelegi respectiva înțelepciune pe care bivolul despre care facem vorbire, s-a simțit dator să ți-o împărtășească. “Miticul  îl fură pe bietul ardelean care-și varsă cu greu impozitele la București, pentru că e șmecher, puturos și nenorocit”. A încerca să  luminezi subiectul și din alte puncte de vedere nexplorate, înseamnă a te ridica împotriva sentinței care tocmai afost dată. Sacrilegiu! Din acel moment bivolul sau vaca în discuție nu va avea alt scop în viață decât să te facă albie de porci pe oriunde te prinde. Alții știu exact cum trebuie să arate societatea perfectă: un amalgam ciudat de reguli, legi și reglementări – nu neapărat logice sau principiale – ci MUSAI păstorite și arbitrate de cel care imaginează respectiva oroare. Alții sunt nemaipomenit de buni critici. Critică orice. Și nu așa oricum, ci cu argumente. Totul este greșit pe lumea asta și țin morțiș să-ți demonstreze asta. Totul este disecat și întors pe toate fețele, și la sfârșit ai imaginea unui subiect eviscerat cu toate mațele la vedere… Și asta, doar pentru a afla că sub un trup frumos se află și zgârciuri, sânge și cărnuri neapetisante. Bovina cu acces la internet va face astfel de prezentări în mod periodic, cu sadismul unui criminal în serie.

Pe de altă parte, un lucru mai este de remarcat la bivolul în discuție. Este foarte bun la analiză. Analizează orice. Se uită la un porumbel și îți analizează vârful aripii lui cu minuțiozitatea unui ceasornicar. Îți explică toate nuanțele penajului din acest vârf de aripă, îți numără chiar și penele sau puful găsit acolo, dar habar n-are la ce anume se uită. Și-a pus pe ochi niște ochelari ridicoli cu lentile fund de sifon care văd în profunzime ca microscopul. Vede perfect fiecare fir de puf în parte, intuiește că acesta se află pe o pasăre, dar habar n-are că e vorba de un porumbel și mai exact de o aripă de porumbel. În schimb se simte dator să-ți explice cum vine treaba cu puful ăla nenorocit, uitând să urce în amonte cu analiza spre o sinteză cu adevărat explicativă. Pur și simplu nu poate face acest lucru pentru că-i lipsește capacitatea intelectuală de a observa pattern-uri, modele care se repetă la nivele diferite ale vieții și/sau societății. Dar cu toate astea, nimeni nu-i va întrece emfaza discursului său profund despre puful acela aflat pe aripa de porumbel.

Dar poate cel mai ridicol aspect al dialogului contemporan de pe internet este stridența de care dă dovadă. Totul este “senzațional”, “nemaipomenit”,”nemaivăzut”. Fiecare autor își prezintă aberațiile de parcă ar fi descoperit cel puțin roata sau fuziunea nucleară la rece. Eventuala critică a a celei creații echivalează cel puțin cu a-ți bate joc de copilul lui. De unde și ura înverșunată cu care îți va răspunde la aceste eventuale critici. Nu se poate să fi pierdut ceva din vedere. Nu se poate să existe lucruri la care nu s-a gândit sau pe care le-a tratat prea simplist. Nu se poate să existe și puncte de vedere alternative. Pur și simplu, creația sa este perfectă, iar o critică la adresa ei echivalează cu un atac la persoana autorului. Bizonul internaut se identifică într-o asemenea măsură cu creația sa – oricât de ridicolă, aberantă sau insignifiantă ar fi ea – încât o consideră propriul lui copil, iar acesta nu are cum să fie altfel decât “senzațional”, “nemaipomenit”,”nemaivăzut” și deasupra oricăror critici venite din partea celorlalți muritori.

Cu astfel de creații folosite drept unelte ale dialogului pe internet nici nu este de mirare că asistăm la un teatru absurd în care fiecare vorbește pe limba lui, de obsesiile lui. De fapt, așa-zis-ul dialog pe internet nu este un dialog pentru că el nu reprezintă un schimb de opinii sau idei. Replicile acestui dialog nu au de-a face cu discuția în sine sau au prea puțin de-a face cu aceasta. Ele reprezintă doar mijlocul prin care autorul își cosmetizează imaginea personală în ochii publicului (Priviți ce interesant și deștept sunt!). Și astfel, după o zi petrecută prin meandrele internetului ne simțim ca într-o piesă de Eugen Ionescu.

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

3 gânduri despre „Am o opinie și-i musai să mi-o spun!

  1. … ieşi din cele 150 de grupuri fb, lasă-i în plata Domnului pe Chiperi, Tanţa şi Cojocaru şi vino la noi, că „vorbim” cu Chomsky, Laszlo, Russell, Grof, Rath, Fresco, Grillo, Latouche, samd !… nu mai pierde timpul ! Nu ai priceput ce e fb, sau ce … !?

  2. Păi soluția pe care o văd eu nu se adresează maselor… Nu pentru că ea ar fi foarte elitistă, ci pentru că mai bine de 99% din populație nu ar fi în stare să o înțeleagă, darămite să o mai pună în practică.
    În esență este vorba de o nouă modalitate de accesare și înțelegere a informației care ne înconjoară. Totul în jurul nostru este informație, iar tehnologia contemporană a condus nu la îmbogățirea și sporirea înțelepciunii umane, ci la un simplu bombardament informațional, folosit în scopuri de cele mai multe ori ostile și manipulatorii.
    Detaliile vor urma într-un viitor articol…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s