Publicat în A.E.R., Actual, Diverse, Economie, Interesante, Magie, Manipulare, Politică, Social

A.E.R. – Viziunea unui Organism Social animat de Libertate (VI)


Experiența politică și introspecția filozofică, pe care cu toții suntem datori să o facem din când în când, ar trebui să ne facă să ne dăm seama că Puterea nu cedează niciodată argumentelor – oricât de raționale și de valide ar fi acestea – ci doar unei puteri superioare ei. Iar Puterea oferită de o viață spirituală înălțătoare, precum și cea oferită de aplicarea în societate a principiilor Libertății constituie o asemenea Putere superioară care o va răsturna pe cea care domină astăzi civilizația umană. Haideți deci să ne aruncăm o privire asupra ei, să o definim și să o înțelegem. Haideți să privim cu optimism orizontul bogat care se desfășoară în fața ochilor minții noastre, atunci când ne ridicăm vălul ignoranței, fricii și lipsei de speranță.

free

Motto: Îndărătnicile sunt piedicile, dar mă doare inima când încerc să le sparg. Libertatea este tot ceea ce vreau, dar mă rușinez să sper la ea. Sunt sigur că bogăția neprețuită sălășuiește în tine și că tu îmi ești cel mai bun prieten. Dar nu am inimă să mătur poleiala ce îmi umple camera. Giulgiul ce mă acoperă este unul de praf și moarte. Îl urăsc, dar îl cuprind în brațe-mi cu dragoste. Datoriile-mi sunt mari, eșecurile-mi sunt mari, rușinea-mi este tainică și grea. Și totuși, când vin să cer binele meu, mă cutremur de teama ca nu cumva rugăciunea mea să fie ascultată. (Rabindaranath TagoreGintanjali)

 

Recapitulare

Am văzut în articolele anterioare din această serie, de ce nu se ridică o forţă politică antisistem autentică în România, de 25 de ani, oricît de mare ar fi nevoia; care sunt cauzele și motivele pentru care țara pare anesteziată și sub controlul total al unei caracatițe care o ștrangulează și desangvinizează pe zi ce trece (detalii aici). Am văzut de ce avem nevoie de o adevărată Acțiune de Eliberare a României; de ce încercările solitare şi acţiunile singulare – de care internetul, cel puţin, este plin – nu au sorţi de izbândă și care sunt motivele care stau la baza eşecurilor multiple ale cetăţenilor de rând, de a creea sau de a participa la punerea în practică a unei alternative viabile pentru ei (detalii aici). Ne-am pus întrebări esențiale cu privire la societatea românească și modul ei de funcționare (detalii aici) și ne-am întrebat retoric, de ce oamenii în general nu observă deviațiile Sistemului social, politic și economic din care fac parte (detalii aici). Înainte de a purcede la definirea lui, ne-am propus să vedem cum ar trebui să arate un eventual Scop, care ar trebui să-i fie caracteristicile și mai ales de ce (detalii aici). Puteam trece direct la definiția acestuia, dar am fi pierdut enorm necunoscând implicațiile acestor caracteristici. Apoi, am analizat cum am putea produce o schimbare a stării de fapt actuale, încercând să vedem ce înseamnă o Mișcare Socială sau o Revoluție Spirituală (detalii aici). Ambele metode putând fi folosite la realizarea acestei Schimbări. Aceste întrebări au apărut datorită faptului că în acea perioadă avusesem ocazia să descopăr în mediul online câteva iniţiative absolut redutabile în acest domeniu al Schimbării în bine a României. Avusesem ocazia să observ că se încearcă diverse forme de coagulare a acţiunilor şi energiilor colective, majoritatea având drept finalitate implicită o ipotetică Mişcare Socială, care să schimbe starea de fapt „insuportabilă” din România. Am juxtapus acestei ipotetice Mișcări Sociale o eventuală Revoluție Spirituală, în fond o schimbare a spiritului unei epoci și a modului în care omul priveşte natura şi planeta Pământ, resursele pe care le are la dispoziţie, mecanismul şi procesul economic, schimbările calitative ale acestuia, conflictul social, accesul la resurse, paradigmele pe care ne fundamentăm viaţa şi aşa mai departe. Odată ajuns aici am abordat problema teoretică a producerii Schimbării, încercând să răspund la întrebări – aparent banale – cum ar fi: “Cum se produce Schimbarea?” sau “De ce este nevoie pentru a produce Schimbarea?” (detalii aici). A reieșit că în general oamenii nu acordă atenţie modului în care se produce Schimbarea, nu sunt atenţi la cauzele care o produc şi nici la condiţiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a se produce aceasta. Ei conştientizează doar consecinţele/urmările acestor schimbări sociale, de cele mai multe ori tardiv, când deja este inutil să mai acţioneze sau să se opună, fiind doar forţaţi să se adapteze noilor condiţii. Am prezentat Formula Schimbării și importanța deosebită a termenilor care o compun: Nemulțumirea, Viziunea, Planul și Rezistența celor care se opun Schimbării). Comentariile inteligente ale unor colegi mi-au atras, de asemenea atenția asupra unui alt termen, și anume Nesustenabilitatea Sistemică, care ar putea fi încorporat în cadrul acestei formule.

Aici rămăsesem cu articolele din această serie. Multă vreme am oscilat dacă merită să continui, mai ales că o asemenea teoretizare și explicare mult prea academică (probabil?!…) a lucrurilor a îndepărtat o mulțime de oamenii care doreau o ancorare mai clară în concretul imediat. Din păcate, mergând înapoi pe firul raționamentului avut inițial, mi-am dat seama că nu aveam cum să procedez altfel. Tuturor invitațiilor primite de-a lungul timpului de a participa la diverse acțiuni sociale și politice – mai mult sau mai puțin inteligente și pragmatice – nu aveam cum să le dau curs, deoarece erau mult prea punctuale, mult prea particulare, cu un orizont mult prea îngust pentru ca eventualul lor rezultat pozitiv să genereze ceea ce eu numesc Schimbare. Totuși, din motive – care au survenit pe parcurs, după ce inițial renunțasem – am hotărât să continui această serie de articole și să închei ciclul, pentru ca eventuale alte rafinări ale Subiectului să poată fi făcute de alți oameni mult mai capabili decât mine.

Voi pleca în continuare de unde rămăsesem, și anume, de la Formula Schimbării. Nu voi vorbi despre Nemulțumire și nici despre Rezistența sistemului la schimbare, deoarece acestea au tot fost abordate în articolele anterioare. Mă voi opri acum la explicarea Viziunii. Aceasta reprezintă – metaforic vorbind – farul călăuzitor care luminează drumul celor care produc Schimbarea. Reprezintă idealul spre care aceștia tind și Scopul final pe care îl doresc a fi atins. Ea trebuie avută permanent în vedere pentru a nu pierde drumul, deoarece acesta va fi anevoios, plin de obstacole și de elemente care vor încerca mereu să ne deturneze de pe calea care conduce la atingerea Scopului propus.

Înainte de a purcede efectiv la prezentarea acestei viziuni sunt esențiale două lucruri: un preambul și prezentarea principiilor care stau la baza acesteia.

Preambul

Axiomatic vorbind, modelul social propus (denumit în continuare Viziunea) are drept fundament noțiunea de Libertate, așa cum rezultă ea din lucrarea esențială “Asupra Libertății” scrisă de Mircea Digulescu (sursa aici). Pentru cei care nu au avut răbdarea să parcurgă această lucrare esențială, câteva explicații sunt absolut necesare, iar acestea vor fi furnizate în subcapitolul Principii.

Acest model organizațional are drept Scop principal evitarea erorilor tipice formelor de organizare socială consacrate astăzi în lume (organizate conform paradigmei actuale ce are la bază exercitarea autorității iraționale). Principial vorbind, modelul organizațional propus trebuie să se opună acumulării nelimitate de putere și autoritate. Trebuie prevăzute mecanisme clare și eficiente de feed-back pozitiv și negativ, bi-direcționale (și de la bază spre vârf, și de la vârf spre bază). Și nu în ultimul rând, indivizii/membrii organizației/societății sunt încurajați să acumuleze oricât de multă autoritate de tip rațional, formele de autoritate irațională fiind limitate și restricționate de însăși modelul organizațional (Dupa cum arăta Erich Fromm în “To Have or To Be”, “autoritate” este “un termen foarte general cu două sensuri complet diferite: autoritatea poate fi “rațională” sau “irațională”. Autoritatea rațională (sensul din fraza “a fi o autoritate”) este bazată pe competență și ajută la dezvoltarea persoanelor care o respectă. Autoritatea irațională (sensul din fraza “a avea autoritate”) este bazată pe putere și servește la exploatarea celor care o respectă”. [pp. 44-45] În secolul XIX, în lucrarea God and the State (Dumnezeu și Statul), Bakunin spunea același lucru arătând diferența dintre autoritate si influență).

De-a lungul istoriei, se poate observa tendința de preluare și deturnare a majorității grupărilor politice, indiferent cât de sincere, de curate și de revoluționare au fost ele la început. Tot ce au avut în comun aceste grupări revoluționare a fost același tipar organizatoric: un șef/lider urmat de o armată obedientă; în fond o structură bazată pe autoritatea de tip irațional. Desigur, în orice acţiune colectivă este nevoie de cooperare şi coordonare, adică de o subordonare a individului unor activităţi de grup. Dar această coordonare se poate obţine atât prin metode autoritariene (bazate pe autoritate iraţională, adică impusă din exterior), cât şi prin cele libertariene (bazate pe autoritate raţională, adică liber consimţită). De exemplu, ASOCIEREA este o formă de cooperare şi coordonare care poate fi bazată pe autoritatea raţională, pe influenţă naturală, şi deci va menţine libertatea indivizilor de a se dezvolta şi funcţiona liber. Distributismul, de exemplu, reprezintă un exemplu social de cooperare de succes. În această ordine de idei, militez pentru reducerea până la dispariție a autorității de tip irațional, deoarece acest model provoacă trei tipuri de efecte negative asupra indivizilor şi societății în ansamblu:

1) Reduce potenţial uman, prin restricţionarea libertății individuale a indivizilor supuşi autorităţii, şi a capacităţii lor de gândire independentă, critică şi creativă;

Relaţiile sociale bazate pe autoritate presupun diviziunea socială în câţiva care dau ordine şi restul care le execută. Asemenea relaţii transmit în toate aspectele vieţii umane ordinele/autoritatea, nu libertatea. Ordinele nu pot crea sau perpetua niciodată libertatea, ci doar opusul ei, supunerea. Este tocmai ceea ce este încurajat astăzi, în cadrul societății în care trăim, la toate nivelele, prin toate mijloacele culturale ale civilizației actuale.

În mod logic, autoritatea ierarhică conduce inevitabil la marginalizarea şi “neutralizarea” executanţilor de ordine și la acumularea de și mai multă putere la cei care deja o dețin. Deoarece autoritatea este prin definiţie incompatibilă cu gândirea independentă, critică şi creativă a celor supuşi ei, cei care deţin autoritatea/puterea trebuie tot prin definiţie să controleze până la suprimare acest tip de gândire la cei care nu o deţin (dacă fiecare gândeşte liber şi face ceea ce gândeşte, autoritatea ierarhică este ca şi inexistentă). Ca o paranteză, aici trebuie să amintim specificul național românesc, care respinge în forurile sale interioare cele mai intime acest tip de autoritate irațională. Românul, prin însăși natura sa nu este un obedient irațional. Nu-i place regulamentul strict, nu-i plac ordinele date de șef. Nu-i place să stea la coadă, căutând mereu o scurtătură și așa mai departe. La toate nivelele, inclusiv cele mai de jos, de execuție, el tinde să-și manifeste spiritul rebel, căutând să iasă de sub influența unor regulamente stricte, a ordinelor absurde ale unor șefi incompetenți sau considerați de el așa, etc. Sigur, că aceste lucruri ne cauzează nouă ca nație și o serie de probleme (lipsa de disciplină, lipsa depunerii unui efort susținut pentru atingerea unui obiectiv, respectarea regulilor, etc.), iar consecințele le vedem în jurul nostru peste tot. Ceea ce voiam să subliniez aici este faptul că, acest Scop/Viziune este foarte posibil să se muleze perfect pe spiritul românului “neîmblânzit”.

Din păcate omul contemporan nu realizează enormul potențial de care dispune, deoarece astăzi pare că puterea de a iniția schimbări, de a participa în procese inovative, în acțiuni de descoperire a de noi alternative și orizonturi este destinată doar unei elite. Ierarhiile de tot felul îi fac pe oamenii obișnuiți, dependenți de șefi, iar această dependență nu face altceva decât să întărească și mai mult ierarhia, creând astfel un cerc vicios din care cu greu se poate ieși.

2) Scade standardul de viaţă al indivizilor şi societății în ansamblu, prin crearea şi amplificarea continuă a inegalităţilor sociale;

În câteva cuvinte spus, ordinele şefului pentru subaltern tind să amplifice ierarhia deoarece îl îmbogăţesc pe cel aflat pe o treaptă superioară în ierarhie. De exemplu, numai din 1994 până în 1995, compensaţiile pentru președinții de companii din America au crescut cu 16%, comparativ cu un procent de 2.8% pentru angajaţi, ceea ce nici măcar nu a egalat inflaţia! Aceste salarii stagnante nu pot fi puse pe seama lipsei profitului companiilor, deoarece profitul a crescut în aceeaşi perioadă cu 14.8%!. Inegalitatea în putere adânceşte inegalitatea în bogaţie şi vice-versa, iar dovezile statistice în acest sens sunt pur și simplu covârșitoare.

Un fapt deosebit de interesant este reliefat însă de un editorial din British Medical Journal care spune că “ceea ce contează în determinarea mortalităţii şi sănătăţii unei societăţi este mai puţin bogaţia ei per ansamblu, cât distribuţia acelei bogaţii. Cu cât mai egal este distribuită bogăţia, cu atât mai bună este sănătatea acelei societăţi.” [Vol. 312, April 20, 1996, p. 985]

Cercetarea americană a gasit dovezi covărşitoare ale acestui fapt. George Kaplan1 şi colegii lui au măsurat inegalitatea în 50 de state americane şi au comparat-o cu rata mortalităţii din toate cauzele, ajustată pe vârste, şi tendinţa care a rezultat este că rata mortalităţii creşte cu inegalitatea distribuţiei venitului. Deci nu venitul mediu în fiecare stat contează, ci inegalitatea dintre bogaţi şi săraci determină rata mortalităţii2.

Statele cu o mai mare inegalitate în distribuirea veniturilor au de asemenea o rată a şomajului crescută, o proporţie mai mare a deţinutilor, o proporţie mai mare de oameni care au nevoie de asistenţă financiară şi alimentară, mai mulţi oameni fără asigurare medicală, mai mulţi copii nascuţi subponderali, infracţionalitatea crescută (inclusiv criminalitatea), un cost mai mare pe cap de locuitor pentru asistenţa medicală şi protecţia politiei. Tot acele state cheltuie mai putin pe cap de locuitor pentru educaţie, au mai puţine cărti/loc. în scoli, rezultate mai slabe în educaţie, pun mai puțin accent pe prevenirea infracționalității, etc.

Aceste observații despre efectele distribuţiei foarte inegale de venituri nu ar trebui interpretate ca un argument pentru egalizarea ei perfectă. Ele arată că, într-un stat capitalist standard ca SUA, în cadrul intervalului de distribuţii definit de statele americane cercetate, cu cât distribuţia este mai dezechilibrată cu atât efectele negative măsurate cresc. Aici trebuie să remarcăm că, este foarte posibil să existe undeva o limită peste care “echilibrarea” ar produce alte efecte negative (cum ar fi cele familiare nouă care am cunoscut societatea comunistă trecută). Observaţiile menţionate arată însă că limita respectivă este în afara intervalului definit de cele 50 de state americane, adică nici cele mai “egalitare” nu au depăşit-o.

În aceeași ordine de idei, George Davey Smith spune: “Trauma psihologică generată de o poziţie socială inferioară are efecte mai puternice asupra oamenilor decât toate cele produse de condiţii de locuit sub standard, alimentaţie, calitatea aerului, facilităţi de recreere şi asistenţă medicală primită de saraci.3 .

Pe de altă parte, puterea are efecte destructive chiar şi asupra celor care o deţin, deoarece îi transformă în niște indivizi “proşti şi brutali, chiar dacă înainte erau foarte talentaţi4. Cred că efectul acesta l-ați putut observa fiecare din dvs. la mulți din cei care au urcat în ierarhia socială ca urmare a efectului autorității iraționale.

3) Modelul de organizare ierarhic întreține problemele pe care ar trebui să le rezolve deoarece acesta conţine un inevitabil conflict de interese între instinctul lui de conservare şi îndeplinirea rolului primit de la societate. Acest conflict este insolvabil şi el face ierarhia ne-necesară şi dăunatoare societăţii.

Autoritatea ierarhică crează condiţiile pe care ar trebui să le combată şi în acest fel se auto-perpetuează. Birocraţiile care ar trebui să combată sărăcia de fapt o întreţin, deoarece în acest fel îşi sporesc propriul rol, propria autoritate şi salariile bune ale administratorilor lor. Dispariţia problemei ar duce la dispariţia aparatului creat pentru rezolvarea ei. La fel este cazul agenţiilor de combatere a dependenţei de droguri, a infracţiunilor, etc. Nu mai departe de Bucureşti, traficul de droguri cel mai înfloritor se desfăşoară în şi în jurul centrelor de reabilitare şi dezintoxicare.

Cu alte cuvinte, păstrarea puterii şi privilegiilor oferite de autoritatea de tip ierarhic constituie un motiv foarte bun pentru cei care deţin aceste privilegii să nu rezolve problemele pe care ar trebui să le rezolve. Vă rog să recitiți de câteva ori această frază pentru a-i pătrunde esența și pentru a înțelege modul în care se perpetuează acest model social ilogic și dăunător umanității.

În plus, societatea actuală este sub influența modelului de tip “dominare”. Acesta contrastează cu modelul de tip „parteneriat”. În această paradigmă de tip autocratic, dominarea este axul central, iar viziunea actuală următoarea: controlul ierarhizat de sus în jos este absolut necesar pentru a menţine ordinea socială.

Paradigma controlului (modelul de control prin dominare) nu încetează să ne propovăduiască afirmaţii de genul „dacă nu avem pe cineva căruia să ne supunem, care să ne conducă, sistemul nostru social va cădea în haos„. Iar singurul argument, este… că aşa a fost mereu pe aicii (a se vedea în acest sens povestirea de aici). Împăratul roman Diocletian, în disperarea de a menţine unit imperiul care se destrăma, a ierarhizat totul astfel încât animalele, pământul şi oamenii erau foarte bine organizaţi şi avea o evidenţă strictă a lor. Astăzi țăranii nu mai au voie să mulgă vacile cu mâna, totul este controlat, standardizat, ierarhizat, clasificat. Pentru orice amănunt există o instituție care controlează, standardizează, pedepsește și recompensează conformarea la regula arbitrar impusă. Nimic nu mai este lăsat la voia întâmplării. Ca şi împăratul Diocletian, actualele autorităţi cred că dacă am fi lăsaţi liberi, dacă fiecare ar decide ce e bine pentru el, atunci nimic nu ar mai funcţiona în societate. Pentru a menţine ordinea, trebuie să facem ceea ce ne spun autorităţile. Aceasta este esența paradigmei contemporaneității.

Invocand mereu frica de haos, sistemele sociale ale prezentului adoptă paradigma dominației şi o folosesc cu îndârjire. Prin tot felul de politici instituţionalizate, prin regulamente şi moduri de lucru, primim mesajul clar că nu putem fi acceptaţi aşa cum suntem, ci doar dacă ne supunem total sistemului social de control (tot ceea ce înseamnă şcoală, familie, profesie, religie, sistem economic, piață, etc.) care va face din noi cetăţeni-model. Suntem îndoctrinaţi cu convingeri de tipul că „sufletul creează probleme” pentru că nu poate fi „îmblânzit„, nu poate fi încuiat într-o cutie şi „deranjează” teribil mecanismele sitemului social; deci, mai bine fără el!5 Aceasta este și explicația pentru care actualul Sistem pare atât de lipsit de moralitate, oricărei ființe umane care nu și-a pierdut încă busola moralității.

Realitatea însă, este cu totul alta. Ceea ce ne transmit sistemele sociale actuale nu este decât însăşi esenţa paradigmei învechite în care trăim. Poate că în trecutul îndepărtat al speciei umane, acest tip de control bazat pe dominare a adus oarece servicii benefice – deşi mă îndoiesc sincer – dar acum nu ne mai serveşte interesele legitime. Cu cât se adânceşte controlul prin dominare și control, cu atât viaţa interioară a individului se atrofiază, iar ordinea socială se diminuează5. Pentru că adevărata ordine socială armonioasă vine din interior, ghidată de suflet, din respectarea benevolă a unor percepte sau reguli, nu din dominare.

Nu are rost să insist asupra situației din România. Ea este percepută a fi dezastruoasă de către o largă majoritate a populației românești, însă dificultățile de care ne lovim rezidă nu din lipsa de coerență a prezentării situației, ci doar din lipsa de substanță a identificării cauzelor care au condus la această situație. Latura descriptivă a demersurilor jurnalistice, și nu numai, funcționează aproape fără reproș, însă cauzalitatea între evenimente este prezentată în mod intenționat distorsionat pentru a ascunde adevăratele motive care au determinat un efect sau altul. Populația a fost împărțită în mod manipulatoriu în tabere, între două-trei false alternative (obligatoriu disjuncte pentru accentuarea conflictului social), parțial adevărate, dar pe fond toate false în întregime. Niciuna din versiunile vehiculate în spațiul public nu explică această situație, ci doar oferă „muniție” în războiul argumentativ abătând atenția indivizilor de la adevăratele cauze și de la adevărații regizori ai acestor spectacole de magie socială.

De aceea, Viziunea propusă aici sugerează o cu totul altă abordare a mecanismului social. O abordare nouă, îndrăzneață bazată pe cu totul alte principii decât a experimentat până acum civilizația umană. O abordare în care ierarhiile iraționale dispar din corpusul social, autoritatea fiind înlocuită de influență, asuprirea de ajutorare și falsa libertate a individului contemporan de interdependența fecundă dintre oameni. Grea întreprindere pentru un autor. Dar nu imposibilă.

Principii de bază

Prezenta lucrare nu își propune să prezinte în detaliu modalitatea de funcționare a noului mecanism social, ci doar fundamentele acestuia. Lucrarea de prezentare detaliată va face obiectul unor alte scrieri, în funcție și de modul în care este receptată de public ideea și de eventualul interes pe care ea ar putea să-l suscite.

În esență, este vorba de formă nouă și revoluționară de organizare a indivizilor pe modelul organismelor vii. Această formă de organizare nu seamănă cu nimic din ce a fost experimentat anterior de oameni. Se încearcă trecerea la o paradigmă nouă care să explice miracolul vieții și să-i confere acesteia un sens. Această căutare a Sensului existenței este probabil cea mai mare provocare a Omului. Majoritatea indivizilor în ziua de azi își trăiesc viața în mod patetic, la nivelul materialității imediate, fără a-și pune astfel de probleme filozofice, fără a sesiza legătura subtilă care se manifestă în tot ceea ce este Viu pe această planetă, fără a sesiza legăturile subtile dintre oameni, dintre sufletele acestora, fără a observa adevăratele cauze ale suferinței și amăgirii la care suntem supuși zi de zi, oră de oră.

Acest Organism Social propus aici este unul animat de Libertate. Câteva cuvinte sunt absolut necesare atunci când ne referim la această noțiune mult prea diferit înțeleasă de Omul contemporan. Pentru o bună înțelegere a Libertății recomand cu căldură lucrarea “Asupra Libertății” scrisă de Mircea Digulescu6. Eu voi încerca acum – în câteva cuvinte – să luminez un pic această noțiune și din alte puncte de vedere, mai puțin prezentate în lucrările de specialitate. În primul rând, lupta omului pentru obținerea Libertății are două aspecte: “libertatea de” și “libertatea pentru”. “Libertatea de” reprezintă acel aspect definind încercarea de eliberare de opresori, eliberarea de dogme, eliberarea de opresiunea unui stat, a instituțiilor sau a clasei politice; eliberarea fizică din închisori, lagăre sau sisteme concentraționare. În mod surprinzător acest aspect al Libertății are o denotație negativă. Puțini înțeleg asta, deoarece cei mai mulți indivizi luptând efectiv pentru Libertate sunt interesați doar de acest aspect. Aceștia sunt în general revoluționarii: cei care luptă efectiv cu sistemele opresive în vederea distrugerii acestora. Semnificația “libertății de” este negativă pentru că are o cauză, fiind dependentă de lucrurile din afară. În sens filozofic, putem spune că are un determinant, deci nu este sursă primordială de sens. În momentul în care te lupți cu forțele polițienești – de exemplu – nu ești liber. Ceea ce faci este o reacție la un lucru provenit din afară. Reacția nu are nimic de-a face cu libertatea. Poate fi un pas către libertate, dar de cele mai multe ori nu se întâmplă așa. Odată ajunși la putere, revoluționarii fac exact ceea ce făceau cei pe care i-au înlocuit. Uneori mai abitir ca aceștia. Un bun exemplu îl constituie lupta coloniilor în secolul XX, în vederea obținerii independenței. Pe cale mai mult sau mai puțin violentă, majoritatea lor au reușit să-i alunge pe stăpânii francezi, englezi, portughezi, etc. Dar oare situația oamenilor, a poporului de rând s-a îmbunătățit cumva?! De cele mai multe ori aș spune că exact contrariul s-a întâmplat: au izbucnit războaie civile teribile sau au apărut în acele țări niște dictatori feroce, mai răi decât stăpânii anteriori. Înainte era rău pentru ei. Indiscutabil. Dar războaiele teribile izbucnite după aceea au înrăutățit situația în loc s-o îmbunătățească. Euforia inițială a eliberării s-a transformat mai mereu în plânsete, scrâșnete și zăngănit de arme. Războiul civil izbucnit în India după plecarea englezilor în 1949, în care s-au căsăpit reciproc milioane de hinduși și musulmani, a rupt țara în trei (rezultând India, Pakistanul și Bangladeshul de azi), iar el continuă și azi sub forma relațiilor tensionate dintre India și Pakistan, ambele puteri atomice. De aceea, DOAR “eliberarea de” este cel mai teribil lucru care i se poate întâmpla unui popor neinformat, ignorant și nepăsător, pentru că nu face decât să înlocuiască un stăpân cu altul, poate mai crâncen decât precedentul. Am experimentat și noi acest lucru în 1989, când așa-zisa eliberare de comunism a însemnat doar, pedepsirea conducătorilor la vedere și venirea la butoane a celor din eșalonul doi și trei ai nomenclaturii. Și asta pe fondul unei frenezii populare animată de cea mai pură ignoranță, așa cum se întâmplă întotdeauna în cazul revoluțiilor. “Eliberarea de” reprezintă doar un pas, fiind necesar a fi urmată de “liberatea pentru”.

Dacă nu există un mobil superior, un Scop pentru care opresiunea este înlăturată, eliberarea de ceva nu înseamnă decât calea spre o altă robie. Poate nu va fi văzută așa de la început, dar în esență asta va fi. Și se va vedea încet-încet pe parcurs. De aceea, această Viziune7 își propune înainte de toate un Scop. Un Scop cuantificabil, nedeturnabil, definit în termeni clari neechivoci, ușor de urmărit în mod permanent de cei care își dedică energiile urmăririi lui. În acest fel, conferim substanță și esență noțiunii de “libertate pentru”.

Principala problemă în definirea Scopului este tocmai lipsa de claritate a Viziunii și  unui Țel comun de atins. În urma discuțiilor dintre oameni, nu prea se încheagă acțiuni concrete deoarece există mult prea puține elemente comune ale Scopurilor participanților la discuții sau noțiunile sunt înțelese greșit sau neuniform. În mare, acest Scop va avea 4 componente sau direcții și se dorește a fi aplicabil României, specificitățile naționale fiind mai bine conturate în prezentul articol. Dar asta nu împiedică un eventual transfer al său în alte țări/regiuni/comunități, țelurile urmărite având în esență, o natură universală, general valabilă. Acest Scop general va fi definit în acord cu principiile Libertății (așa cum rezultă acestea din lucrarea Asupra Libertății a domnului Mircea Digulescu)8 și Moralității (așa cum rezultă acestea din lucrarea Asupra Moralității a domnului Mircea Digulescu)9. Acest Scop este extrem de greu de definit, această întreprindere fiind una continuă de ajustare permanentă și de corecții punctuale. Definirea Scopului efectuată în continuare se vrea a fi doar un punct de pornire, un proiect menit a fi îmbunătățit continuu. În principiu, Scopul urmărit are 4 componente de bază, care se întrepătrund și se influențează reciproc:

1)      Componenta economică

2)      Componenta socială

3)      Componenta ecologică și

4)      Componenta spirituală

Eventuala schimbare a actualului Sistem (și a întregii paradigme ce stă la baza acestuia) NU se poate efectua de la zero, proiectând din temelii o lume nouă. Trebuie identificat ce este greșit în lumea veche și cu resursele avute la dispoziție trebuie demarată Schimbarea. Aceasta se va face gradual, în pași mici. Ea a și început deja, doar că nu ne dăm încă seama. Cei care doresc o schimbare violentă, bruscă, o ștergere cu buretele a tot ce există și apoi reconstrucția de la zero – eventual pe temelii noi – nu fac parte din publicul căruia îi este adresat prezentul material și prezentul Scop. Natura nu lucrează decât arareori în salturi cuantice. De obicei modifică infinitezimal CEEA CE ARE la dispoziție, prin mutații succesive aproape imperceptibile.

Să le analizăm, deci, pe rând, componentele Scopului propus. Din acest moment, fiecare frază poate fi explicată într-un articol întreg. De aceea, eventuala lipsă de înțelegere sau neacceptarea ideiilor conținute aici vor fi remediate ulterior de scrieri explicative specifice.

SCOPUL

COMPONENTA ECONOMICĂ

În linii mari, avem de schimbat un sistem economic aberant, care pune profitul mai presus de oameni. Pentru a vă face o mai bună imagine asupra subiectului, înainte de a continua, vă invit să parcurgeți seria de articole „Ce ar trebui să fie şi nu este teoria economică actuală10. Este esențială înțelegerea aspectelor reliefate acolo.

Schimbarea acestui sistem trebuie să se facă gradual, în mai multe faze, prezentate schematic în continuare, împreună cu metodele folosite. Anumite noțiuni vor fi folosite fără a fi explicate (i.e. Celulă, Analizori, etc.), deoarece explicația lor va fi furnizată ulterior când se va defini Modelul Organizațional ce va pune în practică acțiunile urmărite pentru realizarea Scopului propus.

FAZA I – Creșterea nivelului de trai al populației

Nu doresc să repet considerațiile făcute de dl. Mircea Digulescu în lucrarea sa: “Asupra Fericirii11, dar trebuie reamintit aici că, deși în actualul sistem economic, nevoile fiziologice de bază (exclusiv materiale) ale majorității oamenilor sunt în bună măsură satisfăcute, acest lucru este făcut CONDIȚIONAT, satisfacerea acestor nevoi venind cu prețul OBEDIENȚEI față de Sistem. Acest lucru trebuie să înceteze! Un Organism Social animat de Libertate prețuiește Libertatea mai presus de orice, iar condiționările și obediența sunt opuse acesteia. [Voi lăsa pe mai târziu discuțiile generate de argumentările de genul “Așa nu se poate!” sau “Altfel nu se poate!”].

De aceea, pentru eliberarea indivizilor de opresiunea economică, cu asigurarea și în continuare a satisfacerii acestor nevoi materiale, se impune creșterea nivelului de trai al populației. După cum arăta dl. Digulescu în lucrarea menționată anterior, susceptibilitatea de a fi oprimat a unui individ este invers proporțională cu nivelul său de trai. Cu cât acest nivel de trai este mai ridicat, cu atât puterea, pe care o au indivizii cocoțați mai sus în piramida socială asupra individului respectiv, este mai mică. Este și logic să fie așa, deoarece, doar “resimțirea acută a nevoilor fiziologice este singura cale (în prezent) prin care un adversar avid de putere îl poate „forța” (n.a. pe un individ) să coopereze”12.

Creșterea nivelului de trai trebuie văzută ca un antidot la exercitarea irațională a Puterii de către indivizi acționând în afara Moralității generale a societății.

Pentru realizarea acesteia, se vor folosi câteva metode, după cum urmează:

–          Prin schimbarea mentalității la nivel de masă (sarcină a celulelor care se vor ocupa de comunicare, PR și atragere de noi membri)13

–          Prin încurajarea antreprenoriatului

  • Sarcină, Scop și Deziderat al majorității celulelor în general
  • Identificarea ideilor/rețetelor de afaceri și crearea unei baze de date centrale
  • Sporirea legăturilor și relațiilor dintre indivizi și celule prin intermediul utilizării tehnologiei IT: portaluri B2B, P2P, dedicate antreprenorilor, portaluri locale, profesionale, de nișă, cluburi locale ale antreprenorilor, etc. (sarcină, scop și deziderat al celulelor în general)

–          Prin generarea de feed-back către zona politică

  • Intensificarea legăturilor între indivizi, antreprenori va conduce în timp la identificarea intereselor comune
  • Comunicarea eficientă inter-membri și către autorități – sarcină a celulelor de comunicare, PR, a celor care se ocupă de probleme legale sau a celor de monitorizare a actului guvernamental.
  • Definirea scopurilor comune și lupta pentru atingerea lor prin presiuni asupra clasei politice (de ex. în vederea descurajării/interzicerii străinilor de a cumpăra pământ în România).

Numai la acest aspect al creșterii nivelului de trai din România se pot scrie cărți întregi. Nu are rost prezentarea de amănunte – care la acest nivel – sunt nesemnificative. Aici intră în devălmășie și preocupările lui Pavel Coruț în vederea realizării unei mase critice de 2 milioane de Creatori Morali, și cele ale lui Homerillum privind exploatarea energiei libere, și cele ale celor care prezintă și doresc implementarea sistemului de impozitare cu 10%, a promotorilor distributismului sau meritocrației, dar și eforturile individuale ale fiecărui întreprinzător onest din această țară. Nu insist. Important este să le arăți oamenilor direcțiile și orizonturile, nu să le trasezi cărările pe care să meargă.

FAZA II – Securizarea situației nou create

Este evident pentru toată lumea că trăim într-o lume a interdependenței economice între state. Este de asemenea evidentă pentru majoritatea populației, existența unei oligarhii mondiale care controlează pârghii puternice de influențare a mecanismelor economice internaționale. Și mai este iarăși evident că un stat mic, precum România nu va fi „lăsat de capul lui” să se dezvolte în beneficiul propriilor cetățeni. Deci, degeaba am implementa cele mai minunate mecanisme economice, dacă nu vom putea și securiza ceea ce producem/creăm.

Această fază se poate realiza prin:

–          Înțelegerea de fiecare cetățean/întreprinzător a presiunilor la care e supusă România din exterior și mai ales a mecanismelor prin care se exercită aceste presiuni (sarcină a celulelor care se ocupă de comunicare, de PR, a celor de analiză și sinteză a informațiilor)

–          Celulele de monitorizare a actului administrativ și guvernamental identifică punctele slabe și propun măsuri

–          Se vor identifica elementele NECORUPTE din aparatul administrativ și acestea vor fi ajutate

–          Se vor fixa obiective SMART pentru a fi urmărită atingerea lor efectivă

–          Toate celulele vor propune măsuri de apărare concrete în zona lor de acțiune.

–          Celulele care se ocupă de probleme legale vor asigura armonizarea acestor măsuri cu respectarea cadrului legal în vigoare și vor face presiuni pentru promovarea legilor necesare.

În general este vorba de conștientizarea în masă a faptului că România este o entitate comună a noastră a tuturor. Un Organism Social, dacă vreți. Orice agresiune asupra acestui Organism – indiferent cât de departe de noi pare aceasta că se produce – afectează întregul organism. Astăzi este afectat un deget, mâine un picior și o ureche și încet încet este compromisă funcționarea organismului în întregime. Dacă nu se reacționează atunci când este afectat un deget, se creează un precedent. Pe de o parte, Organismul vede că “se poate trăi și fără acel deget, deci ce rost are să se mai deranjeze la următorul atac” și pe de altă parte, agresorul observă că organismul este lipsit de apărare și deci poate continua fără grijă agresiunea. Această conștientizare este parte esențială a primei faze a componentei sociale a Scopului propus: sporirea coeziunii sociale.

FAZA III – Trecerea la noul sistem economic

Este prematur să discutăm acum cum va arăta respectivul sistem. Care îi vor fi reperele și care punctele esențiale. În esență trebuie respectate principiile Libertății, precum și altele considerate a fi demne de luat în seamă, care vor fi propuse de oameni. Aici experiențele și modelele propuse la nivel mondial (de genul societății fără bani sau a Proiectului Venus) pot constitui țeluri în sine sau pot fi augmentate cu idei și principii originale.

COMPONENTA SOCIALĂ

Tot ceea ce ține de această componentă se învârte în jurul a două chestiuni esențiale: creșterea/sporirea coeziunii sociale și accentul care trebuie pus pe educație și pe valorile general umane.

FAZA I – Sporirea coeziunii sociale

Printre multe alte motive, la ora actuală, lucrurile merg atât de prost și din cauza lipsei de coeziune socială din societatea românească. În anul 2013, Institutul Bertelsmann a realizat un studiu asupra a 34 de state, privind această noțiune14. Alături de Grecia și Bulgaria, România s-a dovedit a sta cel mai prost la acest capitol, societatea românească fiind profund divizată. Liderii topului coeziunii sociale rezultat în urma studiului sunt – după cum era de așteptat –  Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia. Cel mai rău stau stau, după cum spuneam, țările balcanice. Germania se află aproape de jumătatea clasamentului, pe locul 14, alături de state cu o societate în care coeziunea socială este foarte pregnantă. Înaintea sa în clasament sunt state precum Austria şi Irlanda, iar după ea – Marea Britanie, Franţa, Spania şi Belgia. Cercetătorii de la institutul Bertelsmann au avut în vedere trei aspecte. Întâi, relaţiile sociale dintre cetăţeni; spre exemplu, gradul de încredere reciprocă. În al doilea rând, sentimentul de apartenenţă la societate şi identificarea cu propria ţară. În al treilea rând, orientarea către bunăstarea comună. Aici au fost studiate fenomene precum ajutorul reciproc pe care și-l acordă membrii societății şi solidaritatea dintre aceștia.

Cercetătorii au descoperit că cele mai divizate societăţi (dintre toate statele studiate) se găsesc în statele baltice – Lituania şi Letonia și în Europa de Est și Balcani – Bulgaria, Grecia şi România. Autorii studiului s-au bazat pe date sociologice şi statistice din perioada 1989 – 2012. Între concluziile studiului s-a aflat şi identificarea celor trei condiţii care promovează coeziunea socială – prosperitatea, distribuirea echitabilă a veniturilor şi progresul tehnologic. Deci cu cât prosperitatea unei societăți e mai mare, aceasta având și o distribuție cât mai uniformă a veniturilor (coeficient Gini15 cât mai mic), precum și un progres tehnologic cât mai mare, cu atât coeziunea socială a respectivei societăți este mai mare. Din păcate, România nu are nici prosperitate, nici vreun progres tehnologic debordant și nici o răspândire foarte uniformă a nivelurilor veniturilor (coeficientul Gini al României era în 2009 conform Băncii Mondiale egal cu 30, iar conform CIA în 2011 era 33,2, după ce anterior fusese 30 în anul 2003). Pe de altă parte, studiul celor de la institutul Bertelsmann a mai scos ceva bizar în evidență: cu cât o societate e mai atinsă de comportament religios, cu atât are mai puţină coeziune socială. Iar România este recunoscută pentru bigotismul populației.

poza 1

Cu toții simțim privind în jurul nostru în România că țara noastră nu avea cum să obțină valori superioare la niciunul din indicatorii menționați în studiu. Relațiile sociale dintre oameni s-au deteriorat, pe fondul sporirii neîncrederii în cel de-aproape. Sentimentul de mândrie privind apartenența la societatea românească este aproape nul, pe fondul inducerii chiar a unui sentiment de rușine că suntem români (printr-o serie de mijloace asupra cărora nu zăbovesc acum). De asemenea, la capitolul orientării individului român către bunăstarea comună, rezultatele sunt iarăși dezastruoase, nu neapărat ca urmare a unor acțiuni desfășurate în perioada post-decembristă; orientarea spre individualism a românilor fiind sesizată și de C-tin Rădulescu Motru în Psihologia poporului român, încă din 1937:

“Cu aceste rezerve ne propunem să schițăm în rândurile de mai jos câteva date privitoare la însușirile sufletești ale poporului român, sub latura vieții sale sociale și economice.

Aceste date sunt obținute, în cea mai mare parte, prin compararea manifestărilor sufletești obișnuite românului cu acelea pe care le găsim la popoarele culte apusene. Această comparare s-ar fi putut face și cu manifestările sufletești ale popoarelor învecinate românului și aceasta ar fi fost poate de recomandat; am preferat-o totuși pe cealaltă, fiindcă aceasta se poate face pe baza unui material mai precis și mai controlabil.

În afară de aceasta, cum în viața socială și economică a poporului român a existat, în timpul din urmă mai ales, tendința de a se imita instituțiile din Apus, compararea aleasă de noi are avantajul de a ilustra tocmai, în perspectiva acestei tendințe de imitare, unele din cele mai caracteristice dispoziții ale sufletului românesc.

Datele noastre sunt așadar, cu precădere, dobândite prin metoda comparativă.

Începem cu acelea care se impun de la prima privire. Între acestea: individualismul sufletului românesc față de individualismul popoarelor culte apusene.

Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Unii au făcut dintr-însul principala trăsătură caracteristică a românului. Românului nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene și care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nici o asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate.

Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie.

[..]Individualismul românesc este, prin urmare, de altă natură de cum este acela cunoscut în Apusul european. În Apusul european individualismul se manifestă pe planul vieții sociale și economice, este creator de instituții, pe când individualismul românesc este o simplă reacție subiectivă, un egocentrism, sub influența factorului biologic ereditar. Dacă, cu vremea, acest individualism românesc poate fi educat și transformat într-un individualism creator de instituții, este o altă chestiune. Educația și transformarea nu se pot opera decât sub influența factorului spiritual.”16

Deci sporirea coeziunii sociale trebuie să fie un obiectiv esențial. De aceea, componenta socială a Scopului pe care ne propunem să-l definim, gravitează în jurul acesteia.

Doar pentru a spori interesul pentru acest domeniu și nicidecum având pretenția că vor fi prezentate TOATE metodele necesar a fi utilizate în vederea sporirii coeziunii sociale, prezentăm mai jos câteva idei de lucru:

–          Celulele vor folosi experiența acumulată în implementarea proiectelor UE privind creșterea coeziunii sociale și chiar vor folosi aceste fonduri structurale în vederea atingerii unor asemenea obiective punctuale.

–          Se vor identifica la nivel regional metodele concrete cele mai eficace pentru sporirea coeziunii sociale (de ex. cluburi sătești, cluburi comunitare, concursuri sportive, campionate, conferințe itinerante, portaluri web și rețele de socializare care pun oamenii în legătură, târguri, cursuri, etc.)

–          Prin însăși modul lor de funcționare și prezentare, celulele vor deveni veritabile exemple de coeziune socială (indivizii care nu fac parte din Organizație vor vedea avantajele evidente care decurg din apartenența o asemenea structură).

FAZA II – Schimbarea paradigmei educației

Analizele comparative ale diverselor sisteme educaţionale actuale evidenţiază legătura puternică care există între gradul de dezvoltare socială, economică şi culturală al unei anumite societăţi si viabilitatea sistemului de învaţământ pe care aceasta îl promovează. Cu alte cuvinte, înainte de a ne întreba „ce a fost mai întâi: oul sau găina?”, trebuie să observăm că un sistem de învăţământ valoros contribuie în proporţie covârşitoare la dezvoltarea socio-economică şi culturală a unei societăţi, prin educarea corespunzătoare a membrilor respectivei comunităţi. În acest caz, este adevărată şi reciproca. Cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât ea îşi va permite să aibă şi un sistem educaţional mai performant. Această dublă dependenţă reciprocă impune necesitatea unor cercetari riguroase cu privire la posibilităţile de optimizare a sistemelor educaţionale contemporane, precum şi corelarea acestor sisteme educaţionale cu schimbările survenite sau anticipate a surveni în sfera socio-economică.

Este mai mult decât evidentă legătura care există între performanțele sistemului educativ al unei nații și performanțele ei economice și/sau nivelul de trai. O populație needucată este mai vulnerabilă manipulărilor de tot felul, este mai susceptibilă a fi păcălită de cei care dețin puterea, de agresorii externi și este mai susceptibilă a fi păcălită pentru a nu vedea dezavantajele lor ce decurg din contractele leonine pe care sunt siliți să le încheie.

Problema spinoasă a educației a făcut obiectul unei analize detaliate în articolul meu anterior: “Se poate vorbi de eficienţă în Educaţie?17, pe care vă invit să-l parcurgeți pentru o înțelegere mai bună a fenomenului educației devenită apanajul exclusiv al Statului.

Este deci clar, că lucrurile nu pot continua ca până acum. O educație defectuoasă în prezent înseamnă o populație iliterată în viitor, devenită o turmă de zombi supuși mecanismelor de manipulare, un veritabil atac la însăși fibra internă a poporului nostru. Iar această Schimbare a paradigmei educației este necesar să fie parte a Scopului nostru, datorită importanței deosebite pe care o are fenomenul educațional în viața și devenirea unei națiuni.

Am văzut că sistem educaţional centralizat nu răspunde nevoilor societăţii în care trăim18. Celulele vor explora și alte oportunități decât cele puse la dispoziție de guvernul central. În general, cererea pentru serviciile educaţionale provine de la populaţie şi este caracterizată de o mare varietate. Această nevoie de varietate îşi are originea din marea diversitate a preferinţelor, a veniturilor şi a condiţiilor particulare ale diverşilor membri ai societăţii (apartenenţă socială, talente, localizare geografică, înclinaţii, aptitudini, etc.). Pe o piaţă liberă, nemanipulată de de ingerinţele unui actor monopolist, așa cum este statul/guvernul, această cerere variată pentru servicii educaţionale ar da naştere unei oferte imense şi diversificate de bunuri şi servicii în acest domeniu. Întreprinzătorii particulari, stimulaţi de această ofertă, ar căuta să umple toate golurile posibile, căutând să răspundă cât mai bine acestor nevoi reale ale populaţiei prin crearea de bunuri şi servicii noi, de calitate, obţinute de o manieră eficientă din punct de vedere economic, datorită mediului concurenţial în care aceştia ar fi forţaţi să performeze. Spre deosebire de aceasta, administrarea sectorului public, prin logica finanţării discreţionare sub control guvernamental nu permite administraţiei publice să răspundă şi să favorizeze această diversitate de servicii educaţionale19. De aici și sărăcia orizonturilor deschise populației, forțată să rămână captivă în aceleași limite paradigmatice, limite impuse în mod intenționat de cei care au interesul ca acest lucru să nu se schimbe. Cum ar putea un exponent al Puterii actuale sau Sistemul în general să aibă interesul, de a obține în viitor un individ pe care nu-l poate manipula sau nu-l poate forța să coopereze prin cele mai diverse mijloace manipulatorii – de la simpla păcăleală, la instrumentele mai complexe de condiționare a cooperării de satisfacerea sau manipularea satisfacerii unor nevoi de bază? Sistemul nu are interesul ca educația de stat să creeze un individ liber, educat, conștient de drepturile și libertățile sale. Din contra, are nevoia de a crea un individ obedient, cu un orizont îngust, strivit de amploarea puterii pe care acest Sistem o poate dezlănțui asupra sa; un individ forțat să trăiască în limitele înguste ale unei paradigme care îl ține prizonier.

Modelul organizațional social propus pentru a duce la îndeplinire actualul Scop, prin ale sale celule vor permite explorarea și a altor opțiuni în ceea ce privește fenomenul educațional. Având în față farul care ne ghidează permanent – i.e. Principiile Libertății – nu avem cum să rătăcim drumul. Educația va deveni un mijloc de eliberare a individului, căruia i se va permite să caute în mod liber și responsabil Sensul Vieții sau să-și urmărească propriul scop individual, nu unul de oprimare și restrângere a potențialului uman, așa cum este în prezent.

FAZA III – Securizarea situației nou create

Aproximativ tot ce s-a spus anterior, referitor la securizarea situației nou create în cazul componentei economice rămân valabile și aici, cu amendamentul că sporirea coeziunii sociale este un factor deosebit de succes. Un popor unit (în jurul unui ideal, a unei culturi, a unui set de valori, a unei civilizații) este un popor puternic, apt să facă față oricăror amenințări venite din exterior. Deci succesul sporirii coeziunii sociale, precum și realizarea dezideratului de a avea o Educație liberă pentru toată lumea este cheia privind securizarea situațiilor pozitive noi pe care le vom creea.

FAZA IV – Adoptarea noului model social

Este prematur să spunem acum cum va arăta noul model social spre care tindem. Nimeni nu știe încă. În esență trebuie respectate principiile Libertății, precum și altele considerate a fi demne de luat în seamă, care vor fi propuse de oameni. De la imaginarea societății pe modelul stupurilor interdependente sau a unui mare stup general, la cele având la bază viața socială a insectelor sau animalelor marine sau altele asemenea sau total diferite de acestea, orice model de organizare socială este posibil. Important este să rezulte din voința liberă a indivizilor și să le permită acestora să găsească sensul vieții sau ceea ce îi face fericiți.

COMPONENTA ECOLOGICĂ

Chestiunea ecologică a fost abordată anterior în “Limitele creşterii – Partea 1 (Problema ecologică)20. În esență este vorba de deteriorarea eco-sistemului în care trăim, deteriorarea indicatorilor sociali în toate ţările lumii, polarizarea tot mai acută a societăţii în săraci şi bogaţi, de modelul economic caracterizat de un consum iraţional de resurse naturale şi umane – definit ca o risipă de mari proporţii –, de comportamentul economic deviant devenit total nesustenabil pentru o planetă agresată de civilizația umană în ultimele două-trei secole de dezvoltare industrială irațională.

Agenda ecologică și componenta ecologică a Scopului nostru trebuie urmărite într-un mod profesionist și diferit de tot ce s-a făcut până acum, datorită importanței sale deosebite. În ziua de azi, chestiunile ecologice sunt văzute ca fiind ceva “la modă”, ceva care poate aduce simpatie și notorietate dacă este tratată într-un mod cât mai pompos în diverse scrieri. A fi ecologist sau atent la chestiunile de mediu este astăzi ceva foarte “cool”. Nu are importanță, că tu consumi jdămii de litri de apă în mod irațional, nu reciclezi niciodată nimic, nu ai sortat în viața ta gunoiul… important este – ca intelectual, ce te simți – să semnezi musai toate petițiile online cu tentă ecologistă, să dai Like la toate paginile Anti RMGC sau Anti Chevron, să spui că participi (evident doar online) la toate evenimentele și mitingurile organizate pe Facebook. Această tratatare superfluă a chestiunii ecologice și acest mod ipocrit de acțiune trebuie să înceteze.

În altă ordine de idei, această componentă a Scopului propus este prezentată ca fiind a treia, dintr-un motiv mai mult decât firesc. Ea se împletește armonios cu latura economică propusă anterior prin faptul că, satisfacerea nevoilor economice ale societății NU mai trebuie să se facă – așa cum s-a procedat până acum – cu prețul dezastrelor ecologice și al mutilării naturii. Ori de câte ori simțim că drumul pe care mergem este absurd sau că ne-am pierdut busola rațiunii, să recitim scrisoarea scrisă de căpetenia indienilor Dwamish, pe numele său Seattle, preşedintelui SUA, Franklin Pierce, o scrisoare trimisă ca răspuns la cererea acestui președinte de a le cumpăra o parte din pământurile tribului său. Acest mesaj va dăinui mereu ca o mostră de înţelepciune, putând fi considerat pe drept cuvânt, drept unul din primele mesaje ecologiste din lume:

Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pământului? Ideea ni se pare stranie. Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?

Pentru poporul meu nu există colt al acestui pământ care să nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeşte, un mal nisipos, o brumă întinsă în mijlocul pădurii întunecate, totul este sfânt în ochii şi în memoria celor din poporul meu.

Seva care urcă în arbori poarta în ea credinţa Pieilor Roşii; fiecare luminiş şi fiecare insecta sunt sacre pentru memoria şi credinţa poporului meu.

Când albii merg la ceruri şi uită locul natal, morţii noştri nu-şi uită niciodată acest pământ frumos pentru că el le este mamă. Noi facem parte din pământ fi el face parte din noi.

Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fraţii noştri; crestele stâncilor, roua preriilor, căldura din pieptul poneilor şi omul aparţin aceleiaşi familii.

Acest pământ este sacru pentru noi. Iar apa scânteietoare care se prăvăleşte în râuri şi pârâiaşe nu este numai apă, ea este sângele strămoşilor noştri.

[…] Trebuie să-i învăţaţi pe copiii voştri că pământul nostru este sfânt, că fiecare imagine ce se reflectă în apa clară a lacurilor este ca o fantomă care vorbeşte despre întâmplări, despre amintiri ale vieţii celor din poporul meu. Murmurul apei este vocea tatălui meu.

Râurile sunt surorile noastre; ele ne astâmpără setea, ne poartă canoea şi ne hrănesc copiii. Dacă noi vă vindem pământul nostru va trebui să vă amintiţi toate acestea şi să-i învăţaţi pe copiii voştri că râurile sunt surorile noastre şi ale voastre şi de aceea trebuie să le iubiţi ca pe fraţii voştri.

Noi ştim că omul alb nu înţelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palmă de pământ face cît oricare alta pentru că el este un străin care vine în noapte, îşi ia de pe pământ ceea ce îi trebuie şi-l părăseşte. Pământul nu-i este frate, ci duşman. Işi uită mormântul tatălui său şi îşi creşte copiii fără dragoste de pământul natal … El tratează pe mama sa, pământul, şi pe tatăl său cerul, ca pe lucruri care se pot cumpăra, jefui sau vinde, asemenea oilor şi perlelor colorate. Lăcomia sa va sărăci pământul si-l va lăsa pustiu.

Eu nu ştiu nimic, modul nostru de a fi diferă de al vostru (…)

Nu exista un colt liniştit în oraşele omului alb. Nicăieri nu se aude creşterea ierbii primăvara sau bătaia aripilor de fluturi. Dar poate că este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg.

Zgomotul din oraşe te asurzeşte. Ce rămâne din viaţă daca nu poţi asculta clipocitul apei şi cântecul broaştelor în noapte?

Dar poate este aşa pentru că eu sunt un sălbatic şi nu înţeleg.

Indianul preferă adierea vântului care mângâie oglinda iazului şi mireasma vântului spălat de ploaia de amiază sau parfumat de pini.

Aerul este scump omului roşu pentru ca toţi împart acelaşi suflu. Animalul, arborele şi omul – toţi respiră la fel. Omul alb nu pare să perceapă aerul pe care îl respiră.

Asemenea unui muribund, el nu-i mai recunoaşte mirosul … Trebuie să ştiţi că aerul este cu mult mai preţios şi că suflul aerului este acelaşi în toate lucrurile care trăiesc. Aerul care a dat strămoşilor noştri prima lor respiraţie primeşte, de asemenea, ultima lor privire. Şi dacă ne vindem pământul, voi trebuie să-1 păstraţi curat şi sfânt pentru ca omul să poată simţi mângâierea vântului şi dulceaţa câmpului în floare.

[…] Dacă hotărâm sa vă vindem pământ, voi pune o condiţie: omul alb trebuie sa trateze animalele de pe acest pământ ca pe fraţii şi surorile sale.

Eu sunt sălbatic si nu înţeleg un alt mod de a trăi. Am văzut miile de bizoni care putrezeau in preerie lăsaţi acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului.

Eu sunt un sălbatic şi nu pricep cum acest cal de fier care fumegă poate fi mai important decât bizonii pe care noi nu-i ucidem decât pentru nevoile vieţii noastre.

Ce este omul fără animale? Dacă toate animalele ar dispărea, omul ar muri complet solitar, pentru că tot ceea ce li se întâmpla animalelor i se întâmplă imediat şi omului.

Toate lucrurile sunt legate între ele. Spuneţi copiilor voştri că pământul de sub picioarele lor nu este altceva decât cenuşa strămoşilor noştri … învăţaţi-i pe copiii voştri ceea ce noi i-am învăţat pe ai noştri – pământul este mama noastră şi ceea ce se întâmplă pământului, nouă ni se întâmplă şi se întâmplă copiilor pământului. Dacă omul batjocoreşte pământul, pe sine se batjocoreşte.

Noi o ştim de mult – nu pământul aparţine omului, ci omul pământului.

Noi o ştim bine – toate lucrurile sunt legate între ele, aşa cum sângele face legătura între membrii aceleiaşi familii…,[…] nu omul a  ţesut pânza pământului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu pânza pământului, lui îşi face. Nici omul alb care are un Dumnezeu … nu poate să nu împărtăşească acest destin comun.

Când ultimul om va dispărea de pe acest pământ şi când amintirea sa nu va mai fi decât umbra unei imagini care străbate preeria, râurile şi pădurile vor păstra spiritul fraţilor mei pentru că ei iubesc acest pământ ca pruncul bătăile inimii materne.

După toate, noi suntem probabil fraţi şi surori. Există ceva pe care noi 3 ştim bine şi pe care omul alb îl va şti poate într-o zi: Dumnezeul nostru este acelaşi cu al vostru. Voi credeţi că Dumnezeu este numai al vostru ca şi pământul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului şi are aceeaşi îndurare pentru toţi oamenii, albi sau roşii.

Cel ce-şi murdăreşte patul va pieri într-o zi sufocat de propriile sale mizerii. Dar în timp ce noi pierim, voi veţi străluci iluminaţi de forţa unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pământ şi care, într-un scop special, v-a permis să ne dominaţi.

Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu înţelegem pentru ce sunt ucişi toţi bizonii, de ce nu sunt domesticiţi caii sălbatici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt înăbuşite de mirosul greu al oamenilor, de ce priveliştea frumoaselor coline este tulburată de strigătele lor.

Unde sunt desişurile ascunse? Au dispărut. Unde este marele vultur? A dispărut şi el. Este sfârşitul vieţii şi începutul supravieţuirii.

Pământul este leagănul şi sursa de existentă a vieţii noastre. Aceasta o ştiau, mult mai bine decât noi, oamenii care trăiau nemijlocit în natură. In mod paradoxal, în numele civilizaţiei şi al prosperităţii, 1-am uitat, degradîndu-1, pustiindu-1. Pământul a devenit irespirabil. Riscăm să dispărem sufocaţi de propria noastră “operă”.

Daca omul distruge Pământul care 1-a creat şi care-1 hrăneşte, înseamnă că ori doreşte sa se sinucidă, ori adevărurile pe care le deţine despre sine şi natură sunt false.21

În altă ordine de idei, Componenta Ecologică a acestui Scop propus aici se împletește armonios cu cealaltă componentă prezentată anterior: cea socială; conștientizarea aspectelor legate de ecologie, prezervarea mediului, dezvoltare durabilă și sustenabilă trebuind – în mod esențial – să facă obiectul unui program educațional de conștientizare a acestor probleme în rândul maselor, indiferent de gradul de cultură și/sau inteligență al oamenilor, cărora acest program se va adresa.

Metodele concrete prin care acest “program educațional”, de sensibilizare a oamenilor privind problemele de mediu se va derula prin:

–          Atragerea de grupruri ecologiste (celule special dedicate acestui scop)

–          Elaborarea de lucrări științifice și popularizarea acestora

–          Celulele de comunicare și PR difuzează mesajele activismului ecologic către societate

–          Identificarea “rețetelor” de afaceri eco sau cele bazate pe surse de energie alternative/regenerabile/libere (acestea vor fi puse la dispoziția celor interesați pe modelul de business al francizelor)

–          Generarea unui feed-back puternic către zona politică/administrativă/guvernamentală

–          Setarea unor obiective punctuale de tip S.M.A.R.T. și urmărirea atingerii lor în domeniile conexe celor ecologice

După cum spuneam anterior, acest Scop pe care încercăm să-l prezentăm aici este extrem de greu de definit, această întreprindere fiind una CONTINUĂ de AJUSTARE permanentă și de corecții punctuale. Prezenta lucrare se vrea a fi doar un punct de pornire, un proiect menit a fi îmbunătățit continuu, de oameni mult mai capabili și mai profesioniști pe aceste obiective punctuale.

 

COMPONENTA SPIRITUALĂ

În primul rând trebuie conștientizat un fapt evident, dar ignorat în mai toate întreprinderile umane: și anume, că omul este și Spirit, nu doar Materie. Ignorarea acestui fapt ne face să rămânem și pe viitor niște ființe incomplete, iar această incompletitudine a Omului constituie de cele mai multe ori sursa și rădăcina eșecurilor sale.

În societatea materialist-consumeristă de astăzi, ființa umană se mulțumește să trăiască aproape instinctual, doar la nivelul materialității imediate și al corpului fizic. În vederea (re)întregirii sale, este necesar un antrenament adecvat de purificare a conștiinței, pentru ca ea să înglobeze un câmp mai larg de cunoaștere: un soi de expandare fecundă a acesteia, care să-i permită evoluția, actualmente blocată de Sistemul social în care trăim.

Trebuie să înțelegem că “microcosmosul care suntem fiecare dintre noi este în acelaşi timp o replică în miniatură a Macrocosmosului, adică a Creaţiei, a Marelui Tot din care facem parte integrantă. Nu se pune deci problema să fim în exteriorul acestui Tot, adică să existe o separaţie între noi şi Macrocosmos. Acesta este un mister insondabil, acela că suntem îmbrăţişaţi şi cuprinşi în Tot, în Macrocosmos, şi că acesta este simultan reflectat în microcosmosul fiecărei fiinţe care există în planul fizic sau în oricare dintre planurile subtile ale Creaţiei. […] Macrocosmosul este reflectat în mod proporţional în microcosmosul fiinţei noastre. Mai toate textele ezoterice lasă să se înţeleagă acest lucru, dar nu îl precizează în mod clar. Ideea principală este că, prin evoluţia spirituală pe care omul o realizează utilizând anumite metode sau tehnici iniţiatice, el poate să scoată din starea de latenţă focarele energetice care există în microcosmosul fiinţei lui. […]  Orice parte a microcosmosului unei fiinţe este precum o celulă într-un imens organism şi sigur că, în funcţie de acţiunile pe care le săvârşeşte, ea poate să contribuie prin specificul ei la armonia unor planuri ale Creaţiei. Așa se explică acţiunea sfinţilor sau cea a marilor învăţători spirituali ai omenirii.22

La fel, nu trebuie să uităm de manifestarea divină din fiecare din noi, pentru că aceasta este singura care ne asigură plenitudinea vieții, nu doar satisfacțiile efemere, insațiabile, de natură materială. “O fiinţă care optează pentru manifestarea ei divină va fi într-un deplin acord şi unison cu această realitate divină, va fi o parte din această unitate. Totul acestei realităţi se va reflecta atunci în ea, iar ea va fi solidară cu Totul. În felul acesta poţi înţelege cum se manifestă miracolele, poţi înţelege sfinţenia, puritatea şi sacralitatea unor fiinţe extraordinare, poţi înţelege cum apar stările de extaz mistic şi puterile paranormale pe care unii oameni le deţin.23

Referitor la această dimensiune Spirituală a Scopului propus, trebuie să evităm greșeala de a o identifica cu Religia, în vederea evitării conflictelor sterile ce ar putea surveni ca urmare a acestui fapt. Aceasta din urmă (religia) este un caz particular al componentei Spirituale, forța de manifestare a Libertății în general, fiind și aici prezentă prin acțiunea Libertății de Conștiință. Deși nu a fost în mod concret tratată în lucrarea “Asupra Libertății24, a domnului Mircea Digulescu, Libertatea de Conștiință este subînțeleasă și înglobată în cadrul Principiilor Morale ale Libertății, atunci când acesta vorbește de Caracterul intangibil al drepturilor morale de bază și de Caracterul propriu al înțelegerii fericirii. Fiecare om este liber să “decidă ce acțiuni să întreprindă ori ce circumstanțe să urmărească în scopul atingerii fericirii sale25 . Deci individul este liber să-și organizeze Viața Spirituală așa cum crede de cuviință, să adere la grupurile care au o viziune comună asupra acesteia, să-și caute împlinirea în ea și așa mai departe.

Această componentă a Scopului propus își propune să stabilească mai mult principii generale, cât mai cuprinzătoare și să evite particularizările inutile, deoarece trebuie să fim conștienți că aceste principii trebuie să fie prilej de coeziune, nu de dezbinare; trebuie să aducă libertatea, nu o altă formă de robie mai elaborată și mai înșelătoare. În general, ne dorim ca Toleranța să fie cuvântul de ordine.

Totuși, deși neincluse în mod obligatoriu în prezentarea componentei Spirituale a Scopului nostru, trebuie să-mi exprim aici câteva opinii – absolut personale – care îmi definesc felul de a fi, dar care nu trebuie urmate întocmai, de absolut nimeni. Fac acest lucru în virtutea Caracterului propriu al înțelegerii fericirii, în speranța că și alți indivizi ar putea găsi atrăgătoare aceste observații și idei sau ar putea găsi elemente comune în propriile lor introspecții. Fiecare Celulă sau individ este liber(ă) să-și urmeze propria conștiință și poate nu voi repeta de îndeajuns de multe ori acest lucru esențial, de-a lungul acestui material. Deci rândurile care urmează reprezintă o sinteză a propriilor gânduri legate de componenta Spirituală a Scopului meu individual și nu reprezintă nici o sugestie, și nici vreun apropo sau dorință a influența scopurile altora, nici acum și nici în viitor. Am meditat mult, dacă sunt necesare aici, și pentru a nu a fi acuzat de lașitate, dar și pentru a genera în mințile și sufletele altora eventuale introspecții asupra unor chestiuni mai puțin tratate de cultura de tip occidental în mijlocul căreia trăim, am decis totuși să le public. Dar încă o dată: viziunea mea personală asupra Spiritualității nu este obligatorie pentru nimeni. Ea va fi urmărită de mine și în viitor, indiferent de modul ei de acceptare sau respingere, în virtutea Libertății de Conștiință de care dispun.

Nu se poate vorbi de un adevărat progres spiritual al unei ființe umane, atâta timp cât aceasta trăiește în ignoranță, neînțelegând corect care sunt sursele eșecurilor și neîmplinirilor ei. În general, sursa suferinței umane derivă din ignoranță. Noi singuri, asemenea unui vis, ne construim propriul univers în care trăim, propria noastră lume, mai mică sau mai mare. Și suferim pentru că nu dăm atenție modului cum percepem și creeăm această lume. Deși pare greu de crezut, noi influențăm universul în mod direct conform propriilor noastre gânduri și intenții. Deschiderea sau puterea lăuntrică pe care o avem de a vedea lucruri frumoase, optimiste și dragoste în jurul nostru este cea care ne permite să primim înapoi aceste lucruri din partea universului. Universul răspunde în totalitate gândurilor noastre. El este oglinda fidelă a acestora. Din păcate însă, foarte mulți oamneni nu își permit să năzuiască către ceea ce își doresc cu adevărat, pentru că, din ignoranță, nu văd cum s-ar putea întâmpla acest lucru. Ei se simt blocați, închiși sau constranși de circumstanțele vieții lor. Și cu cât stau mai mult în această stare de închistare în răutate, în suspiciune sau în frică, cu atât lucrurile frumoase, fericirea, optimismul, dragostea nu mai pot pătrunde prin această năframă pe care singuri, aceștia și-o pun pe ochi. Astfel ei devin mizantropi, ursuzi, dominați de resentimente și gânduri negre. Un proces care se auto-întreține de la sine și care le orientează în mod pervers existența, deoarece de aici și până la gânduri precum: “toată lumea e rea… și deci pentru a supraviețui, trebuie să fie și eu la fel”, nu mai e decât un pas. Și într-adevăr, chiar gândind astfel, lumea devine mai rea și mai puțin apetisantă, atât pentru cel care a generat gândul, dar și pentru ceilalți, de care acesta e legat prin mii de fire subtile invizibile. Este necesar să înțelegem că există o rezonanță între om și lumea înconjurătoare. Dar cum de unii oameni reușesc să-și păstreze calmul, demnitatea și chiar buna dispoziție în situații stresante, în timp ce alți indivizi – exact ca și ei –, în același gen de situații, se pierd, devin triști, stresați, răutăcioși, mâhniți sau frustrați? Evident că acest lucru se întâmplă datorită modului în care ei percep această realitate, doar aparent comună. Dacă această viziune asupra realității înconjurătoare este preponderent negativă, atunci este ca și cum omul ar privi lumea printr-o crăpătură îngustă, privându-se de viziunea completă și atotcuprinzătoare. În acest fel el filtrează ceea ce vede/percepe și, chiar dacă în afara lui există frumusețe, bunătate, fericire, bucurie, armonie, dragoste, el devine opac la acestea și ajunge să creadă sincer, că așa ceva nu există pe lume.

Însă, atunci când înțelegem cu adevărat că „frumusețea chiar stă în ochii privitorului”, putem schimba modul cum percepem lumea, transformând-o. Schimbându-ne în bine percepția pe care o avem asupra realității care ne înconjoară, fericirea și plenitudinea de care ne bucurăm în acele momente ne fac să intrăm în rezonanță cu planuri superioare de manifestare, făcându-ne să descoperim esențe dumnezeiești și calități deosebite la oameni, stări, idei și lucruri care până atunci ne apăreau ca fiind banale sau pline de răutate. Ce se modifică nu este realitatea exterioară, ci modul în care aceasta este percepută de om. O alchimie divină personală a fiecăruia din noi, care depinde în mod exclusiv de noi înșine. O alchimie prin care transformăm Negativul în Pozitiv, Răul în Bine și banalul, măruntul și vulgarul în sublim și extraodinar. Un miracol care depinde de o alegere personală. Tradiția alchimică transmisă de-a lungul secolelor a lăsat să răzbată informația, că transmutarea elementelor atât de căutată de înțelepții antichității și a Evului Mediu, reprezintă în fond, la nivel simbolic, o transformare a persoanei alchimistului. Și această transformare alchimică a persoanei conduce – spun eu – la o transformare a universului, de la modul grosier cum e perceput inițial acesta, la un mod nou și fecund de manifestare pe un plan superior.

Componenta Spirituală a vieții fiecăruia ar mai trebui să aibă un țel; și anume, să ne facă să înțelegem interdependența dintre elementele universului. Hermes Trismegistul spunea în a lui Corpus Hermeticum că “Ceea ce este sus este şi jos. Ceea ce este jos este ca şi ceea ce este sus.”, în fond o reiterare a principiului că Partea este în Tot şi Totul este în parte. Cercetările de frontieră în domeniul fizicii au pus deja în evidență acest fenomen (i.e. entanglement theory), dar, deși vine spectaculos din urmă, explicațiile științei sunt încă departe de ceea ce înțelepții știau deja cu mult timp în urmă. Metaforic spus, dacă apăsăm cu degetul o parte a universului, atunci în mod sigur se va ridica ceva într-o altă parte a sa, aparent fără nici o legătură cu prima parte. De aceea, orice acțiune a noastră – deși pare a nu avea un rezultat tangibil și imediat – lasă o urmă și un reziduu care va acționa cândva în altă parte. Aceste sincronicități sunt greu de identificat la nivel universal de o minte profană și neantrenată, dar le putem vedea mult mai clar la nivelul civilizației și societății umane. Oricât de tăcuți am vrea unii din noi să trecem prin viața celorlalți din jurul nostru, ne lăsăm reciproc urme în suflet. Și cum „Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune (Mat 7:18)” așa și consecințele acțiunilor noastre. O acțiune rea nu va genera niciodată un efect bun. Deci practic am putea identifica caracterul acțiunilor pe care le întreprindem, după efectele pe care acestea le produc. Și sigur, pentru asta e nevoie de atenție, meditație și introspecție. Practic, nu pot concepe că un om va continua să facă o faptă reprobabilă, din momentul în care înțelege cu adevărat consecințele acesteia, asupra semenilor săi. Îmi închipui în naivitatea mea, că atunci un rău făcut unui seamăn de-al său, îi va apărea agresorului ca un rău făcut asupra lui sieși. Civilizația de astăzi și Sistemul omniprezent au creat o adevărată cultură socială, prin care oamenii sunt efectiv împiedicați să se gândească măcar la consecințele profunde ale actelor lor. Interesul imediat a luat locul interesului pe termen lung. Datorită vitezei amețitoare cu care se produc astăzi schimbările, acțiunile oamenilor au căpătat un profund automatism, care nu mai lasă loc introspecției și reflecției. Totul pare că este creat pentru a împiedica omul să reflecteze/mediteze cu adevărat la cine este, încotro se îndreaptă, care-i este Scopul, și care-i este esența. Aceste idei, ilustrează o trăsătură fundamentală a universului, care constă mai ales în faptul că, doar astfel putem începe să nu ne mai considerăm izolaţi de rest. Și așa, putem ne integrăm mai eficient în lumea înconjurătoare, acționând simbiotic cu semenii noștri, în loc să-i considerăm adversari.

Raportându-ne astfel la componenta Spirituală, vom observa că problemele individuale se micşorează simţitor, crizele existenţiale pălesc în amplitudine, iar ţelul fiinţei umane în viaţă este mai bine conturat. Oare ne putem imagina vreodată o albină din cadrul stupului acționând împotriva suratelor ei? Sau mâncând mai multă miere decât îi este necesar? Sau muncind mai puțin pentru strângerea nectarului? Sau lenevind când celelalte apără stupul și larvele de diverși dăunători? Milioane de fire invizibile leagă între ele albinele într-un stup. Durerea uneia este durerea tuturor; dușmanul uneia devine dușmanul tuturor. Oare nu simțiți cumva, că același gen de legătură ar putea exista și între oameni?! Nu ar fi oare interesant să ajungem să simțim așa și să acționăm cu toții în sinergie? Nu pentru a ajunge la situații frustrante de compromis, ci la adevărate sinergii creatoare de Sens și Valoare.

Și nu în ultimul rând, componenta Spirituală mai înseamnă ceva. Mai înseamnă că trebuie să înțelegem că “Universul funcționează de eoni de timp cu o perfecţiune inegalabilă, iar legile lui sunt imuabile. De aceea, atunci când faci voia lui Dumnezeu, aceasta îţi conferă o reală invincibilitate26.

Organismul social

Am văzut în cele câteva cuvinte spuse referitor la componenta Spirituală că o trăsătură fundamentală a universului este aceea de a fi perfect integrat cu el însuși. Deși simțim iluzia unei individualități proprii, noi oamenii ar trebui să privim mai cu atenție în interiorul nostru pentru a începe să ne simțim legăturile cu care suntem conectați de ceilalți semeni ai noștri și de întregul univers în ansamblu. De la o asemenea viziune și până la viziunea particulară (raportată la viața pe planeta noastră) a unui Organism Social nu mai este decât un pas.

În lucrarea sa, “Asupra Libertății”, dl. Mircea Digulescu face – din altă perspectivă, e adevărat! – o afirmație în profund acord cu cele menționate mai sus: “Autorul își manifestă chiar speranța – și încrederea – că într-un viitor, nu prea îndepărtat, omenirea să ajungă să conlucreze unitar, voluntar făcând ca legăturile de comunicare dintre indivizi să ducă la asemănarea dintre Pământul populat de miliarde de oameni și un creier uman alcatuit din miliarde de neuroni. Astfel, scopurile fiecăruia ar ajunge să se regăsească în scopul comun, contribuția fiecaruia la atingerea acestuia fiind deopotrivă voluntară cât și fără de importanță pentru a fi masurată de vreun individ”. Un astfel de Organism ar putea întreprinde dificila sarcină de a fixa un Scop – asemenea celui creionat anterior – și de a-l urmări în vederea atingerii sale.

Deși pare deosebit de dificil, haideți să încercăm să ne imaginăm împreună cum ar putea arăta acest Organism Social și mai ales, cum am putea – pornind după cum am spus, de la datele actuale ale problemei – să ajungem la nașterea/formarea acestuia în societatea contemporană. Ca orice organism, și acesta este compus din celule, doar că locul citoplamei, nucleului, mitocondriilor și altor componente biologice este luat aici de oameni (indivizi), active materiale și de sinergia rezultată din acțiunea comună a acestora, acțiune desfășurată sub auspiciile Principiilor Libertății. Voi lăsa pe altădată (datorită spațiului și timpului avut la dispoziție) explicația că aceste Principii ale Libertății, respectate în mod benevol/voluntar de indivizi, generează Sinergie și mai ales cum se deosebește calitativ Sinergia de Compromisul, atât de ridicat în slăvi de cultura contemporană (mai ales cea occidentală).

Următoarele explicații, descrieri și prezentări este bine să fie luate cu titlu de propunere, ele necesitând adăugiri, amendamente, retușuri și reveniri care vor rezulta, în mod sigur, din Sinergia creată de primele acțiuni comune ale câtorva indivizi reuniți sub “umbrela” conceptuală a primelor Celule.

Celulele

Deși, termenul de “celulă” ar putea părea o aluzie la vremurile de ilegalitate a comunismului27, acest termen nu are nimic de-a face cu această doctrină socială și cu nicio alta similară. Acest termen a fost pur și simplu ales, datorită similarității cu viața biologică. În viziunea acestui Organism Social, Celula reprezintă gruparea de bază, formată din maxim 10-15 membri, indivizi grupați în jurul unui interes și/sau a unui obiectiv comun. Numărul de 10-15 este pur orientativ, dar experiența din psihologie a demonstrat că discuțiile/relațiile cu adevărat valoroase au loc în grupuri nu foarte mici, dar nici foarte mari, aceste valori fiind considerate a fi optime și de aceea sunt propuse aici.

Recomandat este ca fiecare celulă să aibă cel puțin o sursă de finanțare. Pare cel puțin ciudată o asemenea prevedere, mai ales că ne dorim cu toții să scăpăm de sub imperiul materialismul culturii contemporane. Dar această prevedere nu este una obligatorie. Eventuala activitate a celulei se poate baza, fie doar pe energia comună a membrilor care o compun, fie pe contribuții financiare și/sau materiale benevole, fie pe ambele. Nu este exclusă nici o posibilitate.

Scopul existenței unei Celule este acela de a urmări atingerea unui Obiectiv fixat și în caz de succes, de a creea noi celule pe model similar. Obiectivul de atins este fie fixat de comun acord de membrii unei celule, fie este fixat de o singură persoană susținută de ceilalți membrii, fie de un statut al celulei. Practic există o o gamă nelimitată de Obiective, atât în ceea ce privește natura lor, cât și cei care hotărăsc care sunt acestea. Ralierea la atingerea acestui Obiectiv se face în mod liber de către fiecare membru al Celulei. Fiecare membru al unei celule este liber să părăsească celula oricând dorește (eventual cu “plata” unor compensații – dacă este cazul – către ceilalți membrii ai celulei în schimbul avantajelor de care a a beneficiat cât timp a fost membru al acesteia sau în schimbul “costurilor” provocate Celulei prin plecarea sa) și să să devină membru al alteia, cu condiția să fie primit/acceptat în cadrul acestei noi celule de către membrii de acolo.

Celulele se pot grupa în Alianțe de Celule, în vederea atingerii unor Scopuri/Obiective mai mari. Dar ele NU POT FI DESFIINȚATE de “organismul” superior, nu pot fi influențate, amenințate de sus, nu li se poate impune o anumită conduită și în general nu li se poate încălca suveranitatea. Pentru detalii privind Suveranitatea vă recomand parcurgerea lucrării Asupra Libertății, de Mircea Digulescu.

Câteva reguli de bază privind Celulele

–       Celulele iau naștere din voința liber exprimată a membrilor care o compun. Această voință liber exprimată poate varia de la minima raliere la un Obiectiv deja fixat anterior și agreat de individ și până la implicarea activă în trasarea și definirea acestuia;

–       Activitatea și funcționarea Celulei se bazează pe un Statut asumat în mod liber de toți membrii acesteia;

–       Fiecare Celulă are un Reprezentant în relația cu celelalte Celule. Aceste relații pot varia de la simpla informare, cooperare și până la relații complexe de alianțe și/sau subordonare. Dar toate aceste relații au loc cu respectarea principiilor Libertății (i.e. Subordonatul își asumă în mod liber acest statut, în schimbul obținerii unui avantaj care îl apropie de atingerea Obiectivului propriu, iar acest statut de subordonare nu îi afectează niciunul din drepturile care decurg din calitatea sa de om liber/suveran).

–       Fiecare Celulă dispune de un anumit punct al comunicării. În relațiile cu celelalte Celule trebuie să existe un singur punct de intrare/ieșire a comunicării. Acesta este definit de Statut și – cel puțin teoretic – ar trebui controlat de TOȚI membrii Celulei. Aceste relații de control a acestui punct al comunicării se stabilesc intern de fiecare Celulă în parte. Cel mult se pot furniza modele de “bune practici” astfel încât, controlul acestui punct să nu degenereze în avantaje competiționale neloiale. Necesitatea unui singur punct al comunicării este dată de faptul că se dorește standardizarea comunicării între Celule prin definirea unor modele comunicaționale optime. “Vocile multiple” ale aceleiași celule ar putea genera babilonie și confuzie.

–       În mod ideal, fiecare Celulă ar trebui să-și asigure o prezență online – de exemplu o pagină web de prezentare a Scopurilor urmărite,  a Obiectivelor, a produselor, serviciilor, a acțiunilor reușite, a experienței, a solicitărilor de ajutor, a apelurilor la alianțe cu alte celule, a solicitărilor de ajutor/cooperare, a proiectelor viitoare, a viziunilor proprii, a ideilor, a cererilor de soluții, etc.

 

Interesul material?

Celulele iau naștere, în principal, prin cooptarea sau asocierea unor indivizi în jurul unei idei comune, a unui Obiectiv comun sau în jurul unui interes. Acesta poate fi atât material, cât și ideal. Poate fi temporar sau perpetuu. Nu există limitări în acest sens.

Organizarea unei celule în jurul și pentru un interes material ar putea părea cel puțin ciudată, mai ales celor care se așteaptă la prezentarea unui model organizațional mai apropiat de modelul partidelor, asociațiilor și sindicatelor. Dar să vedem despre ce este vorba. Modelul de organizare a celulei pe principiul unei firme într-un mediu distributist este cel mai potrivit din mai multe motive:

–          Interesul material este un puternic catalizator al energiilor indivizilor

–          Cointeresarea materială poate strânge oamenii laolaltă

–          Chiar dacă indivizii vor câștiga material, acest lucru este clar asumat de la bun început, nu este nimic secret (pe modelul partidelor organizate în mod ocult ca niște cooperative mafiote, în timp ce se prezintă electoratului ca niște “îngerași” ce urmăresc o doctrină comună) și totul se face prin subordonarea întregii activități unui set de principii morale, care au la bază Libertatea28;

–          Celulele astfel constituite vor constitui modelul și exemplul de urmat de întreaga societate (vom vedea un pic mai târziu cum);

–          Modul lor de acțiune și rezultatele pe care le vor obține vor scoate la iveală un Adevăr esențial: este posibilă obținerea de avantaje materiale și acționând în limitele moralității.

Diferența față de o firmă în actualul sistem economic este fundamentală, deoarece scopul acestei asociații (a celulei) nu mai este Profitul cu orice preț, ci un Obiectiv clar, cuantificabil la care sunt părtași deopotrivă TOȚI membrii Celulei. Acest lucru va fi obținut prin implementarea unor mecanisme funcționale de feed-back chiar la bază (care vor deveni model pentru întreaga societate), prin promovarea anumitor comportamente morale, prin promovarea auto-înfrânării în detrimentul consumului irațional, prin educație, prin imposibilitatea transferului costurilor către alții și mai ales prin presiunea exercitată de celelalte celule. Mecanismele de feed-back negativ vor tempera acumulările nesăbuite de resurse materiale și putere. În loc să se întâmple ce se întâmplă astăzi în economia actuală, când cei care dețin bani și mijloace financiare, cu cât dețin mai mulți cu atât le este mai ușor să obțină alții și alții; noul model va face ca acest lucru să devină din ce în ce mai dificil, până la punctul în care va deveni contraproductiv să mai acumulezi ceva în plus. Efortul solicitat de acumularea unei singure unități monetare va depăși cu mult utilitatea conferită de deținerea acesteia. În acest fel, vom aduce o reparație atât planetei din punct de vedere ecologic (prin temperarea consumului), cât și păturilor sociale care nu se pot apăra în fața asediului Capitalului.

Este evident că va fi nevoie de prezentarea celor câteva ingrediente care îi vor face pe oameni să adere la astfel de Celule, în detrimentul formelor de organizare și asociere clasice. Cineva ar putea foarte bine replica… că și astăzi oamenii sunt liberi să se asocieze și să formeze o firmă. Nimic mai adevărat. Însă aici este vorba de ceva cu mult mai mult și mai valoros.

Ce obține un individ din aderarea la o Celulă?

În primul rând se obține pacea socială, atât de mult visată, prin subordonarea tuturor unui set de principii morale (de exemplu principiile libertății). Oamenii vor ști/înțelege că nu va mai fi posibilă acumularea imensă de putere în baza autorității iraționale. Oamenii vor fi atrași de ideea de a fi liberi, de a-și urma în mod nestingherit scopul; de a-și schimba oricând doresc acest scop/interes; de ideea de aderare la orice grup și așa mai departe. De asemenea, oamenii vor fi atrași de ideea de a obține avantaje materiale și o viață mai bună/confortabilă acționând moral.

Aderarea la o celulă le va conferi sentimentul de apartenență la ceva, la un grup mai mare, la ceva care oferă un sens existenței. Relațiile dezvoltate între indivizi, atât în cadrul celulelor, cât și între celule, vor conduce la sporirea coeziunii sociale. Indivizi care până ieri se ignorau sau mai mult de-atât, se vedeau concurând pe niște resurse limitate puse la dispoziție de o autoritate irațională care îi domina pe amândoi, astăzi se văd acționând sinergic în vederea atingerii unui Obiectiv comun.

Acținea individului în cadrul unei Celule îi va oferi acestuia mai multă liniște interioară. Zbuciumul interior actual al individului activ în societatea conetmporană are drept cauză principală acțiunile imorale la care sunt “obligați” aceștia. Ele scindează sufletul și conștiința, dezvoltând mecanisme psihologice abile de auto-apărare și auto-justificare, care accentuează și mai mult zbuciumul interior.

Acțiunea în cadrul unei celule va diferi fundamental de acțiunea obișnuită a individului într-o societate atomizată, ea fiind caracterizată de o eficiență mult mai mare. La ora actuală, individul se simte, în mod inconștient, oprimat de un Sistem pe care nu-l poate controla și influența și de aceea adoptă calea minimei rezistențe, acționând de-așa natură încât să-și asigure cele necesare traiului și confortului personal, dar nu oferind întregul său potențial de care dispune, ci doar cel necesar atingerii unui optim subiectiv. Și de ce ar proceda altfel, când știe instinctiv că de roadele muncii și efortului său beneficiază altcineva într-o proporție mult mai mare decât o poate face el? Însă atunci când se știe stăpân pe propria sa viață, când nimeni nu-l poate obliga, șantaja, amenința, când poate beneficia de întreg fructul acțiunilor și eforturilor sale… oare nu cumva energii nebănuite se dezlănțuie în el, făcându-l mult mai eficient, ca individ? Oare nu cumva lucrul în cadrul Celulei, între EGALI, în cadrul unei echipe în care are șanse să se dezvolte, să se perfecționeze, să învețe nu va genera oare SINERGIA care înseamnă mai mult decât simpla punere în comun a eforturilor unor oameni? Să încercăm să ne oprim pentru o clipă și să medităm la energiile uriașe care stau zăgăzuite în noi, deoarece Sistemul și modelul cultural actual nu fac altceva decât să le oprime și să nu le lase să iasă la iveală.

Mai mult de-atât, individul mai obține și un alt soi de avantaje prin aderarea la o asemenea celulă. Pur și simplu, fiecăruia i se conferă șansa de a se dezvolta până la limita superioară a posibilităților/abilităților cu care l-a înzestrat natura și șansa de a-și găsi locul cu adevărat în această lume, fie și prin acțiuni multiple de tip încercare-eșec. I se oferă de asemenea, oportunitatea unică de a beneficia de experiența, energiile, inteligența, efortul altora într-un mod echitabil, onest și moral.

Dar poate niciunul din aceste avantaje nu se ridică la nivelul celui suprem: posibilitatea de a acționa în SINERGIE cu alți semeni ai săi. Sinergiei i se va dedica un capitol aparte și un spațiu anume destinat într-o altă lucrare. Despre această noțiune nu trebuie decât să știm că ea reprezintă mai mult decât “coordonarea mai multor acțiuni în vederea unui rezultat comun cu economie de mijloace”, așa cum ne învață Marele Dicționar de Neologisme. Ea reprezintă răspunsul la întrebarea “Cum sau cu cât creşte puterea, respectiv efectul acţiunii simultane a două sau mai multe persoane respectiv efecte care acţionează împreună?”. Practic, prin sinergie se urmărește obținerea de efecte pozitive amplificate în urma acţiunii simultane a mai multor factori, astfel încât efectul obţinut în final, să fie mai mare decât suma efectelor produse de fiecare factor în parte.

Alte argumente în favoarea organizării în jurul interesului material

O atare formă de asociere conduce în final la realizarea componentei economice a Scopului pe care ni l-am propus în capitolele anterioare și în special la creșterea nivelului de trai al populației. Am explicat acolo de ce acest lucru este important. Practic prin ridicarea nivelului de trai al populației se combate una din cele mai puternice arme ale establishmentului actual, și anume: condiționarea indivizilor de permiterea satisfacerii nevoilor de bază cu prețul obedienței față de Sistem.

De aceea, poveștile de sucess sunt foarte importante. Ele deschid apetitul indivizilor și stimulează ideile creative. Inițial celulele vor fi organizate în jurul unor rețete (afaceri) de succes, apoi încet-încet vor apărea celule care vor ajuta la creația și dezvoltarea altor celule, pe modelul celulelor stem din organismele biologice. În momentul de dezvoltare inițial vor apărea celule care vor beneficia și vor crea oportunități de dezvoltare (de exemplu o platformă online care să asigure prezentarea celorlalte celule sau o modalitate de socializare/interacțiune inter-celulară), vor apărea celule care oferă consultanță altora “producătoare” de bunuri și servicii.

Pe măsură ce modelul va prinde, celulele se vor organiza în alianțe din ce în ce mai complexe în vederea ducerii la bun sfârșit a unor proiecte mai mari ce depășesc capacitatea de acțiune/efort a unei singure celule. Anumite celule probabil se vor specializa pe partea de execuție, alte pe partea de planificare, proiectare, etc. Limita este dată doar de imaginație și nu are rost acum să trasăm în amănunt un drum care va fi creat pas cu pas, deoarece este un drum care azi nu există. Există doar Viziunea care îl poate face posibil.

Tot acest mod de acțiune va constitui o concurență din ce în ce mai clară și mai fățișă organizațiilor economice actuale. Încet-încet indivizii care le compun pe acestea din urmă vor observa că de fapt ei sunt prizonierii unui Sistem în care adevărații producători de prosperitate sunt jefuiți în mod sistematic de roadele muncii și efortului lor. Modelul oferit de acțiunile Celulelor sănătoase vor oferi acestor captivi ai Sistemului o alternativă pe care mulți vor fi dispuși să o încerce. La început mai timid, dar mai apoi cu toată ființa, atunci când vor vedea că sunt recompensați însutit față de ceea ce obțineau din vechiul Sistem. Practic estimez că nu va fi nevoie de absolut nici o reclamă! Ce reclamă ar fi necesară – de exemplu, astăzi – unui medicament care vindecă 100% cancerul fără efecte secundare?

Un alt aspect demn de luat în seamă aici este posibilitatea de renunța treptat, prin acest model economic, la moneda Sistemului. Fie la renunțarea completă la ORICE monedă, fie la crearea unei monede cu adevărat sănătoase (o monedă în slujba oamenilor, nu a unei elite formate din bancheri și finanțiști). Ce va putea împiedica Celulele să să angajeze în schimburi de tip barter, dacă ele o doresc? Încet-încet, toate vor acționa de-așa natură încât să-și limiteze cât mai mult interacțiunea cu Sistemul actual, iar folosirea monedei actuale este o asemenea interacțiune, ce poate fi eliminată prin schimburi echitabile între Celule,  schimburi ne-mediate de organisme parazitare investite în mod arbitrar cu autoritate de tip irațional (de ex. Fisc, bănci, etc.). Pe măsură ce aceste relații inter-celulare se vor intensifica și încrederea în ele va crește, iar astfel de relații/schimburi vor deveni din ce în ce mai dese. Și astfel ajungem cumva la esența ascunsă a demersului nostru: SISTEMUL ACTUAL (deși pare infailibil și inexpugnabil) VA FI SCHIMBAT PRIN RUPEREA DE BUCĂȚI ÎNTREGI, DIN CE ÎN CE MAI MARI, DIN EL ȘI ADERAREA ACESTORA LA UNUL COMPLET NOU, CREAT PE ALTE PRINCIPII ȘI FUNDAMENTE. Practic îi vom lăsa în ofsaid pe cei care exploatează, conduc și manipulează actualmente societatea umană.

Dar trecerea la acest sistem trebuie să se facă în mod liber, din simplul motiv că oamenii îl vor dori, pentru că este mai bun pentru ei. Indivizii trebuie să aibă mereu posibilitatea de a renunța și de reveni la vechiul sistem, dacă asta cred că e mai bine pentru ei. Doar în acest fel și cu o astfel de prevedere, va fi stimulată nevoia și curiozitatea de experimentare a omului. În general, oamenii cu greu renunță la ceva, dacă au senzația că renunțarea este definitivă. Dacă există posibilitatea de întoarcere, oamenii vor fi mai înclinați să experimenteze și sisteme alternative, cum este cel de față. În caz contrar, indiferent cât de bine este argumentat din punct de vedere logic și/sau rațional noul sistem, doar puțini vor fi doritori să-l experimenteze. Deoarece, ruperea pare definitivă.

Paragraful de mai sus, mai scoate ceva absolut extraordinar în evidență: și anume, diferența fundamentală de concepție între cele două sisteme. În timp ce unul, face tot posibilul, prin orice mijloace de ține prizonieri oamenii în cadrul lui (evident în vederea exploatării lor), celălalt doar oferă o alternativă, lăsând alegerea în totalitate pe seama individului. Chiar cred sincer, că oamenii au chiar și dreptul de a fi idioți, fiecare individ fiind singurul în măsură să aleagă modul în care dorește să-și atingă fericirea.

Prezența celor imorali în cadrul celulelor

În primul rând trebuie să înțelegem că acest nou Sistem nu-și propune să îmbunătățească moralitatea societății folosind metode coercitive. Scopul acestui Sistem nu este realizarea însănătoșirii moralității societății per ansamblu. Aceasta va fi doar consecința logică și firească a implementării lui, deoarece el nu face altceva decât să recompenseze comportamentele în spiritul moralității și să le dezavueze/limiteze pe cele contrare acesteia.

De aceea, nu are rost să interzicem – nici măcar formal – celor imorali să adere la diverse Celule sau să și le creeze pe ale lor. În primul rând o asemenea interdicție/limitare a accesului ar fi contrară Principiilor Libertății, iar în al doilea rând ar fi complet contra-productivă. Pe de o parte, acești “imorali” sunt greu de identificat (de exemplu “lupii în blană de oaie”) și este greu de demonstrat că asemenea indivizi sunt imorali. Acest lucru ar presupune apelul la niște Arbitri, la un sistem de justiție… și totul ar deveni doar o copie nereușită a sistemului actual. În plus, chiar presupunând prin absurd că am identifica o ipotetică metodă de identificare infailibilă a acestor imorali, oare nu cumva este posibil ca ei să se schimbe în timp sub acțiunea unui Sistem “educativ” adecvat? Merită meditat dacă ne dorim o segregare completă a celor morali de cei imorali, sau ne dorim un sistem evolutiv care să creeze premizele reducerii imoralității și integrării tuturor într-un organism social. Nu are rost acum să ridicăm astfel de probleme, care vor fi rezolvate de generațiile viitoare. Importantă este direcția de acțiune și evoluție.

Totuși, referitor la acești indivizi imorali, se pune (în mod pragmatic) problema minimizării efectelor acțiunii acestora. Cum procedăm astfel încât aceștia să nu mai poată acumula putere/autoritate irațională nelimitată? În primul rând, NU TREBUIE să ne propunem să eradicăm hoția/escrocheria/șmecheria. Astfel de indivizi (care vor parazita alți oameni, mai puțin inteligenți, mai naivi, mai creduli, mai slab dezvoltați), vor exista mereu. Problema nu este aici, ci la faptul că, astăzi, nu există nici o forță suficient de capabilă să se opună acestui asediu asupra conștiințelor membrilor societății. Este evident că marea majoritate a populației, în ziua de astăzi, NU A IDENTIFICAT în mod rațional că este parazitată de o clică de indivizi care o strunește, care îi fixează obiectivele, o dresează și controlează într-un mod aproape complet. Problema zilelor noastre rezidă tocmai aici: aderarea la principiile strâmbe ale Sistemului actual este recompensată cu o poziție mai avantajoasă în ierarhia piramidală pe care a fost structurată societatea, în timp ce opoziția este reprimată deplin, cât mai de timpuriu posibil. Practic omul contemporan este tentat să renunțe la moralitate pentru o poziție mai bună în societate, pentru o viață mai confortabilă și pentru putere. Cu cât mai imoral acționează, cu atât este recompensat mai temeinic de către actualul Sistem. Și atunci, nu este de mirare traictoria absolut aberantă pe care s-a înscris dezvoltarea civilizației umane.

Sistemul propus aici își propune să acționeze exact pe dos: să recompenseze comportamentul moral și să-l atenueze/limiteze pe cel imoral. Și cum s-ar putea face acest lucru? În primul rând prin promovarea unor principii solide, zi de zi, lună de lună, an de an. Oamenilor trebuie să li se reamintească permanent că SUNT LIBERI și că DE FAPT, nu trebuie să facă nimic împotriva voinței lor. Membrilor Celulelor li se va reaminti în permanență că NIMENI nu îi poate reține cu forța, că nimeni nu-i poate obliga să renunța la Scopul lor sau să-i facă să ia parte la acțiuni pe care nu le doresc sau care nu sunt conforme principiilor și propriei conștiințe.

O altă metodă eficace de limitare a acțiunii celor imorali este denunțarea permanentă a tehnicilor de manipulare și educarea indivizilor în spiritul dialogului orientat către a treia cale (sinergic). De asemenea, după cum am mai amintit și anterior, deoarece Libertatea nu este decât cealaltă fațetă a Responsabilității, reducerea efectelor acțiunilor celor imorali se va face și prin menținerea vigilenței tuturor membrilor.

În aceeași ordine de idei, aceste efecte ale imoralității vor fi limitate prin creearea unui model organizațional care NU VA PERMITE acumularea nelimitată de autoritate/putere și prin menținerea perpetuă a viabilității opțiunilor indivizilor (practic niciodată un individ NU VA AVEA O SINGURĂ OPȚIUNE, ci cel puțin două, comparabile ca efecte/rezultate/așteptări/riscuri). Astăzi, Sistemul trăiește și prosperă pentru că mereu (cu mici excepții), individul nu pare a avea decât o singură opțiune, de cele mai multe ori mascată sub forma unei false alegeri între alternative practic identice (i.e. organizațiile politice, doctrinele economice de stânga sau dreapta, etc.).

Trebuie să înțelegem că Libertatea adevărată vine întotdeauna la pachet cu Responsabilitatea. Va fi deci responsabilitatea fiecăruia de a se apăra și de a-și vedea propriul interes. Fiecare individ va fi liber să adere la orice grup dorește. Fiecare va fi liber să părăsească orice grup și să adere la altul sau să-și creeze propriul grup/celulă în jurul unei idei sau a unei viziuni. Singurul impediment va fi  doar acceptul membrilor deja prezenți în grupul la care dorește să adere. Acest “impediment” face parte din sistemul de protecție al celulelor (o caracteristică a sistemului lor imunitar, dacă doriți). Niciun grup sau celulă nu poate fi obligată să accepte un imoral sau pe cineva despre care are informații că a fost dat afară (i.e. prin marginalizare) din altă părți. Aici putem lua în calcul un eventual sistem global de cuantificare a reputației/experienței indivizilor29. Trebuie să înțelegem că oamenii sunt diferiți, iar preferințele lor de asemenea. De aceea, nu sunt impuse nici un fel de obligații. O celulă ar putea foarte bine să accepte un foarte bun profesionist într-un domeniu, chiar dacă acesta este – să zicem! – mai bădăran sau timid sau… Totul ține de libertatea oamenilor, și trebuie să reținem că, pur și simplu aceștia nu pot fi obligați să accepte ceea ce nu vor. (La ora actuală, ar putea părea legitim să avem posibilitatea de a obliga cumva indivizii sau grupurile de indivizi să acționeze într-un anume mod – în virtutea unui eventual obiectiv superior – dar acest lucru, reprezintă în esență doar o poartă ascunsă, care permite intrarea în viața noastră a modalităților de acțiune imorale. De cele mai multe ori, acest “obiectiv superior” nu reprezintă altceva decât obiectivul superior al unor anumiți indivizi inzestrați cu suficientă putere și autoritate pentru a-l impune în mod fraudulos și manipulatoriu tuturor celorlalți indivizi).

Modul de acțiune al Celulelor

În acest punct apare necesitatea punerii în discuție a modului de acțiune al celulelor, precum și a modalităților de luare a deciziilor în cadrul celulelor. După cum am mai spus, indivizii sunt liberi să adere la oricare și la orice fel de celulă doresc. Modul de acțiune și de luare a deciziilor în cadrul celulelor poate fi oricât de divers. NU EXISTĂ UN ANUMIT MOD DE ORGANIZARE care este impus celulelor. Pot exista grupări care au un dictator (singurele condiții impuse fiind acelea că oamenii subordonați acestuia să accepte în mod liber și informat acest lucru  și aceștia să fie liberi să plece oricând doresc) sau celule democratice (în care decizia se ia prin votul majorității) sau celule anarhice (în care nu există nici o autoritate, nu există cineva care să dicteze sau să decidă pentru ceilalți). Evoluția ulterioară, experiența, comunicarea și schimbul de informații inter-celulare vor scoate la lumină modul de acțiune cel mai eficient. NU ARE ROST CA ACESTA SĂ FIE IMPUS DE LA BUN ÎNCEPUT.

Această libertate de acțiune totală la nivelul celulelor mai are un rol deosebit de important. Este posibil – și foarte probabil – ca Libertatea să fie un concept greu digerabil pentru marea majoritate a indivizilor, cel puțin în primele faze de organizare. Deși, unora dintre noi ne pare dificil de înțeles, există foarte mulți oameni care nu prețuiesc atât de mult această Libertate. Adică, este plăcut să o aibă, dar nu atâta timp cât ea intră în contradicție cu alte lucruri pe care ei le prețuiesc mai mult. De exemplu, unii ar putea considera că Libertatea obținută este “plătită” prea scump (trebuie să fie vigilenți, au prea multe opțiuni și o prea mică capacitate de analiză a acestora, prea multe riscuri, etc.) și ar prefera “ceva mai ieftin” (de exemplu, ca cineva să aibă grijă de ei, în schimbul muncii prestate și a unui mediu cât de cât predictibil și sigur). Pentru majoritatea dintre noi, acest lucru pare scandalos, dar trebuie să înțelegem că el constituie o realitate. De aceea, eu personal, mă aștept la înființarea multor celule pe model dictatorial: adică un individ vine cu o anumită rețetă de acțiune (probabil generatoare de câștiguri și confort material) și o prezintă celor care prețuiesc mai mult confortul personal și acumulările materiale, decât libertatea de acțiune și a scopului personal. Și astfel de indivizi nu sunt puțini. Aceștia vor fi dispuși să muncească pentru atingerea obiectivelor setate de respectivul “dictator”, în schimbul celor agreate inițial. Foarte probabil ca astfel de cazuri să apară și să nu fie puține. Lor li se vor opune – din punct de vedere conceptual, filozofic și ideatic – celulele sănătoase: acelea în care individul se manifestă plenar în deplin acord cu principiile Libertății pe care le respectă și care i se aplică deopotrivă. Atâta vreme cât oportunitățile informaționale ale indivizilor rămân intacte (i.e. atâta timp cât individul poate vedea că ARE și alte alternative), iar aceștia sunt liberi să plece din respectiva celulă “bolnavă” și să adere la alta (la libera sa alegere), nu trebuie să ne facem probleme. În acord cu Principiile Libertății, nimeni nu are dreptul NICI MĂCAR DE A FACE BINELE CU FORȚA celor care nu-l doresc sau au concepții diferite privind Fericirea și modalitățile de atingere a acesteia. Oferirea permanentă de alternative viabile celor care astăzi probabil sunt exploatați (datorită naivității lor sau a unor carențe de ordin personal) este cea mai morală armă care poate fi utilizată, astfel încât să respectăm Principiile Libertății. De la un punct încolo, chestiunea pur și simplu devine una de alegere personală. Nu trebuie decât să ne asigurăm că această alegere personală nu este viciată sau manipulată de vreo ingerință externă. Atât și nimic mai mult! Deși pare prostesc, cu siguranță vor exista indivizi care vor prefera “să asculte” de cineva fără să-și pună prea multe întrebări, în schimbul unei vieți confortabile, de pildă, iar acest lucru nu trebuie să ne sperie. Nu trebuie decât să ne asigurăm, că asemenea de indivizi au totuși libertatea de a părăsi o astfel de viață ignorantă oricând doresc pentru a explora și alte opțiuni.

Începutul…

În primul rând nu trebuie repetate greșelile vieții politice. Cei mai buni și mai valoroși indivizi ai Organizației vor fi cei “dezamăgiți” de viața politică actuală. Cei care au intrat cu bunăcredință în diverse partide și au văzut cu ochii lor ce se ascunde de fapt sub masca democrației și a luptei între partide. Aceștia vor fi cei mai susceptibili să accepte aceste Principii ale Libertății. Ei sunt cei cărora le va plăcea prevederea că o celulă nu poate fi dizolvată de sus și faptul că se ține cont de importanța, capacitatea și puterea lor.

La început, cu siguranță prejudecățile vor fi încă suficient de mari, astfel încât majoritatea acestor “dezamăgiți” vor purcede la crearea de celule, pe vechile principii politice. Reușita acestora nu va fi spectaculoasă, deoarece calea politică este deja ”barată” de ”animale politice” mult prea mari, mult prea puternice și mult prea adaptate vicisitudinilor acestei căi. Dar demersul lor va contribui măcar la sporirea coeziunii sociale.

Cele mai de succes celule inițiale vor fi cele formate din subiecți urmărind un scop comun de natură pur economic/materială. Fie că aceștia vor dori o situație materială mai bună sau un nivel de trai mai ridicat, fie că vor dori doar promovarea unor produse/servicii deja existente sau dezvoltarea unora noi… toate aceste celule vor permite descătușarea unor energii imense. Reclama și prezentarea acestui sistem trebuie să plece de la o realitate simplă și pătrunzătoare: ca individ NU AI NIMIC DE PIERDUT, DAR AI PUTEA CÂȘTIGA ENORM, dacă ni te alături.

Pentru asta, celulele inițiale trebuie să recunoască valoarea principiilor Libertății. În mod sigur – cel puțin în primele faze de dezvoltare – vor apărea și “antreprenori de modă veche”, care vor vedea în acest sistem oportunitatea de a păcăli niște oameni, furându-le bună parte din prosperitatea pe care o produc. Acest lucru este inevitabil. Aș putea spune că este perfect să apară și astfel de “șmecherași”, pentru că oamenii vor avea astfel termeni de comparație. Indiferent cât de mulți astfel de imorali vor apărea și vor infesta celulele, VOR APĂREA ȘI CELULE SĂNĂTOASE. Acestea trebuie promovate. Oamenilor trebuie să li se reamintească permanent că sunt liberi: liberi să părăsească orice celulă care nu le mai convine sau în care li se pare că sunt furați de o bună parte din lucrurile pe care le produc și sunt liberi să adere la ORICARE ALTA (dacă sunt primiți), sunt liberi să-și schimbe Scopul individual stabilit anterior, etc. Cu timpul, celulele nesănătoase vor fi părăsite de indivizii care vor vedea alternativele oferite de cele sănătoase, iar dacă aleg să rămână acolo (din diverse motive cum ar fi obișnuința, lenea, ignoranța, etc.) este numai și numai treaba lor.

Oamenii trebuie să înțeleagă, că într-un Organism Social animat de Libertate starea lor actuală este pur și simplu reflexia alegerilor libere pe care ei înșiși le-au făcut în trecut. Dacă trăiesc prost, asta înseamnă fie că sunt într-o grupare care îi oprimă (cea mai mare parte a prosperității produse este luată de alticineva), fie au ales un Scop neconform posibilităților/abilităților proprii; fie sunt păcăliți într-un fel sau altul. Și dacă vor vrea să fie atenți, vor vedea în jurul lor exemple de celule sănătoase, unde oameni asemenea lor (cu același nivel de pregătire, abilități, resurse) trăiesc o viață mult mai bună ca a lor. Fiind liberi vor avea posibilitatea de părăsi aceste celule nesănătoase. La fel de bine pot alege să rămână acolo, însă mai devreme sau mai târziu vor ajunge să înțeleagă legătura directă dintre această decizie și starea în care se află. Nu vor mai putea învinovăți pe nimeni pentru viața pe care o duc, așa cum astăzi sunt uneori îndreptățiți să o facă, datorită mecanismelor politice lipsite de orice urmă de raționalitate. Nimeni nu va mai putea învinovăți pe altcineva de calitatea propriei vieți, deoarece – indiferent de lipsurile suferite – indivizii vor avea întotdeauna la îndemână OPORTUNITĂȚI noi și opțiuni alternative.

Și totuși cum va începe această transformare profundă a civilizației?

Poate nu ne dăm acum seama, dar această transformare a și început deja de ceva vreme. Dezvoltarea informațională a societății ne-a oferit posibilități imense și a făcut imposibilă continuarea ocultării unor mecanisme de manipulare folosite de Stăpânii Sistemului de mii de ani. Din ce în ce mai mult, oamenii încep să vadă că e ceva în neregulă cu aceste mecanisme sociale, cu aceste paradigme profund nocive care ne definesc viața, cu aceste idei adânc înrădăcinate în mentalul colectiv, dar atât de puse sub semnul întrebării de noile generații. Încet-încet vălurile ignoranței se ridică din toate părțile, oamenii încep să vadă că jocul economic este măsluit de la bun început astfel încât să avantajeze doar pe unii, încep să realizeze nocivitatea consumului irațional de resurse, încep să vadă că actualmente – în limite generoase, e adevărat! – destinul le este practic trasat încă dinainte de a se naște. Și tot mai mulți se revoltă interior împotriva acestor nedreptăți.

Principiile Libertății vor constitui sămânța și imboldul pentru a genera Schimbarea propusă. Când omul va înțelege că de fapt este liber, indiferent cât de multe ziduri îi sunt ridicate, prin intermediul magiei sociale, în jurul său, atunci o energie imensă va erupe din fiecare astfel de individ eliberat de sub tirania paradigmelor nocive și a “legăturilor” create cu măiestrie de Marii Manipulatori. Aceste energii vor forma râuri și apoi fluvii care vor iriga o Societate umană care astăzi este din ce în ce mai aridă, exploatată nemilos și menținută în condiții improprii propriei evoluții. Primele celule formate, este posibil să aibă tocmai acest Scop de promovare și prezentare a Principiilor Libertății.

Omul contemporan pur și simplu nu realizează că are alternative reale, care îi servesc propriului interes. Se tot zbate să aleagă cât poate de bine între opțiunile false prezentate de Sistem și nu înțelege cum de “greșește” de fiecare dată. Marea majoritate a oamenilor se consideră prizonieri ai unui Sistem și ai unui set de condiționări impuse din exterior, sistem care li se pare infailibil și inexpugnabil și din care nu pot ieși. Rolul acestor celule inițiale va fi tocmai să-I convingă de neadevărul acestui lucru.

Este evident că aceste celule inițiale au tot dreptul din lume de a fi vizionare și de a-și crea ele însele oportunități viitoare, de genul implementării în practică a ideilor de afaceri ce ar putea fi folositoare Organizației (cum ar putea fi de pildă realizarea unei platforme online care să permită relaționarea inter-celulară).

Din aceste celule inițiale vor apărea Celule care vor urmări scopuri economice. Bazinul de recrutare pentru acestea este pur și simplu imens, deoarece fiecare individ își dorește un nivel de trai mai ridicat, iar numărul oamenilor de calitate, onești, dar oprimați/dezamăgiți/exploatați de actualul sistem este pur și simplu imens.

Următorul pas va fi popularizarea acestor celule sănătoase de succes. După atingerea unui prag critic, dezvoltarea Organismului va deveni pur și simplu exponențială. De aceea, vizionarismul inițial este extrem de important.

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Recunosc că prezentarea făcută anterior este una absolut schematică. Multe întrebări, pe care este posibil să le aveți, probabil nu și-au primit răspunsul. Multe probabil nici nu au actualmente un astfel de răspuns, la ele urmând să răspundem pe măsură ce ne vom fi angrenat în înfăptuirea acestei Schimbări. Totuși, voi încerca în continuare să răspund la diverse întrebări ipotetice ce ar putea apărea. Această listă de întrebări și răspunsuri nu este una exhaustitivă și nicidecum completă.

1)      O celulă care are succes (și este sănătoasă) va fi asaltată de cereri de înscriere. Scenarii posibile. Ce se poate întâmpla?

În mod cert se vor înființa noi celule. Acestea vor fi fie “subordonate” (informațional, din punct de vedere al know-how-ului) celulei inițiale sau se pot dezvolta independent, în urma unui “impuls” oferit de celula mamă. Este posibil ca anumite celule să dorească menținerea stării de dependență a celulelor subordonate (dat totuși cu respectarea Principiilor Libertății); altele ar putea ceda gratuit know-how-ul, rețeta, informațiile; iar altele ar putea “vinde” cumva acestea sub forma unei franșize. Toate cazurile sunt posibile și admise, atâta vreme cât nu se încalcă principiile de care spuneam. De exemplu, eventuala dependență a celulelor subordonate nu trebuie să afecteze libertatea Scopului și nici oportunitățile informaționale ale membrilor acestor celule. În schimbul cedării “independenței” indivizii din celula subordonată primesc ceva în schimb. Târgul nu poate avea ca obiect anumite drepturi intrinseci individului (principiile Libertății), nu poate afecta decât pe cei care au căzut în mod liber de acord cu acesta (de exemplu, nu se poate răsfrânge asupra urmașilor) și poate fi oricând desfăcut.

Exemplu absolut ipotetic: celula subordonată își “cedează” votul, interesului celulei mamă, în schimbul unei rețete de afacere de succes, afacere benefică membrilor ei. Nici o problemă! Mai ales că acest eventual vot cedat nu poate fi folosit (așa cum se întâmplă astăzi!!!) pentru limitarea Libertății altora.

A se vedea aici discuția amplă, din eseul “Asupra Libertății” de Mircea Digulescu30.

2)      Este necesară o anumită infrastructură destinată activității?

Trebuie meditat profund la relația dintre activitatea celulelor și mediul online. Ar trebui să răspundem la întrebări de genul: este posibilă activitatea unei celule în afara mediului online? Puțin probabil ca răspunsul – cel puțin în faza inițială – să fie unul negativ, dintr-un motiv foarte simplu: în caz contrar Orhanismul NU ARE CUM SĂ ȘTIE nimic de exsitența acestei celule izolate. Teoretic ar fi posibil, însă practic există limitări. De exemplu, ar putea exista o Celulă activă online, având mai multe celule subordonate care nu sunt musai online (i.e. active în mediul rural).

3)      Care este rolul reprezentantului unei Celule?

Acesta reprezintă Celula în raport cu structurile superioare. Este posibil ca aceste structuri să nu existe deloc, anumite porțiuni ale Organismului Social fiind compuse doar din celule egale ca valoare/importanță/putere, etc. dar acest lucru este destul de improbabil. Vor apărea cam peste tot Obiective superioare care nu vor putea fi atinse doar cu ajutorul eforturilor conjugate ale indivizilor dintr-o singură celulă și deci, va apărea cumva necesitatea conjugării eforturilor mai multor celule într-o activitate comună. Din noțiuni practice, aceste alianțe permanente sau temporare de celule nu vor conține toți membrii tuturor celulelor. În grupuri mai mari de 10-15 persoane discuțiile devin greoaie, contra-productive, obositoare, iar deciziile se iau greu. Într-o astfel de alianță de celule (pe modelul unui organ biologic) reprezentanții fiecărei celule vin cu un anumit mandat și reprezintă interesele celor care îi trimit acolo.

4)      Cum putem preveni pervertirea reprezentantului Celulei?

Este rolul celulei (indivizilor din cadrul ei) de a-și lua măsuri în acest sens (a se vedea modelele prin care acționariatul unei companii menține controlul asupra managementului acesteia). Infrastructura necesară activității Organismului Social poate cuprinde și verificări suplimentare în legătură cu legitimitatea reprezentantului. Oricum, problema legitimității acestui reprezentant este infinit mai simplă în acest caz (10-15 membri într-o celulă), decât actualmente în cazul unor politicienilor care DOAR ÎN APARENȚĂ și în mod profund fraudulos, pretind că reprezintă comunități largi de oameni asupra cărora dețin autoritate de tip irațional.

5)      Mă îngrijorează posibilitatea să existe acele „celule nesănătoase”, în care decizia să poată fi luată în mod dictatorial de cineva, indivizii fiind excluși din procesul de elaborare al acesteia. Actualmente, Sistemul este controlat de o anumită elită care deține suficient de multe resurse cu ajutorul cărora poate începe să creeze astfel de „celule nesănătoase”.

Nicio problemă. Apariția unei astfel de Celule va însemna – în mod paradoxal – că 14 indivizi sunt fericiți (primesc ceva de la respectivul Dicator în schimbul obedienței lor). Atâta vreme cât ei nu sunt obligați în mod fraudulos să accepte o exploatare pe care nu o pot evita, nu este absolut nici o problemă. Orice celulă sănătoasă despre care acești “exploatați” au cunoștință reprezintă o presiune în plus pe respectivul Dictator, care va fi forțat – pentru “a ține pasul cu concurența” – să le ofere celor 14 din ce în ce mai mult, până la a egaliza (cel puțin) oferta pe care acești indivizi ar putea s-o primească din altă parte. Nimeni nu va fi bătut în cap să stea într-un loc, să accepte 2 lei salariu pentru o activitate în care este scuipat în permanență, dacă vede alături că există posibilitatea de a câștiga 10 lei, pentru mai puțină muncă, în condiții decente, în limitele moralității, etc. Lucrurile se vor regla de la sine.

Problema nu este la forța financiară sau la dimensiunea impresionantă a cantității de resurse pe care vechiul Sistem ar putea-o arunca în joc pentru a-l perturba. Problema este la modalitățile prin care oamenii sunt păcăliți să accepte oferte oneroase sau să respecte contracte leonine (prin intermediul acțiunilor de magie socială). Odată ce oamenii vor vedea că există alternative la situațiile dificile în care se zbat, problema este ca și rezolvată. Important este ca aceste alternative să devină vizibile tuturor. Atât!

6)      Posibile scenarii privind contra-acțiunile Sistemului actual.

Atâta vreme cât activitatea celulelor se defășoară în limitele legalității (prezentului), nu este nici o problemă. Oamenii sunt (încă!) liberi să se întâlnească și să discute. Sunt liberi să acționeze oricum atâta vreme cât nu încalcă nicio lege. Un grup de oameni este liber să acționeze conjugat într-o anumită direcție, fără nicio restricție. Sunt absolut sigur că acești indivizi care vor forma celulele inițiale se vor gândi serios la aceste scenarii și la modalitățile de combatere a acestora. Presiunea venită de sus va genera o contra-presiune de jos în orice domeniu. Exemple: obligarea tuturor indivizilor unei societăți de folosi doar cardurile pentru plată va genera din ce în ce mai multe schimburi bazate pe barter; toate măsurile de sporire a controlului vor genera din ce în ce mai multă lipsă de obediență; etc. Ne vor obliga să ne pună cipuri? Nici o problemă. Vom găsi modalitățile de a le masca/falsifica/deteriora/suprascrie. Vora avea doar EI cipuri KMA? Nici o problemă. În curând vom avea cu toții. Și așa mai departe. Nu vă faceți probleme și nu vă gândiți să răspundeți cu violență unor astfel de acțiuni. Opoziția trebuie să existe, dar nu violența e calea. Și oricând se poate face opoziție cu adevărat în mod inteligent.

Iar, dacă – prin absurd – în final vom sfârși totuși ca o turmă de vite abrutizate și destinate DOAR exploatării, acest lucru nu va însemna decât că merităm cu prisosință acest lucru, că cei acre doresc o astfel de viață sunt mai mulți decât ceilalți care i se opun. Dar atâta vreme cât va exista măcar un singur individ care va prețui Libertatea, lupta nu se va fi încheiat.

(va urma)

 

Referințe

1)         Health inequalities and the welfare state: perspectives from social epidemiologyGeorge A. Kaplan (Center for Social Epidemiology and Population Health, University of Michigan, 1214 S. University Avenue, Ann Arbor, Michigan 48104, USA) – Norsk Epidemiologi 2007; 17 (1): 9-20

2)         Inequality in income and mortality in the United States: analysis of mortality and potential pathwaysKaplan G. A., Pamuk E.R., Lynch G. W., Cohen R.D., Balfour J.L, British Medical Journal Vol. 312, April 20, 1996, pp. 999-1003

3)         Income inequality and mortality: why are they related?George Davey Smith, British Medical Journal, Vol. 312, April 20, 1996, pp. 987-988

4)         Anarcho-Syndicalism Rudolf Rocker, p. 22

5)         Paradigm ConspiracyDenise Preton & Christopher Largent

6)         http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2013/09/asupra-libertatii.html

7)         https://silviupricope.wordpress.com/2013/04/29/intrebari-esentiale-v-a-e-r-cum-se-produce-schimbarea/

8)         http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2013/09/asupra-libertatii.html

9)         http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/p/asupra-moralitatii-de-mircea-digulescu.html

10)     Ce ar trebui să fie şi nu este teoria economică actuală (partea I)Silviu Pricopehttps://silviupricope.wordpress.com/2012/10/08/ce-ar-trebui-sa-fie-si-nu-este-teoria-economica-actuala/

Ce ar trebui să fie şi nu este teoria economică actuală (partea II)Silviu Pricopehttps://silviupricope.wordpress.com/2012/10/10/ce-ar-trebui-sa-fie-si-nu-este-teoria-economica-actuala-partea-ii/

11)     http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2014/03/draft-work-in-progress-if-you-read-this.html (accesat în data de 9 aprilie 2014)

12)     http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2014/03/draft-work-in-progress-if-you-read-this.html (accesat în data de 9 aprilie 2014)

13)     Nu vă faceți probleme, dacă nu pare foarte clar în acest moment. Toate vor fi explicate ulterior. Eventualele divagații acum, ar întrerupe șirul expunerii.

14)     http://www.bertelsmann-stiftung.de/cps/rde/xbcr/SID-BB328139-098571C4/bst_engl/xcms_bst_dms_38334_38335_2.pdf

15)     Coeficientul Gini este un număr între 0 și 1, unde 0 corespunde egalității perfecte a veniturilor (toată lumea are același venit), iar 1 corespunde inegalității perfecte (unde o singură persoană deține întregul venit, iar toți ceilalți 0)

16)     Psihologia poporului românC-tin Rădulescu Motru, ed. Paideia 1999, pp. 15-18

17)     https://silviupricope.wordpress.com/2012/09/24/se-poate-vorbi-de-eficienta-in-educatie/

18)     Idem

19)     Idem

20)     https://silviupricope.wordpress.com/2012/07/27/limitele-cresterii-partea-1-problema-ecologica/

21)     https://silviupricope.wordpress.com/2012/08/01/nu-exista-un-colt-linistit-in-orasele-omului-alb/

22)     Pergamentul secret. Cinci tehnici inițiatice tibetane Radu Cinamar, Aba Publishing House, p. 32-34

23)     Idem

24)     http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2013/09/asupra-libertatii.html

25)     Idem

26)     Pergamentul secret. Cinci tehnici inițiatice tibetane Radu Cinamar, Aba Publishing House

27)     Se știe că organizațiile de bază ale comuniștilor din perioada ilegalității se numeau “celule”. La fel cum cele ale legionarilor se numeau “cuiburi”, și așa mai departe. De remarcat, că grupările de bază ale organizațiilor teroriste se numesc tot “celule”. O simplă coincidență nefericită, în acest caz. J

28)     http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2013/09/asupra-libertatii.html

29)     A se vedea eseul “Asupra fericirii” de Mircea Digulescu, capitolul “Perspectiva satisfacerii nevoilor” – http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2014/03/draft-work-in-progress-if-you-read-this.html

30)     http://reflectii-despre-societate.blogspot.ro/2013/09/asupra-libertatii.html

 

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

4 gânduri despre „A.E.R. – Viziunea unui Organism Social animat de Libertate (VI)

  1. „Succesul este cel mai mare mincinos.” Mass media de astazi este bazata pe „succesul la public”. O crestere bazata pe „succesul la mase” este cel putin trista.
    O societate organizata FARA ierarhie , fata de una organizata in functie de competenta, este ca o meduza fata de un om. Democratia esueaza NU fiindca poporul nu este bine reprezentat ci fiindca „numara voturile in loc sa le cantareasca” adica nu ia in calcul competenta/incompetenta celor care se exprima privitor la o problema. O societate care ia in consideratie COMPETENTA este imanent organizata ierarhic. O societate care NU ia in consideratie competenta va fi eliminata de pe scena istoriei.

  2. Vă respect opinia, dar aici intervine o problemă de semantică. De fapt, de multe ori am observat că atunci când discuțiile se poartă cu onestitate și argumente logice și raționale și interlocutorii se pun de acord asupra înțelegerii unitare a termenilor pe care îi folosesc… pur și simplu disputa încetează, deoarece lipsește cauza care a generat-o. Ce vreau să spun aici este faptul că amândoi vorbim de fapt de aceleași lucruri. Dvs. când vă referiți la ierarhie, vi se pare de la sine înțeles că aceasta este rezultatul acțiunii competenței. Când vă uitați la ea, vedeți o organizare care are la bază competența indivizilor. De cealaltă parte, eu când mă uit la „ierarhiile” de tot felul din jurul nostru văd chestiuni de genul „conspirației incompetenților”, văd cum Competența este dată la o parte în favoarea altor criterii absolut imbecile, văd cum întregul eșafodaj social actual este construit pe minciună și înșelătorie.

    Pentru mine ar fi probabil cea mai mare realizare, dacă aș reuși să fac oamenii să înțeleagă diferența dintre autoritatea rațională și cea irațională. Aici mi se pare cheia înțelegerii întregii probleme. Mulți oameni, asemenea dvs., nu acordă absolut deloc atenție acestui aspect al problemei și nu înțeleg că actualmente această autoritate de genul Statului, ierarhiilor din diverse organizații, ierarhiilor sociale de tot felul are alte rădăcini decât ar fi normal. Astăzi „autoritatea irațională” este scoasă cu totul din orice discuții, și de sub lumina disputelor raționale. Atunci când vorbim de ierarhii și autoritate, la nivel teoretic cu toții suntem de acord că cei mai buni trebuie să conducă, că cei mai competenți trebuie să fie prețuiți de societate, iar experiența și rezultatele lor benefice pentru toți membri comunității recompensate. Însă când vine vorba de implementarea practică a acestor deziderate (asupra cărora cu toții sunt de acord), observăm că de fapt opusul acestora este regula în societatea noastră strâmbă. Observăm că cel investit cu autoritate (deci cel care deține o autoritate irațională, care nu decurge neapărat din COMPETENȚA sa, ci ÎI ESTE ACORDATĂ de cineva/cumva) nu este cel mai potrivit, nu are cea mai bună experiență, nu este cel mai moral și în general nu ar merita respectiva poziție, dacă – prin absurd – ar exista un mod de evaluare absolut obiectivă a faptelor/realității.

    Apărătorii actualei paradigme (bazată pe ierarhii și în general pe autoritate și control) folosesc în discursul lor argumente absolut valabile, pentru că pur și simplu vorbesc de autoritatea de tip RAȚIONAL. Dar ce este curios, este faptul că, deși fac acest lucru, atunci când vine vorba de implementarea în practică, creează de fapt sisteme sociale având la bază autoritatea de tip IRAȚIONAL. Pur și simplu, acești gânditori nu observă cum sunt manipulați prin intermediul unui dublu limbaj, de către cei care au interesul de a menține și perpetua aceste sisteme ierarhice și de control ale societății. Oare faptul că apărăm Sistemele Ierarhice sau Statul slujește interesele celor mulți sau doar pe cele ale celor care sunt cocoțați în vârful piramidelor sociale de tot felul? Meditați un pic la aceste aspecte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s