TEORIA JOCURILOR (preambul)

(mesaj text publicat pe Facebook – 15-Iunie-2016)

Am revenit pe Facebook după o bine-meritată pauză și… nu am găsit nimic schimbat. Aia nu e bine… aia trebuia făcută altfel… ăla nu e bun… ăla e prost… Și tot așa.

De-aia, cum stam eu așa și contemplam spectacolul lumii, într-o zi mi-a venit o idee. „Oare ce-o fi în neregulă cu oamenii? O fi ceva în neregulă sau ceea ce vedem este rodul unei legități? De ce unul trage în hăis și altul în cea? Oamenii în general, își doresc în linii mari cam aceleași lucruri (fericire, sănătate, o viață tihnită, să fie iubiți și apreciați, etc.), dar nu se pot pune de acord cum să obțină ceea ce vor, cu nici un chip. Unul zice într-un fel, celălalt alminteri. Unul o vrea albă, altul o vrea roșie. Unul vrea cu PSD-ul, altul cu PNL-ul. Unul vrea cu partide, altul vrea fără partide. Unul vrea cu UE. Altul fără UE. Unul cu rușii, alții cu americanii. Unul cu piața liberă și neo-liberalismul, altul cu socialismul. Și tot așa… de ți se face lehamite”. Deci cum stam eu și mă gândeam așa, mi-a trecut prin cap ideea că trebuie să existe o chestie comună în toate astea. Hmm?!… Ce poate fi comun în toată babilonia asta? Păi să vedem.

Gigantica înșelătorie a mecanismului democratic

În cadrul societății umane actuale, în fiecare țară din această lume, avem două forțe/puteri distincte: pe de o parte avem de-a face cu puterile de la nivelul instituțiilor statului si de cealaltă parte cu puterile de la nivelul sistemului social (societății). Sau altfel spus, avem de-a face cu Statul Administrator și Populația Administrată de acesta. Indiferent de ce spune propaganda Sistemului, care încearcă să-l cosmetizeze și să-i confere o aură de legitimitate, acest lucru este evident: Statul și Populația reprezintă două categorii distincte. Doi actori diferiți în acest joc al puterii. Teoreticienii nefurnizand just viziunea de ansamblu asupra sistemului social si identificând injust, manipulatoriu și înșelător părțile acestuia, au determinat apariția unor Constitutii nefondate pe  echilibrul de putere dintre părțile reale ale sistemului social. În loc ca echilibrul de Puteri în cadrul societății să fie între Statul Administrator și Populația Administrată, Constituțiile statelor așa-zis democratice ignoră total pe cea din urmă, definind ca “puteri” în cadrul societății, doar anumite componente care țin strict de Statul Administrator. Practic, Constituțiile actuale definesc doar cadrul în care diversele componente ale Statului Administrator lucrează, precum și raporturile dintre acestea. Și astfel, din Constituții au fost evacuate popoarele și drepturile acestora.

Despre Lideri, Prestigiu, Subordonați și Prădători

Toată lumea se miră că în România nu apar liderii sau liderul mesianic care să ne scape de “ciuma roșie”, “ciuma băsistă/pontistă”, “ciuma X sau Y” – în funcție de informații sau de propaganda care a acționat asupra respectivului care solicită asta – fără însă a avea nici cea mai vagă idee despre ce anume înseamnă un lider și mai ales fără a acorda nici o atenției dinamicii relațiilor lider – subordonat/adept. În această ordine de idei, de ceva timp, mă tot întâlnesc în mediul online cu un mit extraordinar de periculos despre lideri în general și despre capacitatea de motiva și conduce oamenii, în particular. Acest mit ne spune că liderii se nasc – deci practic, că există un factor genetic care influențează capacitatea de a fi lider. Conform acestui mit, unii oamenii dețin anumite calități personale care îi fac să fie – așa de la natură – mai carismatici și mai apți de a motiva și inspira pe ceilalți oameni. Însă, în opinia mea lucrurile stau exact invers: liderii sunt mai degrabă “fabricați” decât născuți. Fabricați de mediul în care performează și de grupul în beneficiul căruia lucrează. Și paradoxal, deși lumea crede îndeobște contrariul, mai cred că de nașterea/fabricarea unui lider este infinit mai responsabil grupul, decât individul în sine. Calitățile necesare unui lider eficient sunt îndeobște cunoscute, antrenabile, deci nu de ele depinde în primul rând capacitatea de a conduce un grup.

Paradisurile fiscale

Multă lume vorbește despre paradisurile fiscale, dar puțini știu cu adevărat ce sunt ele și care le sunt principalele caracteristici. De asemenea, relațiile lor cu statele dezvoltate reprezintă o necunoscută pentru majoritatea populației. Ne propunem acum, să facem un pic de lumină, în tenebroasa lume a paradisurilor fiscale.

De ce cad avioanele Malaysian Airlines?

Lumea a început să fiarbă din nou, după ce un alt Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines s-a prăbușit în Estul Ucrainei (în 17.07.2014). Acesta efectua o cursă de la Amsterdam la Kuala Lumpur și avea la bord 298 de pasageri. Această catastrofă vine după ce în data de 8 martie 2014, un avion de același tip, al aceleiași companii, dispare de pe radar și nu mai este găsit nici până astăzi.

Deoarece informațiile și acuzele zboară din toate părțile, autoritățile ucrainene și militanții pro-ruși acuzându-se reciproc de doborârea acestui avion nu voi aduce în discuție argumente care să susțină vreuna din variante, ci voi aborda aceste două accidente dintr-o cu totul altă perspectivă. Este evident că mulțimea ignorantă (neinițiată) nu va afla niciodată adevărul obiectiv din spatele acestei tragedii, deoarece totul nu este decât un joc mediatic. La ora actuală partea care reușește să-și impună opiniei publice propria versiune, a câștigat meciul. Nu contează adevărul, sau mai bine zis, acesta este atât de relativ încât nu prezintă importanță pentru cei neinițiați. Mult mai important este ce anume crede populația, nu ceea ce s-a întâmplat cu-adevărat. Adevărul poate chiar deranja scopurilor oculte și de aceea, se depun eforturi considerabile ca acesta să fie ascuns sau camuflat, de obicei în spatele unui noian informațional caracterizat de redundanță și lipsă de relevanță.

A.E.R. – Viziunea unui Organism Social animat de Libertate (VI)

Experiența politică și introspecția filozofică, pe care cu toții suntem datori să o facem din când în când, ar trebui să ne facă să ne dăm seama că Puterea nu cedează niciodată argumentelor – oricât de raționale și de valide ar fi acestea – ci doar unei puteri superioare ei. Iar Puterea oferită de o viață spirituală înălțătoare, precum și cea oferită de aplicarea în societate a principiilor Libertății constituie o asemenea Putere superioară care o va răsturna pe cea care domină astăzi civilizația umană. Haideți deci să ne aruncăm o privire asupra ei, să o definim și să o înțelegem. Haideți să privim cu optimism orizontul bogat care se desfășoară în fața ochilor minții noastre, atunci când ne ridicăm vălul ignoranței, fricii și lipsei de speranță.

Mesaj către adolescenți

Alte evenimente fără legătură

Iarăși vă prezint câteva întâmplări/evenimente care nu au nici o legătură unul cu altul. Cei care văd peste tot teoria conspirației să-și vadă de treabă. Sunt doar niște întâmplări fără legătură între ele. A dat boleșnița în bancheri și finanțiști. Atât.

Evenimente fără legătură

Am intrat de câteva zile într-un nou stadiu al relațiilor internaționale. Cine a urmărit atent fenomenul politic internațional și cel intern a putut obeserva câteva anomalii, care totuși nu au trecut acea barieră încât să devină vizibile și omului obișnuit. Mass-media s-a achitat cu brio – și de această dată – de misiunea care i-a fost trasată. Evenimente conexe, deși așezate cronologic unul după altul au reușit să fie prezentate lumii (și în special românilor, căci la ei ne referim acum) ca fiind total disjuncte. Deși nu am suficiente dovezi în acest sens, consider că următoarele evenimente din ultimele luni au legături unele cu altele, făcând parte dintr-un Master Plan la care românii obișnuiți nu sunt parte.

Aceste evenimente sunt (în ordine cronologică):

Istoria secretă a banilor și a sistemului financiar (IV)

În episodul anterior spuneam că primul beneficiar al acestei escrocherii bancare a fost tocmai guvernul, care se putea astfel împrumuta fără limite. Conducători nevolnici, cu slabe calități de lideri, lipsiți de orice viziune pe termen lung își vedeau astfel împlinite visele, puse cu mărinimie la dispoziția lor de către bancherii escroci care le ofereau accesul neîngrădit la fonduri nelimitate. Sfetnici de taină au picurat timp de secole, otrava „banilor din nimic”, în urechile liderilor și monarhilor care încet-încet au devenit și mai nevolnici, și mai slabi și mai lipsiți de viziune creatoare. Și cum ar fi putut să devină altfel, când vechile probleme cu care se confruntaseră strămoșii lor, dispăruseră complet?! Nu mai era nevoie de inteligență sau de aplicarea eficientă a științei conducerii, ci doar de o simplă scuturare a baghetei magice și banii apăreau din sertarele bancherilor. O simplă privire în istorie ne poate edifica asupra acestui lucru: odată cu secolul XVII monarhii și liderii devin din ce în ce mai slabi, iar sfetnicii lor (mai ales aceia care îi sfătuiau cu privire la operațiunile financiare) din ce în ce mai puternici. O nouă putere invizibilă începe să se ridice acaparând pe rând state și teritorii noi, înghițite de acești munți de bani miraculoși care apăreau și dispăreau la comandă sub baghetele magice ale bancherilor escroci.

Istoria secretă a banilor și a sistemului financiar (III)

Iniţial, toate aceste lucruri de genul celor descrise mai sus în mica poveste a bancherului Luiggi, s-au petrecut într-un mod ruşinat, discret şi în secret (fără a beneficia de umbrela legii), deoarece bancherii aveau încă sentimentul real că acţionează incorect folosind în mod fraudulos banii deponenților sau înșelând încrederea acestora. Acest sentiment s-a deteriorat cu timpul, dispărând complet în timpurile moderne. Mai mult decât atât, treptat, acesti bancheri au obţinut însă, ca violarea acestui principiu tradiţional de drept să se facă deschis şi legal (prin lege), atunci când ei au fost suficient de abili să obţină de la guvern, privilegiul unic de a folosi în mod discreționar  banii deponenţilor în beneficiul lor (în general sub forma creditelor).

Acest lucru a fost posibil, pentru că primul beneficiar al acestei escrocherii a fost tocmai guvernul, care se putea astfel împrumuta fără limite.

Istoria secretă a banilor și a sistemului financiar (II)

Revenind la istoria banilor, trebuie să remarcăm – ca un capitol remarcabil al acesteia – şi momentul trecerii la moneda de hârtie sau bancnote.

Pentru prima dată, acest tip de bani a fost folosit în China în timpul împăratului Hien Tsung, din dinastia Tang, în sec. 9 d.H. datorită unei penurii mari de cupru care afectase imperiul. Aceşti bani emişi de autorităţi îşi păstrau valoarea constantă în tot imperiul, micşorându-se astfel nevoia de a transporta argintul sau alte metale grele. Din 1032 provine prima atestare documentară a emisiunilor de bani de către bănci particulare din China. Banii din hârtie au rezistat de-a lungul istoriei acestui stat până în 1455, când brusc nu mai sunt atestaţi documentar, după o serie de episoade inflaţioniste şi reforme financiare succesive.

În Occident, după ce cruciadele (1095-1270) au stimulat reapariţia sistemului bancar, bancnotele şi-au făcut intrarea ceva mai târziu, datorită dogmei religioase care s-a opus creării unui sistem bancar, luptând împotriva cametei în general. Însă, în anul 1403, Lorenzo di Antonio Ridolfi – cunoscut jurist şi teolog florentin – câştigă un caz care conduce la schimbarea dogmei creştine, determinând legalizarea împrumutului cu dobândă către guvernul Florenţei. Imediat după acest succes al bancherilor, în republica vecină Genoa, în 1407, apare banca Ufficio di San Giorgio denumită şi Casa di San Giorgio. 

Istoria secretă a banilor și a sistemului financiar (I)

Spuneam într-un post anterior (prin vară): „Din punctul meu de vedere sunt pe cale să-mi închei misiunea. Mai am câteva articole de prezentat despre sistemul financiar, despre bani şi despre sinistra farsă din spatele acestor noţiuni, mai am de prezentat scheletul Planului A.E.R., câteva sfaturi pentru înfruntarea MIG-ului şi… cam gata! V-am pupat pe buletin. Voi trece la o etapă următoare care nu se mai adresează tuturor. „Puţini vor fi cei aleşi”… spune o vorbă înţeleaptă. Pur şi simplu sunt lucruri care nu sunt pentru toată lumea. A prezenta tuturor ceva cu adevărat important, este ca şi cum ai arunca mărgăritare la porci. Este ca şi cum eu m-aş apuca să-i explic căţelului despre necesitatea de a-şi face nevoile afară, civilizat, de a nu muşca şi aşa mai departe, folosind argumente savante, noţiuni de psihologie sau planşe demonstrative. Pur şi simplu nu merge aşa. Comunicarea presupune trei lucruri esenţiale: un emiţător, un canal de comunicaţie şi un receptor (capabil să recepţioneze, înţeleagă şi să folosească informaţia captată). Dacă avem doar primele două elemente… avem o staţie radio care emite pe o planetă pustie. Asta nu e comunicare. E tâmpenie!… „.

Aşa că o să-i ajut pe sforari să înţeleagă mai bine mesajul, punându-i să se confrunte cu imbecilitatea şi animalitatea turmei pe care au senzaţia că o controlează prin tot felul de mecanisme subtile. Vom vedea dacă aceste mecanisme mai acţionează şi atunci când turma începe să vadă şmecheria şi trucul de prestidigitator de bâlci care o ţine în lesă. Astfel, începem astăzi cu o scurtă istorie a banilor şi a modului cum sunt ei folosiţi la dresajul turmei, în fond un joc de alba-neagra ai căror perdanţi sunt mereu țugulanii ocupaţi mereu cu probleme care mai de care mai importante (a se citi fleacuri şi nimicuri care le ocupă timpul şi îi fac să se simtă importanţi, nevoie mare). Deci să purcedem și vom vedea ce se întâmplă. 

Noțiuni fundamentale (I) – Astăzi despre Putere

Am descoperit de curând pe Internet un autor deosebit, preocupat de dezbaterile legate de noțiuni fundamentale. Trebuie să mărturisesc că rar mi-a fost dat să citesc așa ceva, din punctul de vedere al profunzimii ideatice. Stilul abordat de Mircea Digulescu nu este unul facil și cu atât mai puțin unul „comercial” și de aceea, foarte mulți oameni vor începe să citească, dar vor renunța pe parcurs… din diverse motive. În altă ordine de idei, eseurile domniei sale aduc ceva incredibil și rar în peisajul scrierilor contemporane: o tendință crescută spre operaționalizarea unor concepte – deloc triviale – dar care par, extrem de simple pentru mare majoritate a populației. Această tendință a autorului spre operaționalizarea acestor concepte, demonstrează (probabil) formația domniei sale de inginer/om de știință, dar ce este și mai interesant este faptul că acesta are și o vastă experiență în cunoașterea și mânuirea limbajului juridic, lucru care reiese din forma în care sunt scrise aceste eseuri. Astfel, în aceste scrieri au fost adăugate două ingredinte extraordinare (pentru bogăția ideaitică a conținutului), dar deloc apreciate de marea majoritate a celor care citesc.

Venitul de Bază Necondiționat (I)

Cu vreo două săptămâni în urmă undeva pe Facebook s-a iscat o polemică ciudată, despre un subiect care – pornit inițial să înfiereze pornirile utopic socialiste ale unor europeni – a devenit prilej de discuții contradictorii, deloc pe placul celor care au inițiat respectiva știre. Un reputat jurnalist român a postat – în mod critic – pe wall-ul său un link către un articol din Adevărul. În acest articol, un alt jurnalist – care mănâncă și el o pâine elogiind ideologia oficială – face cu ouă și oțet o propunere care își croiește cu greu drum prin hățișul informațional controlat aproape total de ideologii de serviciu. Este vorba de o propunere privind asigurarea fiecărui cetățean a unui Venit Minim Garantat. Nu vă pot explica ce era la gura jurnalistului respectiv – ca de altfel și la cea a participanților la discuțiile create pe Facebook. Inițiatorii propunerii erau numiți comuniști, spălați pe creier, pomanagii, puturoși, lepre care își vând votul, puturoși care vor bani fără să muncească, și în câte și mai câte feluri.

În articolul din Adevărul – creat în cel mai pur stil gazetăresc de tip Scânteia – deja se făceau în mod ironic calcule câți bani au de luat românii. Nici mai mult nici mai puțin. Gata… la plăcinte înainte! Să analizeze implicațiile unei asemenea propuneri, să cerceteze cum a apărut ea, care este filozofia din spatele unei asemenea propuneri șocante – pentru omul obișnuit cu discursul tern al unei ideologii oficiale care preamărește exact opusul – nici nu putea fi vorba. Este mult mai simplu să ”mulgi” senzaționalul din orice știre care iese din tipar, decât să analizezi cumva, chiar și la modul superficial. Jurnalistul nostru calcula deja câți bani avem de luat (evident în mod peiorativ, așa cum îi stă bine unuia ce mănâncă de pe urma cântatului în tonul oficial).

Aşa nu mai merge!

Acum câteva zile am văzut ceva îngrozitor care a produs un declic în viziunea personală asupra vieţii şi sistemului despre care tot vorbesc de ceva vreme. Un punct de inflexiune hotărâtor, care schimbă – nu radical, dar oricum în mod esenţial – modul în care trebuie atacată problema. Am hotărât că a venit vremea să trecem la nivelul următor. Cel puţin în cazul meu. Subtilităţile văd că nu ţin absolut deloc, deoarece cei cărora li se adresează acestea fie sunt prea siguri de poziţia lor, fie sunt prea proşti să înţeleagă despre ce tot vorbesc aici (am tot bătut şaua, dar iapa este mult prea cretină… din păcate, ca să priceapă). Este nevoie de o viziune mai radicală, de un par în cap în locul cuvintelor savante şi a frazelor atent meşteşugite.

Pur şi simplu raţiunea, logica şi bunul simţ nu funcţionează, deoarece cei care au capacitatea de a înţelege sensul acestor articole sunt mult prea puţini şi se află ei înşişi într-o capcană teribilă care le limitează modul de acţiune. Este vorba de mult prea multă energie irosită aiurea şi de mult prea mult orz stricat pe gâşte. Nu cu cei care pot înţelege se va rezolva următoarea etapă, ci cu cei mulţi şi cretini. Cu oligofrenii şi invalizii mintal, cu cei spălaţi iremediabil pe creier, cei care mustesc de animalitate prin toţi porii, cu cei carora orizontul intelectual se limitează la marca de bere la pet pe care o beau la colţul străzii sau pe bancă lângă non-stop, imbecilii şi cocalarii în papuci, îmbrăcaţi în maieu ca să li se vadă slana şi ceafa groasă, scuipând seminţe pe jos, chiar lângă coşul de gunoi.

Statul – între adevăr şi minciună (II) – Politicile redistributive

Continui ideile exprimate în articolul anterior.

După cum am văzut, două măsuri complementare stau la-ndemâna statului în încercarea de a realiza inducerea unei opinii publice favorabile şi crearea unei aure de legitimitate a acestui sistem opresiv de jefuire a celor care produc în mod efectiv elementele tangibile de prosperitate. Prima este propaganda ideologică (asupra căreia vom insista cu altă ocazie), iar cea de-a doua: redistribuţia. Genială de-a dreptul şi extrem de greu de sesizat de o minte înecată într-un noian informaţional care îi spune, pe toate canalele, mereu exact opusul.

Este lesne de înţeles de ce Statul adoptă strategia redistribuirii unei părţi din ceea ce îşi însuşeşte în mod fraudulos. De-a lungul istoriei, toate sistemele axate în mod exclusiv pe jaf (de la cotropirile în scop de jefuire ale antichităţii, la năvălirile mongolilor şi până la colonialismul modern al secolului XX) au fost supuse în mod inexorabil dispariţiei. Forţa brută nu a fost niciodată suficientă pentru menţinerea în stare de sclavie a unor populaţii mari, deoarece furtul prosperităţii era perfect vizibil victimelor, care într-un târziu reuşeau să scuture jugul impus sau exploatarea acestora devenea la un moment dat ne-economică (cheltuielile unui asemenea demers deveneau mai mari decât venitul obţinut din exploatarea efectivă) .

Statul – între adevăr şi minciună

De multe ori în analizele şi judecăţile pe care le fac, oamenii pleacă de la premise false, şi de aceea concluziile la care ajung sunt fatalmente greşite. Este şi cazul analizelor care presupun schimbarea sistemului social, a celor născute dintr-o nemulţumire latentă cu privire la raporturile sociale existente actualmente în societate. Majoritatea indivizilor inteligenţi – aflaţi de o parte sau alta a baricadei politice – constată că ceva este în neregulă cu mersul actual al civilizaţiei şi încearcă, de cele mai multe ori doar superficial, să analizeze de ce şi mai ales cum, am ajuns în această stare. Şi pentru că nu pleacă în aceste analize de la sursă, de la originea fenomenului, ajung să folosească în raţionamentele lor noţiuni pe care nu le înţeleg cu adevărat, pentru simplul motiv că ele sunt folosite – de cele mai multe ori greşit şi manipulatoriu – de mainstream-ul informaţional actual. Este perfect adevărat argumentul că nu trebuie să inventăm de fiecare dată roata, pentru că altfel nu ar mai exista nici un progres raţional. Dar oare aceste „roţi” pe care le folosim în vorbirea curentă şi analizele noastre, chiar ne sunt ele utile? Ne ajută să înţelegem fenomenele care ne înconjoară? Utilitatea unei roţi obişnuite poate fi verificată foarte simplu de oricine. Dar utilitatea înţelegerii unei noţiuni abstracte cum este Statul, poate fi verificată în mod similar? Ei bine, nu. Deoarece este o noţiune complexă, cei mai mulţi oameni îşi construiesc mental o imagine, care de cele mai multe ori este falsă, dar care – bineînţeles din coincidenţă! – corespunde modului în care establishmentul actual doreşte să o înţelegem. Oare de ce?

Întrebări esenţiale (III) – A.E.R.: Cum ar trebui să arate un eventual Scop pe care să ni-l propunem?

Ca orice demers, şi acesta de „Eliberare a României” presupune înainte de toate definirea unui ţel. Altfel nu facem altceva decât să adăugăm o voce în plus la toată această cacofonie şi babilonie informaţională care ne înconjoară. O astfel de întreprindere nu este uşor de realizat, nu este nici simplă, şi nu ar trebui să fie îndeplinită în mod simplist. Suntem asaltaţi din toate părţile de chemări efemere sub steagul diverselor acţiuni de care este plin internetul şi, cu toate acestea, niciodată nu este finalizat nimic, doar arareori diverse acţiuni punctuale constituie o reuşită şi de cele mai multe ori oamenii sfârşesc prin a abandona dezgustaţi aceste „chemări la luptă” datorită veleităţilor personale ale unor indivizi, a unei proaste organizări, a unei definiri incomplete sau greşite a scopului propus şi aşa mai departe. Toate aceste nereuşite cimentează şi conduc la dezamăgirea şi lehamitea indusă în mod pervers şi intenţionat în cadrul societăţii, producând uzura activiştilor reali care îşi văd risipite eforturile în încercări sterile şi „lupte inutile cu morile de vânt”.

Întrebări esenţiale (II) – Cum de nu vedem aberaţiile introduse intenţionat în sistem?

După ce am văzut anterior, de ce avem nevoie de o schimbare (De ce avem nevoie de A.E.R?) şi am făcut o radiografie deloc exhaustivă a societăţii româneşti (Întrebări esenţiale – Societatea românească) a venit vremea să analizăm mai în amănunt, de ce lucrurile stau atât de anapoda în România, cu toate că există cu adevărat o dorinţă sinceră în cadrul societăţii de ca lucrurile să se schimbe în bine.

În primul rând trebuie să înţelegem, că singură, această dorinţă nu are sorţi de izbândă. Altfel, am fi exact ca personajul acelui banc care se ruga stăruitor la Dumnezeu să câştige şi el la Loto, dar nu făcea nici minimul efort de a cumpăra un bilet la acest joc. Trebuie să înţelegem că schimbarea – fie şi la nivel personal – presupune un anumit efort şi înţelegere a situaţiei în care te afli. Dar mai trebuie să înţelegem şi faptul că, atâta vreme cât în balanţa personală, acest efort pe care trebuie să-l facem cântăreşte mai mult decât avantajele pe care CREDEM că le-am putea obţine, pur şi simplu nu îl vom face. Este exact situaţia de astăzi din România. Chiar dacă marea majoritate a oamenilor nu dispune nici măcar de o înţelegere fragmentată a realităţii obiective, la nivel inconştient, fiecare ştie că printr-un anumit efort depus de fiecare din noi, lucrurile ar putea evolua în bine. Doar că, momentan, acest efort solicitat respectivului individ, PARE disproporţionat de mare, comparativ cu beneficiile IPOTETICE pe care le-ar putea obţine acţionând în acest sens. La această stare de fapt au contribuit mai mulţi factori, unii veniţi pe calea mecanismelor manipulatorii acţionate cu migală de Sforari (factori caracterizaţi de o anumită intenţionalitate), alţii pe cale istorică şi alţii pe cale psihologic-subiectivă. Acum vom discuta de primii dintre aceştia.