Publicat în Actual, Cultură, Economie, Politică, Social

Se poate vorbi de eficienţă în Educaţie?


Putem spune fără a greşi prea mult că, societatea contemporană este o societate educativă – o societate în care omul este educat din punct de vedere formal într-o proporţie mult mai mare decât era, să spunem cu 500 de ani în urmă. Analizele comparative ale diverselor sisteme educaţionale actuale evidenţiază legătura puternică care există între gradul de dezvoltare socială, economică şi culturală al unei anumite societăţi si viabilitatea sistemului de învaţământ pe care aceasta îl promovează. Cu alte cuvinte, înainte de a ne întreba „ce a fost mai întâi: oul sau găina?”, trebuie să observăm că un sistem de învăţământ valoros contribuie în proporţie covârşitoare la dezvoltarea socio-economică şi culturală a unei societăţi, prin educarea corespunzătoare a membrilor respectivei comunităţi. În acest caz, este adevărată şi reciproca. Cu cât o societate este mai dezvoltată, cu atât ea îşi va permite să aibă şi un sistem educaţional mai performant. Această dublă dependenţă reciprocă impune necesitatea unor cercetari riguroase cu privire la posibilităţile de optimizare a sistemelor educaţionale contemporane, precum şi corelarea acestor sisteme educaţionale cu schimbările survenite sau anticipate a surveni în sfera socio-economică. Citește în continuare „Se poate vorbi de eficienţă în Educaţie?”

Publicat în Economie, Manipulare, Politică, Social

Scurtă reflecţie asupra noţiunii de „Stat”


Pierre-Joseph Proudhon a dat o descriere savuroasă a ,,inconvenientelor” interne ale statului:
,,A fi guvernat înseamnă a fi urmărit, inspectat, spionat, dirijat, mânat de lege, numărat, înregimentat, înrolat, îndoctrinat, moralizat, controlat, verificat, apreciat, evaluat, cenzurat, comandat de către creaturi care nu au nici dreptul, nici înţelepciunea, nici virtutea să facă asta. A fi guvernat înseamnă a fi la fiecare operaţiune, la fiecare mişcare notat, înregistrat, pus la socoteală, taxat, ştampilat, măsurat, numărat, evaluat, autorizat, mustrat, avertizat, supus interdicţiilor, îndreptat, corectat, pedepsit. Citește în continuare „Scurtă reflecţie asupra noţiunii de „Stat””