Din nou despre misterele din Munţii Buzăului

După ce am vorbit şi altădată despre Pietrele vii din Munţii Buzăului, revin asupra acestei zone cu alte detalii interesante. În primul rând, este necesar să amintesc în acest context de zona Valea Salciei care este cunoscută în regiune prin existenţa Zidului Uriaşilor. Acest nume ne poate duce cu gândul că a fost construit giganţi sau pur şi simplu mărimea sa impresionantă a creat în tradiţia populară un nume, care se doreşte a fi o explicaţie la prezenţa ciudată a acestui obiectiv arheologic/monument al naturii. Dar să vedem despre ce este vorba. Zidul uriaşilor este un zid de piatră având o înălţime de 6-7 metri, aflat la izvoarele pârâului Câlnău, într-o zonă izolată şi greu accesibilă.

Pentru a ajunge la acest monument al naturii (să-l denumim aşa pentru moment, deoarece părerile sunt împărţite în ceea ce priveşte provenienţa sa) se pleacă din sautul Bisoca pe DC161, prin satele Baltagari şi Sările. În zonă aproape toate toponimele amintesc de sare, datorită zăcămintelor bogate în acest mineral, din regiunea Slănicul Buzăului. Astfel, aici putem întâlni deopotrivă, Cătunul Sările sau Săruleşti, dar şi Dealul Sării, şi aşa mai departe. Blocurile de sare sunt vizibile şi la suprafaţă, iar datorită eroziunii acestui mineral uşor solubil s-a format aici şi o zonă carstică. După 7 km, în Sările, drumul DC161 coteşte la dreapta şi coboară spre Valea Slanicului de Buzau. Pentru a ajunge la Zidul Uriaşilor nu trebuie urmat acest drum, ci trebuie luat la stânga pe drumul care merge prin munti spre Dealu Sarii si Jitia. Urmând acest drum, după aproximativ 1km se află o altă bifurcaţie: inainte (nord) drumul iese la Jitia, iar la dreapta se coboara spre Valea Salciei. De aici, trebuie mers la dreapta, cale de 500 de metri. Se trece de două serpentine, iar de la terminarea ultimei curbe, pe partea dreaptă, se formează o potecă discretă care conduce în urcus continuu (aproximativ 15 minute),  spre Zidul Uriaşilor.

Zidul înalt de 7 metri şi lat de aproximativ 1 metru pare că se termină după aproape 40 de metri, dar îşi face din nou apariţia la o distanţă de 500 de metri. Zidul este format din bucăţi mari de rocă ce nu se gasesc în zonă, fiind bine şlefuite, dând astfel impresia că a fost construit de mâna omului asemenea piramidelor. Cei care resping ideea că acest obiectiv ar fi fost construit de mâna omului, spun că Zidul Uriaşilor este un martor de eroziune diferenţială, un rest calcaros dintr-o masă dispărută, dar acest lucru este dificil de atestat ştiinţific, deoarece în această zonă a Subcarpaţilor rocile caracteristice sunt gresiile si marnele. În plus, Zidul este localizat într-o pădure seculară, deci într-o zonă în care eroziunea de orice fel este putin favorizată. Mai mult de atât, este greu de explicat lungimea deosebită a acestui „obiectiv” şi liniaritatea sa absolut nefirească pentru un „monument al naturii creat prin eroziune”, deoarece astfel de formaţiuni se întâlnesc în linie dreaptă, pe o lungime de cel puţin 10 kilometri, pe direcţia fostei graniţe între judeţele Buzău şi Vrancea.

În tradiţia populară a zonei, se spune că zidul ar fi fost construit acum 400 de ani de fiul cel mic al Babei Vrâncioaia, pe pamânturile primite de la Ştefan cel Mare. Însă, legendele şi mai vechi,  spun că zidul ar fi fost construit de uriaşi, fiinţe mitice care vieţuiau în aceste zone cu milenii în urma. Dealtfel, aceste “ziduri ale uriaşilor” se mai întâlnesc şi în zona Jitiei, pe valea Ramnicului.

Pentru a elucida prezenţa acestui enigmatic obiectiv, rămâne la latitudinea fiecaruia să găsească explicaţia potrivită. Oare au existat uriaşii cu adevărat? Cum a fost posibilă construcţia unui astfel de zid, folosind roci aduse din altă parte? Oare acest obiectiv nu trebuie pus în paralelă cu Pietrele Vii aflate în aceeaşi zonă sau cu descoperirile „jidovilor” din livada de la Scăieni? Dar despre toate acestea într-un post viitor.