TEORIA JOCURILOR (episodul 2)


Dilema Prizonierului – un altfel de abordare

Am văzut în episodul anterior că un “joc”, în accepțiunea Teoriei Jocurilor, reprezintă practic o situație socială în care fiecare participant, în virtutea Raționalității de care dă dovadă, caută să-și maximizeze recompensa/câștigul în condițiile respectării unui set de reguli stabilite a priori. Doresc să menționez de la bun început că acest „comportament Rațional” amintit aici, pare astăzi singurul acceptabil și dezirabil, din simplul motiv că ne aflăm sub înrâurirea unei anumite paradigme care ne prezintă Realitatea într-un anumit mod (i.e. ateu, materialist, etc). Atâta tot. În lumina altei paradigme, un astfel de comportament (considerat azi rațional, prin care se caută maximizarea câștigului) este foarte posibil să nu mai fie atât de acceptabil și de dezirabil. Voi reveni cu altă ocazie asupra acestei chestiuni de importanță capitală, dar pentru moment, pentru a nu complica inutil expunerea, mă voi limita la a considera acest comportament rațional, ca fiind unul acceptabil și dezirabil pentru individ, în general. Citește în continuare

TEORIA JOCURILOR (episodul 1)


Ce este Teoria Jocurilor?

Teoria Jocurilor reprezintă o noțiune foarte la modă în ultima vreme, care atrage foarte mulți oameni. Din păcate, de această noțiune cu un nume atât de sexy, s-a ajuns să se abuzeze foarte mult. Iar ceea ce este și mai grav este faptul că mulți din cei care vorbesc despre Teoria Jocurilor nu prea înțeleg cu adevărat filozofia din spatele acesteia, rămânând ancorați doar în clișee – foarte la modă, este adevărat! – de genul paralelelor diverselor “jocuri sociale” cum ar fi Dilema Prizonierului sau Bătălia Sexelor. Asta dacă nu cumva rămân strict ancorați (de exemplu, cercetătorii români care publică despre acest subiect) doar în expuneri sterile ale aparatului matematic complex din spatele acestei teorii, și nimic mai mult.

Despre esența din spatele Teoriei Jocurilor se vorbește mult prea puțin pe la noi, iar acest neajuns e bine să fie înlăturat.

În primul rând de ce avem nevoie de așa ceva și ce anume ne-ar putea spune nouă o asemenea teorie? Pentru început este bine să vedem care ar fi domeniile de aplicare ale acestei teorii. Ca în orice demers rațional, pornim de la utilitatea pe care am putea-o obține din cunoașterea/studiul acestei teorii. Pentru aceasta să amintim câteva domenii de aplicare: viața politică, negocierile de tot felul, competiția economică, traficul în domeniul transporturilor sau evoluția biologică. Pentru cei mai puțin familiarizați cu acest concept de Teorie a Jocurilor, aceste domenii de aplicabilitate pot părea oarecum ciudate. De aceea, câteva explicații sunt absolut necesare în acest punct. Citește în continuare

TEORIA JOCURILOR (preambul)


(mesaj text publicat pe Facebook – 15-Iunie-2016)

Am revenit pe Facebook după o bine-meritată pauză și… nu am găsit nimic schimbat. Aia nu e bine… aia trebuia făcută altfel… ăla nu e bun… ăla e prost… Și tot așa.

De-aia, cum stam eu așa și contemplam spectacolul lumii, într-o zi mi-a venit o idee. „Oare ce-o fi în neregulă cu oamenii? O fi ceva în neregulă sau ceea ce vedem este rodul unei legități? De ce unul trage în hăis și altul în cea? Oamenii în general, își doresc în linii mari cam aceleași lucruri (fericire, sănătate, o viață tihnită, să fie iubiți și apreciați, etc.), dar nu se pot pune de acord cum să obțină ceea ce vor, cu nici un chip. Unul zice într-un fel, celălalt alminteri. Unul o vrea albă, altul o vrea roșie. Unul vrea cu PSD-ul, altul cu PNL-ul. Unul vrea cu partide, altul vrea fără partide. Unul vrea cu UE. Altul fără UE. Unul cu rușii, alții cu americanii. Unul cu piața liberă și neo-liberalismul, altul cu socialismul. Și tot așa… de ți se face lehamite”. Deci cum stam eu și mă gândeam așa, mi-a trecut prin cap ideea că trebuie să existe o chestie comună în toate astea. Hmm?!… Ce poate fi comun în toată babilonia asta? Păi să vedem. Citește în continuare

Despre Lideri, Prestigiu, Subordonați și Prădători


Toată lumea se miră că în România nu apar liderii sau liderul mesianic care să ne scape de “ciuma roșie”, “ciuma băsistă/pontistă”, “ciuma X sau Y” – în funcție de informații sau de propaganda care a acționat asupra respectivului care solicită asta – fără însă a avea nici cea mai vagă idee despre ce anume înseamnă un lider și mai ales fără a acorda nici o atenției dinamicii relațiilor lider – subordonat/adept. În această ordine de idei, de ceva timp, mă tot întâlnesc în mediul online cu un mit extraordinar de periculos despre lideri în general și despre capacitatea de motiva și conduce oamenii, în particular. Acest mit ne spune că liderii se nasc – deci practic, că există un factor genetic care influențează capacitatea de a fi lider. Conform acestui mit, unii oamenii dețin anumite calități personale care îi fac să fie – așa de la natură – mai carismatici și mai apți de a motiva și inspira pe ceilalți oameni. Însă, în opinia mea lucrurile stau exact invers: liderii sunt mai degrabă “fabricați” decât născuți. Fabricați de mediul în care performează și de grupul în beneficiul căruia lucrează. Și paradoxal, deși lumea crede îndeobște contrariul, mai cred că de nașterea/fabricarea unui lider este infinit mai responsabil grupul, decât individul în sine. Calitățile necesare unui lider eficient sunt îndeobște cunoscute, antrenabile, deci nu de ele depinde în primul rând capacitatea de a conduce un grup.
Citește în continuare

Chimia liderului și a comportamentului social


În viața militară se conferă o medalie celui care se sacrifică pentru ca alții să supraviețuiască și să câștige. ALȚII! Remarcați vă rog acest cuvânt. În lumea urâtă, creată de cultura socio-economică contemporană, alții (cei mai mulți!) sunt sacrificații pentru ca doar câțiva să primească bonusuri și compensații uriașe, care izvorăsc din suferința celor sacrificați. Ciudată răsturnare a axei valorilor și a oricăror cutume de Bun Simț, nu-i așa? Oare nu v-ar plăcea să trăiți într-o organizație, un grup, o comunitate, un popor sau o lume în care ceilalți membri ai respectivului grup – indiferent dacă îi cunoașteți sau nu – ar fi în stare să se sacrifice pentru ca dvs. să supraviețuiți sau să câștigați? Oare de unde apar astfel de oameni, dispuși să se sacrifice pentru ca alții să supraviețuiască și să prospere? Cum sunt ei contruiți și cum apar în ei motivațiile interne care-i transformă în eroi sau conducători? Iată o întrebare la care chiar merită să căutăm răspunsul. Citește în continuare

Mobilul ascuns din spatele atacurilor asupra Bisericii Ortodoxe Române


Găsesc foarte interesant modul de discuție lipsit de rațiune al unor oameni care se cred perfect raționali. Deși cred cu putere acest lucru – și și-ar băga și mâna în foc că argumentele lor sunt raționale, decurgând în mod logic și firesc din chestiuni pe care le consideră incontestabile – observăm cu stupoare talibanismul de care dau dovadă, atunci când lansează lozincile preluate din propaganda inamică și îngurgitate fără discernământ. Prin talibanism înțelegem acel comportament profund irațional, care propagă în mod iresponsabil niște lozinci, dogme, credințe pe cale violentă (nu neapărat fizică – și violența de limbaj e tot o formă de violență) fără a aduce nici cel mai umil argument rațional că ar exista o urmă de dreptate în ceea ce zic. Au dreptate pentru că au dreptate și atât! Exact precum talibanii din Afghanistan. Au dreptate pentru că așa le-a zis lor immamul (nu că așa scrie în Coran… nu!… Asta e deja ceva mult prea avansat!… Nu are importanță ce scrie în Coran…. Contează doar ce le-a zis immamul). Așa și cozile de topor de la noi care pun umărul cu stoicism la distrugerea neamului românesc. În mod iresponsabil, și fără nici cea mai mică tresărire, în cea mai profundă transă posibilă… acești oameni, stau cocoțați pe o creangă pe care o taie cu frenezie, înjurând de toți sfinții că fierăstrăul nu taie mai repede și mai eficient. Dacă odată cu căderea respectivei crengi la pământ singurele victime ar fi doar ei, aș spune că “prostia se plătește” și i-aș lăsa să-și vadă de treaba lor importantă, după ce în prealabil i-am atenționat asupra idioțeniei pe care sunt pe cale să o comită. Când însă, participă cu frenezie la tăierea întregului copac în care ne aflăm cu toții, crezând sincer că fac un lucru de maximă importanță, moral, rațional și benefic respectivului copac… ei bine!… lucrurile se schimbă. A-l lăsa pe respectivul să-şi ducă opera la capăt e un semn de iresponsabilitate şi de complicitate.

papusari

Citește în continuare