Publicat în Actual, Cultură, Diverse, Istorie, Manipulare

Cu calm, despre teoriile protocroniste


Fac ce fac și coleziunile pe care le am inevitabil pe o rețea de socializare conduc la idei noi de articole. De fapt nu de idei duc lipsă, ci de timpul alocat scrierii lor. Așa că astăzi a venit momentul să aloc ceva din acest timp, teoriilor așa-zis protocroniste, atât de iubite de unii și atât de hulite de alții. Motivul îl constituie un mic conflict mesagistic avut pe Facebook cu acești adepți înfocați ai acestor teorii. Mai precis prezentarea bombastică – și care nu mai admitea absolut nici un comentariu – a unor filmulețe ce prezintă Tăblițele de la Tărtăria drept dovada irefutabilă că originea civilizației umane (și a scrisului) este în spațiul carpato-danubiano-pontic. Folosite fără discernământ, astfel de dovezi nu fac decât să împiedice o luptă deosebit de importantă, care are loc în subteran, o luptă care nu e vizibilă la lumina zilei, dar care este deosebit de importantă pentru tot ceea ce înseamnă spiritul național românesc.

Pentru început aș dori să aduc la lumină câteva informații despre aceste Tăblițe de la Tărtăria, atât de citate în literatura protocronistă drept cea mai veche formă de scriere din lume. Pentru a înlătura de la bun început orice dubiu în acest sens, opinia mea personală este aceea că… DA tăblițele de la Tărtăria reprezintă o formă arhaică de scriere de o vechime mult mai mare decât tăblițele sumeriene,  care sunt creditate la ora actuală de lumea științifică ca fiind primele conținând o formă de scriere (în acel caz – scrierea cuneiformă).

Image

Cu toate acestea… aici există un mare DAR… Practic mai multe, deoarece aceste tăblițe descoperite de Nicolae Vlassa în 1961, în localitatea Tărtăria (jud. Alba) prezintă o serie de probleme care nu le permit să se constituie în probe științifice irefutabile în fața comunității științifice internaționale din domeniul arheologiei. Dacă ar fi fost altfel… până acum acestea ar fi fost recunoscute și pe plan mondial la modul oficial, dintr-un motiv foarte simplu: descoperirea lor s-a făcut înainte de 1985 (pentru cunoscători, 1985 este anul când la un congres științific desfășurat la Stuttgart, un istoric străin – într-un moment de sinceritate – i s-a dezvăluit unuia român (cel de la care provine și informația) cu privire la existența unui plan pus la punct pe plan internațional de “radiere” a oricăror dovezi valoroase din punct de vedere științific privind istoria veche a acestor meleaguri pe care trăim astăzi), iar puterea comunistă pe vremea lui Ceaușescu ar fi folosit din plin această muniție oferită de o așa descoperire.

Dar haideți să vedem care sunt aceste probleme ale tăblițelor de la Tărtăria. Cea mai gravă dintre acestea ar fi faptul, că ele – dintr-un motiv absolut INEXPLICABIL (chipurile pentru a fi protejate contra distrugerii deoarece erau prea moi!!!) – au fost supuse unui tratament termic (practic au fost coapte într-un cuptor!). O să spuneți… ei, și ce-i cu asta? Niște tăblițe de lut nu se deteriorează de la atâta lucru. Ei bine, această “greșeală” impardonabilă face ceva încă și mai grav decât deteriorarea: NU MAI PERMITE DATAREA ȘTIINȚIFICĂ (prin metoda C14) A VECHIMII LOR. Se pare că arheologul Nicolae Vlassa nu se afla în situl arheologic la momentul descoperirii care a avut loc doar cu cateva ore înainte de încheierea lucrărilor de excavare. Tablițele erau moi și acoperite de calcar din cauza umidității. Pentru a le întări, unul dintre restauratori a decis să le usuce în cuptorul aflat în laboratorul muzeului, însă temperatura și perioada coacerii au rămas necunoscute. După acest tratament, tablițele nu ar mai putea fi supuse unei datari cu C14, deoarece stresul termic a compromis calitatea de bază a lutului, indispensabilă în cazul unei analize cu carbon. Deci în acest moment avem trei tăblițe de lut care NU POT FI DATATE din punct de vedere științific. Actuala lor datare s-a făcut prin metode indirecte – NEADMISE ca probatoriu în lumea științifică – și anume prin datarea unor oseminte găsite alături de acestea (un schelet datat 5300-5500 î.e.n.) și unor alte artefacte presupus a fi găsite în același loc. Practic, în jurul resturilor de oase umane au mai fost gasite 26 de figurine de teracotă, 3 figurine de alabastru, câteva bijuterii din scoici împreună cu cele trei placuțe de lut ars.

Image

A doua problemă ar fi acuzațiile la care a fost supus Nicolae Vlassa, că tocmai el a fost cel care a pus artefactele acolo, mai ales datorită unor greșeli de rigoare științifică, cum ar fi: tratamentul la care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de săpătură și nu există schițe și fotografii ale pieselor din care să reiasă poziția lor exactă în momentul descoperirii. Mai mult, articolele scrise de N. Vlassa după această descoperire nu prezintă clar situația stratigrafică a tăblițelor și nu există o reproducere in situ a complexului arheologic în care au fost descoperite tăblițele. Există o singură fotografie de la o distanță mare a complexului arheologic în care nu apare nici un fel de material arheologic. În plus, o mare parte dintre arheologii români si străini se plâng de faptul că Vlassa nu a fotografiat artefactele în momentul dezgropării și a refuzat să colaboreze cu colegii lui, evitând în acelasi timp să dea prea multe detalii despre descoperirile sale în cadrul rapoartelor pe care le redacta periodic, mulțumindu-se să repete aceleași informații sub denumirea de noutăți. Protocroniștii – care cunosc aceste amănunte istorice privind această descoperire și nu cei care doar flutură ici și colo linkuri privind “dovezile incontestabile aduse de Tăblițele de la Tărtăria” – au pus toate aceste greșeli de rigoare științifică pe seama invidiei colegilor arheologi români, care nu puteau accepta la colegul lor Vlassa, o notorietate și un prestigiu de seama celor ale unui Schlliemann, Hiram Bingham sau a lordului Carnarvon și a lui Howard Carter. Cei care știu cu adevărat despre ce vorbesc vin însă și cu alte dovezi (în sprijinul teoriei protocroniste) pe care – cu voia dvs. le voi trata într-un mesaj separat.

A treia problemă legată de teoria Tăblițelor de la Tărtăria se referă la materialele și artefactele găsite odată cu acestea în mormântul respectiv în 1961. Este vorba aici de 26 de figurine de teracotă, 3 figurine de alabastru și o serie de bijuterii confecționate din scoicile Spondylus. Ei bine, toate acestea – dar în special figurinele de alabastru și bijuteriile din scoicile Spondylus (care trăiesc cu precădere în Marea Mediterană) sunt caracteristice culturilor vechi descoperite de arheologi în zona insulelor Ciclade. Astfel, aceste piese descoperite la Tărtăria ar fi putut proveni în urma contactelor economice cu această zonă, nefiind specifice culturii Vinca-Turdaș (cca. 5000 î.e.n).

Ultima problemă – identificată de mine – cu privire la aceste Tăblițe de la Tărtăria, o constituie relativa lor unicitate. Sau mai bine zis, greșeala imensă a protocroniștilor români, care în loc să folosească aceste artefacte ÎN RELAȚIE CU ALTE DESCOPERIRI ARHEOLOGICE IMPORTANTE, conferindu-le o integrare într-un tablou istoric mai vast, ei preferă să le folosească  în discursuri sforăitoare, ca pe o descoperire unică, tratând-o ca pe o dovadă irefutabilă a vechimii noastre, când de fapt, – am văzut anterior – acest lucru nu poate fi făcut (cel puțin deocamdată). Mai mult de-atât, relativa lor unicitate – chiar și dacă integrăm descoperirea lui Nicolae Vlassa din 1961, în ansamblul mai vast al artefactelor descoperite în acdrul culturii Vinca-Turdaș – pălește, de exemplu în fața unor descoperiri de genul tăblițelor de lut sumeriene (datate aprox. 3500 î.e.n). Acestea au fost descoperite într-un număr imens: aproximativ 6000 de astfel de tăblițe, totalizând mai mult de 38.000 de linii de text. A veni să dai la o parte sute de ani de cercetare științifică asupra acestor 6000 de tăblițe lut (multe din ele nici astăzi descifrate) sau descoperirile aduse de vaste lucrări de cercetare arheologică care au scos la lumină civilizația sumeriană, doar folosind „DOVADA CLARĂ” a tăblițelor de la Tărtăria cu toate problemele expuse mai sus, este doar o tentativă de a deveni ridicol. Nimic mai mult.

Image

Haideți acum – pentru că am rămas dator și cu ceva informații privind autenticitatea Tăblițelor de la Tărtăria – să vedem și ce dovezi s-ar putea aduce în sprijinul teoriei că “Civilizația a început în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic și nu în Sumer”. Trebuie să menționez de la bun început faptul că NU TĂBLIȚELE DE LA TĂRTĂRIA reprezintă temelia și fundamentul unei asemenea teorii. Aceste tăblițe reprezintă doar o dovadă în plus (poate contestabilă, poate nu), nimic mai mult, nu DOVADA unică care explică această teorie. Trebuie să fac acest lucru dintr-un motiv mai mult decât evident – nu doresc ca acest articol să fie folosit de tabăra adversă, contestatara vehementă a teoriilor protocroniste și în plus, doresc să aduc o doză de echilibru asupra acestui subiect mai mult decât sensibil.

Dovezile în sprijinul teoriei protocroniste sunt multiple, pornind de la cele de natură materială rezultate în urma descoperirlor arheologice și terminând cu cele de tip ocult care vizează împiedicarea cu orice preț a altor descoperiri de acest gen pe teritoriul României de azi. Dovezile de natură materială le voi trata – cu voia dvs. – într-un alt articol, datorită vastității subiectului. Pur și simplu nu aș vrea să dau doar câteva exemple, absolut insignificante și ușor de repudiat de propaganda activă a taberei anti-protocroniste. Făcând asta nu aș face decât jocul acestora, care abia așteaptă lucrurile de acest gen, pe care noi ceilalți, le facem fără seriozitate și dăruire.

Mă voi opri deci, doar asupra dovezilor care denotă o veritabilă conspirație asupra elementelor românești veritabile, mai ales a celor de natură istorică, cu promisiunea că voi reveni cândva la ele, deoarece nu cred că le voi putea epuiza acum.

Genocidul cultural la care este supus acest popor nu cred că poate fi contestat. Pur și simplu asistăm la un adevărat asalt asupra tot ce este românesc. Românii sunt prezentați ca niște paria ai Europei. Personajele istorice din manualele copiilor noștri s-au transformat căpătând caracteristici absolut hilare. Nimic românesc nu (mai) este bun, începând cu clasa politică și terminând cu indivizii de rând. Personalitățile culturii au fost înlocuite cu nulități și maneliști promovați de mass-media cu o asiduitate demnă de o cauză mai bună. Din agenda cetățeanului – umplută la refuz cu elemente de incultură – au fost eliminate orice referiri la subiecte serioase, de natură culturală sau istorică. Scandalul și grobianismul se revarsă în zoaie din ecranele televizoarelor. Orice încercări singulare de rezistență pe tărâm cultural sunt suprimate cu brutalitate de autorități și mass-media aservite acestor interese oculte anti-românești.

Dintre aceste metode de agresiune asupra elementului românesc veritabil, la loc de frunte se află cele care vizează ascunderea istoriei acestor locuri. Pur și simplu – după 1990 – un val de tăcere s-a așternut asupra cercetării științifice istorice românești și a arheologiei naționale distrusă efectiv de politica nedemnă și profund anti-românească a unui Minister al Culturii devenit un adevărat Minister al inculturii Naționale. Acest Minister important – devenit vârf de lance al luptei anti-românești (poate acum vă explicați de ce acest minister revine mereu, cu prilejul negocierilor politice, UDMR-ului sau unor personalități de teapa lui Gigel Știrbu, “personalitate marcantă a culturii românești”) – este preocupat mai degrabă să restricționeze până la limita absurdului cercetarea arheologică din Romania, în loc s-o impulsioneze. Absolut toate fondurile de cercetare în acest domeniu au fost tăiate, programele vechi de cercetare arheologică au fost abandonate, și în mod curios – vaste proiecte industriale, s-au suprapus sau se vor suprapune peste zone întinse, de o bogăție inestimabilă din punct de vedere arheologic. Autostrada Transilvania (al cărei proiect este făcut de-așa natură încât să treacă musai peste o așezare vastă din perioada neoliticului) sau proiectul Roșia Montană sunt doar câteva din acestea. Cercetarea arheologică este lăsată cu mândrie de către miniștri criminali ai culturii, pe seama unor sponsori de tipul RMGC, care nu au nici cel mai firav interes ca acestea să conducă la un rezultat, mai ales că o asemenea situație ar conduce la afectarea afacerilor pe care aceștia le desfășoară. (Vă rog să observați că nu am spus că astfel de entități, precum RMGC, reprezintă vârful de lance al luptei împotriva unor astfel de descoperiri care trebuie împiedicate cu orice preț să iasă la lumină și am prezentat doar conflictul de interese mai mult decât evident, pentru orice om de bună credință, în care se află această companie atunci când sponsorizează cercetările arheologice din zona respectivă). Ca exemplu de inconștiență a autorităților – și în special acest minister anti-românesc – aș putea da doar împiedicarea ORICĂROR alte săpături în zona Tărtăria, de exemplu. Horia Ciugudean, care este expert în Tartaria, unul din foarte puținii oameni din Romania autorizați din punct de vedere moral să vorbească despre tezaurele gasite aici spune într-un interviu din 2006, pentru Formula As:

E rusinos, scandalos, ca ogorul acela este arat in fiecare an, distrugandu-se adevarate tezaure. Acum, pamantul sub care s-au facut acele descoperiri extraordinare apartine unui taran din sat. Asta ii socheaza pe vesticii care ajung aici. Ei vad enorm de multa ceramica, vase intregi, unelte de silex, topoare din piatra, toate risipite in brazde. Abandonate, uitate. Acest pamant trebuia de mult scos din circuitul agricol. In orice tara civilizata din Europa, zonele de interes arheologic sunt in proprietatea statului. Protejate, pazite. Noi, nici macar acum, dupa atatia ani de „capitalism”, habar n-avem sa ne protejam marile situri. La ora actuala, Ministerul Culturii e preocupat mai degraba sa restrictioneze pana la domeniul absurdului cercetarea arheologica din Romania, decat s-o impulsioneze. Nu-i vorba doar ca nu primim absolut nici un ban, ca toate fondurile de cercetare ne-au fost taiate. Mai mult, daca eu, ca specialist, doresc sa ma duc sa fac doar o cercetare sumara la Tartaria – fara a face neaparat sapaturi -, nu pot s-o fac fara a avea o autorizatie eliberata de minister, autorizatie pe care-o obtii teribil de greu sau chiar deloc, trecand printr-o birocratie infernala, ce aminteste de Kafka. Iar in timpul asta, comorile zac acolo, la indemana oricui. Intrebati oameni de rand din Romania – unul din zece daca stie ceva despre Tartaria. Noi nu ne dam seama, dar la ora asta in lume Tartaria este un cuvant magic, in ce priveste neoliticul european. Magic, intelegeti!? Oriunde pe mapamond rostesti numele asta, n-auzi decat exclamatii de admiratie. Toti marii cercetatori ai planetei il cunosc foarte bine. Cu acest unic cuvant poti deschide orice porti. De altfel, inca din 1961, lumea arheologica europeana si americana a privit cu mult mai multa incredere descoperirea lui Vlassa si a acceptat-o mult mai repede decat colegii acestuia. Asta pentru ca, in anturajele arheologilor nostri, vechea zicere „sa moara capra vecinului” e mai puternica decat oriunde. S-a zis ca Vlassa a fost un om norocos. Poate. Dar acest noroc a fost dublat mereu de un uimitor spirit enciclopedic, de o documentare riguroasa in arhive, de o profunda stiinta a arheologiei. De aceea, a stiut sa faca o sapatura extrem de precisa la Tartaria. Acum, zic eu, orice dubiu in ce priveste descoperirea lui cade. Asta, pentru ca nu au fost doar cele trei tablite. Dac-ar fi fost doar ele, singure, ai fi putut zice ca cineva le-a adus de nu stiu unde si le-a pus acolo. Avem, mai intai, groapa unde-au fost gasite, impreuna cu acele podoabe pretioase si cu osemintele. S-a dovedit limpede ca-i vorba de un mormant unitar. Or, oasele au fost datate de cercetatori occidentali cu metode foarte noi (radiocarbon sau Carbon 14) si s-a stabilit clar o vechime de sapte milenii, adica inaintea Sumerului. Apoi, aceasta scriere pictografica pe tablite a fost gasita nu doar intr-un singur sit, ci-n mai multe. Tartaria e importanta pentru ca a reprezentat doar punctul de incepere. Dar peste tot, in jurul ei, gasim asemenea semne pe ceramica, in asezarile neolitice de la Turdas, Alba-Iulia – Lumea Noua, Limba, Daia Romana si pana mai departe, pe teritoriul Bulgariei si fostei Iugoslavii, unde s-au gasit tablite asemanatoare. Ele sunt produsul unei intregi culturi, nu a unui singur cercetator genial. Recent, profesorul Sabin Luca de la Sibiu a avut perseverenta de a redeschide cercetarile de la Turdas, dupa ce toti arheologii credeau ca asezarea a fost distrusa de apele Muresului. Or, s-a constatat ca aceasta asezare e mult mai veche, in jur de 5200 i.Cr., intinzandu-se pana dincolo de 4500 i.Cr. Ceea ce inseamna ca data obtinuta pentru Tartaria nu e unica si nu este exagerata. Ca tablitele gasite acolo n-au aparut din neant, ca exista o ambianta generala care le-a generat, ca-n acest tinut transilvan au fost niste centre locale care s-au dezvoltat independent, creand o civilizatie cu individualitate proprie si un sistem de scriere pictografica original, datand din mileniile Vi-V i.Cr. De aceea, descoperirea lui Vlassa a avut o amploare uriasa – ea a dat peste cap milenarul proverb „Ex Oriente Lux” („Lumina vine de la Rasarit”) sau acela ca „Civilizatia incepe de la Sumer”. Pana atunci, se credea ca toate civilizatiile vechi ale Europei sunt o consecinta a unor influente sau colonizari venite din Orient. Ei bine, acest caz al Tartariei si altele care i-au urmat au condus la reconsiderarea intregului mod de-a privi preistoria, in special intervalul de trecere de la epoca pietrei la cea a aramei. S-a dovedit astfel ca, in acea vreme, spatiul carpato-danubian (sudul Transilvaniei mai ales) era bine populat, avand, poate, cea mai densa populatie de pe intreg teritoriul european. Si, mai ales, ca parintii dacilor cunosteau scrierea, o scriere care este cea mai veche a lumii. Ar trebui, pentru toate astea, sa fim mandri. Sa ne batem cu pumnii in piept, oriunde in lume. Ce s-a ales astazi din stralucitoarea civilizatie de odinioara a Tartariei? Mergeti acolo, si o sa vedeti…

Traficul cu artefacte antice din zona Sarmizegetusa și complicitatea criminală a autorităților la jefuirea tezaurului istoric național constituie de asemenea o altă dovadă a faptului că asupra României are loc o agresiune istorico-culturală. S-au scris o sumedenie de articole pe această temă, dar rezultate palpabile (cum ar fi stoparea traficului internațional cu brățări dacice și kosoni) nu au apărut niciodată. Mai mult, complicitatea autorităților în acest caz rezultă din hărțile arheologice precise din posesia așa-zișilor “căutători de comori”, precum și ascunderea identității acestora, chiar și atunci când aceștia sunt efectiv prinși.

Image

Din altă categorie de dovezi care atestă agresiunea constantă asupra spiritului cultural românesc o constituie și ascunderea INTENȚIONATĂ a informațiilor și limitarea pe cât posibil a oricăror cercetări științifice în acest domeniu. Istoricii români de astăzi, în special cei tineri, știu pur și simplu, că a vorbi despre elemente ale teoriei protocroniste în lucrările lor este astăzi echivalent cu marginalizarea profesională. Dacă doresc o bursă, de exemplu, orice studiu cât de cât anti-românesc le-o poate asigura prin bunăvoința unor fundații, mereu gata să sponsorizeze astfel de acțiuni. Studenții de azi și cercetătorii de la facultățile de istorie ar putea să facă mai multă lumină aici.

Transformarea subită a manualelor de istorie, de-a lungul a 24 de ani de tranziție constituie de asemenea o mărturie vie a acestui război invizibil care se poartă asupra României și românilor în general. Cu orice preț, tot ce odată era valoros – în special simbolurile naționale – trebuie astăzi criticat și acoperit cu noroi. De la figurile luminoase (n.a. poate uneori prea luminoase, e adevărat!) ale istoriei naționale, astăzi s-a ajuns la simple note de subsol sau la caracterizări mai mult decât rău-voitoare. Toate națiunile au dreptul de a-și slăvi înaintașii – mai mult sau mai puțin obiectiv – cu excepția românilor! Ștefan cel Mare trebuie să devină un „pitic gagicar”, iar Mihai Viteazu “un condotier /aventurier”, iar manualele trebuie să înceapă MUSAI cu anul 106 când Dacia este cucerită de romani. Perioada anterioară de 5000 de ani – asta dacă e amintită în respectivul manual – este expediată lapidar  în câteva fraze. Copii de azi nu trebuie să știe nimic de cultura Cucuteni, de cultura Vinca-Turdaș, de cetățile și așezările dacice, de cultura acestora, dar este musai să învețe despre personalități precum Andreea Esca, musai să fie prezente în aceste manuale de istorie.

Toate acestea – alături de multe altele, imposibil de a fi repertorizate într-un spațiu atât de restrâns – fac parte din această agresiune asupra spiritului românesc. O agresiune poate infinit mai importantă decât toate celelalte la care e supusă România: cea economică și cea ideologică. O agresiune menită a ataca exact fibra eventual regeneratoare a acestui neam. Nu trebuie decât să vă închipuiți, că peste 40 de ani, generația de atunci nu va mai ști nimic despre rădăcinile lor. Astfel de informații se vor găsi – dacă se vor mai găsi, totuși! – în cărți de istorie, necitite de nimeni. Astfel de povești despre daci și cultura lor nu vor fi decât povești spuse de un bunic senil, care nu știe el ce înseamnă binefacerile globalizării și ale pieței unice, a cipurilor biometrice și a cardurilor atotputernice.

A interpreta aceste fapte dovedibile din toate punctele de vedere, drept încercări de a cosmetiza și justifica o impotență a prezentului – așa cum fac adepții celeilalte tabere anti-protocroniste – este de asemenea o greșeală. Este perfect adevărat, că un trecut de care am fi mândri, nu justifică în nici un fel lipsa noastră de vlagă istorică în prezent sau eventuale pretenții vizavi de entități istorice mai noi, dar mai puternice astăzi. Dar tocmai faptul că acest război este invizibil, trebuie să ne facă conștienți că asupra noastră ca popor are loc o agresiune, care vizează tocmai ființa națională. Oare de ce? Justifică oare doar cotropirea pe tărâm economic o asemenea desfășurare de forțe? De meditat asupra acestor lucruri.

––––––––-

P.S: Am recitit articolul și deși este atât de întins îmi dau seama că abia am atins acest subiect vast. Nu am spus nimic de cum sunt văzute Tăblițele de la Tărtăria în străinătate, nu am amintit nimic de multitudinea de petroglife din România cu însemnări similare celor de pe aceste Tăblițe, nu m-am referit la informațiile istorice TRECUTE CU VEDEREA în mod suspect de cei acre ar trebui să le prezinte de fapt, nu m-am referit la o serie de coincidențe bizare care au ca subiect istoria noastră veche și așa mai departe. Nu m-am referit la metodele absolut corecte și mai ales, pragmatice, ale unora de a prezenta EXACT așa cum trebuie (atât din punct de vedere retoric, cât și al mijloacelor de expresie) a teoriei protocroniste și așa mai departe. Deci o revenire pe viitor, asupra acestui subiect este mai mult decât necesară.

Anunțuri

Autor:

Adevărul le foloseşte celor care-l ascultă, dar le face rău celor care-l spun. (Winston Churchill)

Un gând despre „Cu calm, despre teoriile protocroniste

  1. Problema 1 : tăbliţele nu au fost găsite izolate, ci alături de alte relicte.
    Problema 2 :sunt probleme prea tehnice pentru a fi tratate de profani… trebuie ţinut cont de izolarea pe plan internaţional a arheologiei româneşti şi de DOTAREA arheologilor din acele vremuri.
    Problema 3 : „The genus Spondylus originated in the Mesozoic era and can be found it fossil forms can be found in Cretaceous rocks in the Fort Worth Formation of Texas and in the Trent River Formation of Vancouver, as well as other parts of North America.[1][2]
    Archaeological evidence shows that people in Neolithic Europe were trading the shells of Spondylus gaederopus to make bangles and other ornaments as long as 5,000 years ago (Varna necropolis). The shells were harvested from the Aegean Sea, but were transported far into the centre of the continent. In the LBK and Lengyel culture, Spondylus shells from the Aegean Sea were worked into bracelets and belt buckles.”

    … deci NU E O PROBLEMĂ !

    Problema 4 (relativa lor unicitate) : este infirmată de SUTELE de tăbliţe „din aceeaşi familie” descoperite în Balcani, dar şi în Moldova, aşa cum rezultă şi din mărturia „unuia de meserie” citat în articol (Horia Ciugudean), care lămureşte cam toate dubiile.

    În final, amintesc despre nenumăraţii istorici contemporani care încep să adere la teoriile „protocroniste” ale Marijei Gimbutas, ceea ce demonstrează „o nouă viziune istorică în domeniu”… nu o să dau nume, doritorii putând găsi nenumărate exemple, publicizate de altfel de „protocroniştii serioşi” pe diverse site-uri.

    CONCLUZIE : Greşesc desigur mulţi ”ghiolbani protocronişti”, dar ăia nu trebuiesc băgaţi în seamă în diversele lor grupuri „heirupiste”!… sunt surse mult mai de încredere care trebuiesc accesate !
    La urma urmei, vorbim de TEORII şi CONTRA-TEORII, deci fiecare îşi formează o OPINIE. Dacă „alţii” adoptă TEORII, e firesc ca „noi” să avem libertatea de a ne promova pe cele ale noastre, mai ales că în ultimul timp, DOVEZILE ARHEOLOGICE şi MĂRTURIILE UNOR ISTORICI DE SEAMĂ, vin în întâmpinarea lor.
    Amintesc aici ca foarte relevante, ultimile TEORII ale ETRUSCOLOGILOR apropos de ASEMĂNĂRILE IZBITOARE ale CUVINTELOR ( nu LIMBII, cum greşesc mai toţi „amatorii” , inclusiv unii cu „patalama”) ETRUSCE şi… ROMÂNEŞTI !… vezi Mel Copeland.
    Amintesc şi de o teorie care-mi aparţine, referitoare la OIERIT, ca principală DOVADĂ A PRIMORDIALITĂŢII ŞI CONTINUITĂŢII noastre, prezentată la Congresul de Dacologie din acest an, şi la care nu am primit încă niciun „protest”, deşi a ajuns pe masa unora interesaţi de aşa ceva !? ( http://bassdu.mine.nu/?p=3018 )
    Oricum, aceste TEORII nu trebuie să ne preocupe prea mult pe noi „amatorii”, decât în măsura în care dorim să avem IDEI PERSONALE MAI CLARE, ci nu să întreţinem POLEMICI STERILE, adică FĂRĂ FINALITATE.
    La „Mişcarea Dacia la FIŞIERE există multe materiale pe această temă, ca să nu mai pomenesc alte SURSE DE ÎNCREDERE, pentru „curioşi să citească mai mult şi să scrie mai puţin” !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s