Publicat în Actual, Cultură, Diverse, Istorie, Manipulare

Cu calm, despre teoriile protocroniste


Fac ce fac și coleziunile pe care le am inevitabil pe o rețea de socializare conduc la idei noi de articole. De fapt nu de idei duc lipsă, ci de timpul alocat scrierii lor. Așa că astăzi a venit momentul să aloc ceva din acest timp, teoriilor așa-zis protocroniste, atât de iubite de unii și atât de hulite de alții. Motivul îl constituie un mic conflict mesagistic avut pe Facebook cu acești adepți înfocați ai acestor teorii. Mai precis prezentarea bombastică – și care nu mai admitea absolut nici un comentariu – a unor filmulețe ce prezintă Tăblițele de la Tărtăria drept dovada irefutabilă că originea civilizației umane (și a scrisului) este în spațiul carpato-danubiano-pontic. Folosite fără discernământ, astfel de dovezi nu fac decât să împiedice o luptă deosebit de importantă, care are loc în subteran, o luptă care nu e vizibilă la lumina zilei, dar care este deosebit de importantă pentru tot ceea ce înseamnă spiritul național românesc.

Pentru început aș dori să aduc la lumină câteva informații despre aceste Tăblițe de la Tărtăria, atât de citate în literatura protocronistă drept cea mai veche formă de scriere din lume. Pentru a înlătura de la bun început orice dubiu în acest sens, opinia mea personală este aceea că… DA tăblițele de la Tărtăria reprezintă o formă arhaică de scriere de o vechime mult mai mare decât tăblițele sumeriene,  care sunt creditate la ora actuală de lumea științifică ca fiind primele conținând o formă de scriere (în acel caz – scrierea cuneiformă). Citește în continuare „Cu calm, despre teoriile protocroniste”

Publicat în Diverse, Locuri misterioase

Din nou despre misterele din Munţii Buzăului


După ce am vorbit şi altădată despre Pietrele vii din Munţii Buzăului, revin asupra acestei zone cu alte detalii interesante. În primul rând, este necesar să amintesc în acest context de zona Valea Salciei care este cunoscută în regiune prin existenţa Zidului Uriaşilor. Acest nume ne poate duce cu gândul că a fost construit giganţi sau pur şi simplu mărimea sa impresionantă a creat în tradiţia populară un nume, care se doreşte a fi o explicaţie la prezenţa ciudată a acestui obiectiv arheologic/monument al naturii. Dar să vedem despre ce este vorba. Zidul uriaşilor este un zid de piatră având o înălţime de 6-7 metri, aflat la izvoarele pârâului Câlnău, într-o zonă izolată şi greu accesibilă. Citește în continuare „Din nou despre misterele din Munţii Buzăului”

Publicat în Cultură, Diverse, Locuri misterioase

Pietrele vii din Munţii Buzăului


Ce minunat este să asculţi sunetul naturii, povestea muntelui spusă de susurul unei ape sau pur si simplu spectacolul norilor vazut de acolo, din mijlocul naturii. Avem şansa să trăim într-o ţară plină de locuri de o frumuseţe deosebită, care ar trebui păstrate şi mai ales apărate de acţiunile celui mai dăunător  element, care le distruge cu o inconştienţă de neimaginat: omul imbecil, ţopârlan, manelist lipsit de cel mai elementar respect pentru natură, armonie şi frumos în general.

Puţină lume cunoaşte sau a auzit de trovanţii din zona munţilor Buzăului. Şi poate este mai bine aşa. Inaccesibilitatea locurilor a îngreunat dezvoltarea unui turism agresiv manelisto-idiot în zona cu pricina. Dar să vedem ce sunt aceşti trovanţi, adevărate „pietre vii”, aşa cum sunt denumite în legendele locale ale locului. Citește în continuare „Pietrele vii din Munţii Buzăului”

Publicat în Cultură, Diverse, Economie

Nu există un colţ liniştit în oraşele omului alb


În anul 1855, una din cele mai cunoscute căpetenii indiene, pe numele său Seattle, căpetenie a indienilor Dwamish, a scris Preşedintelui SUA, Franklin Pierce, o scrisoare ca răspuns la cererea acestuia de a le cumpăra o parte din pământurile tribului său. Aceasta va dăinui mereu ca o mostră de înţelepciune, putând fi considerat pe drept cuvând unul din primele mesaje ecologiste din lume. Citește în continuare „Nu există un colţ liniştit în oraşele omului alb”

Publicat în Actual, Diverse, Recomandări de lectură, Social

Şase pălării gânditoare


Îmi propun să încep să fac și câteva recomandări de lectură și tare m-aș bucura ca astfel să începem să ne recomandăm unul altuia cărțile care ne-au plăcut, care ne-au marcat sau pur și simplu pe care le considerăm interesante. Încep cu o carte care merită citită şi care ne propune o metodă simplă și comprehensibilă de eficientizare a gândirii. Este greu de digerat, de fiecare din noi, faptul că nu gândim eficient. Dar asta se reliefează cel mai bine prin prisma rezultatelor pe care le obținem. Oare obținem eficiența maximă, ca rezultat al gândirii noastre? Oare ne-am putea îmbunătăți modul de a gândi? Oare există vreo metodă de eficientizare a mecanismului gândirii? Iată doar câteva din întrebările la care Edward de Bono încearcă să le dea un răspuns în acestă carte, prin prezentarea metodei celor „şase pălării gânditoare„. Citește în continuare „Şase pălării gânditoare”

Publicat în Diverse

Este foarte bine!


Se povesteste ca un rege african era intr-o zi la vanatoare cu suita sa.
Printre cei care il insoteau se afla si un vechi prieten al sau. Indiferent de situatia in care se afla, acesta obisnuia sa vada partea buna a lucrurilor.
Sarcina sa era sa incarce armele. Printr-o nefericita intamplare, una dintre ele s-a descarcat si i-a retezat regelui o parte din degetul mare. Gandind ca situatia putea fi mult mai rea, prietenul regelui a spus:
-Este foarte bine! Citește în continuare „Este foarte bine!”

Publicat în Diverse, Interesante, Manipulare, Politică, Social

I, The Pet Goat II


Un clip animat cu mesaje simbolice „stranii”, creat de un studio video canadian de lângă Montreal şi despre care mulţi vorbesc, fără să poată ajunge însă la vreo concluzie clară:

 

Se ştie deja ca primul video pet goat a fost cumva premonitoriu pentru „9/11” şi-acum implicit se vehiculează ideea unui eveniment tip „false-flag” in replay.  (v. succesiunea „papuseilor” Bush şi Obama de la inceput, manevraţi de aceleaşi mâini NWO ascunse în spatele cortinii ).
Dar ce este cel mai interesant este faptul că unii susţin de pildă că durata clipului (7 min. 27 sec. ) ar simboliza data deschiderii JO de la Londra (7/27), cu semnificaţii numerologice la fel de oculte ca 9/11. Să mai adaug faptul că astăzi este 27 iulie?