Publicat în Actual, Cultură, Diverse, Istorie, Manipulare

Cu calm, despre teoriile protocroniste


Fac ce fac și coleziunile pe care le am inevitabil pe o rețea de socializare conduc la idei noi de articole. De fapt nu de idei duc lipsă, ci de timpul alocat scrierii lor. Așa că astăzi a venit momentul să aloc ceva din acest timp, teoriilor așa-zis protocroniste, atât de iubite de unii și atât de hulite de alții. Motivul îl constituie un mic conflict mesagistic avut pe Facebook cu acești adepți înfocați ai acestor teorii. Mai precis prezentarea bombastică – și care nu mai admitea absolut nici un comentariu – a unor filmulețe ce prezintă Tăblițele de la Tărtăria drept dovada irefutabilă că originea civilizației umane (și a scrisului) este în spațiul carpato-danubiano-pontic. Folosite fără discernământ, astfel de dovezi nu fac decât să împiedice o luptă deosebit de importantă, care are loc în subteran, o luptă care nu e vizibilă la lumina zilei, dar care este deosebit de importantă pentru tot ceea ce înseamnă spiritul național românesc.

Pentru început aș dori să aduc la lumină câteva informații despre aceste Tăblițe de la Tărtăria, atât de citate în literatura protocronistă drept cea mai veche formă de scriere din lume. Pentru a înlătura de la bun început orice dubiu în acest sens, opinia mea personală este aceea că… DA tăblițele de la Tărtăria reprezintă o formă arhaică de scriere de o vechime mult mai mare decât tăblițele sumeriene,  care sunt creditate la ora actuală de lumea științifică ca fiind primele conținând o formă de scriere (în acel caz – scrierea cuneiformă). Citește în continuare „Cu calm, despre teoriile protocroniste”

Publicat în Actual, Economie, Social

Cum pierde România bani în Educaţie


Statul – în mărinimia sa nemărginită – pune la dispoziţia propriilor cetăţeni, cele mai bune condiţii de dezvoltare, asigurând printre altele şi finanţarea de bază pentru toţi preşcolarii şi pentru toţi elevii din învăţământul primar, gimnazial, profesional şi liceal de stat, particular sau confesional acreditat, precum şi pentru elevii din învăţământul postliceal special de stat. Citește în continuare „Cum pierde România bani în Educaţie”

Publicat în Actual, Diverse, Recomandări de lectură, Social

Şase pălării gânditoare


Îmi propun să încep să fac și câteva recomandări de lectură și tare m-aș bucura ca astfel să începem să ne recomandăm unul altuia cărțile care ne-au plăcut, care ne-au marcat sau pur și simplu pe care le considerăm interesante. Încep cu o carte care merită citită şi care ne propune o metodă simplă și comprehensibilă de eficientizare a gândirii. Este greu de digerat, de fiecare din noi, faptul că nu gândim eficient. Dar asta se reliefează cel mai bine prin prisma rezultatelor pe care le obținem. Oare obținem eficiența maximă, ca rezultat al gândirii noastre? Oare ne-am putea îmbunătăți modul de a gândi? Oare există vreo metodă de eficientizare a mecanismului gândirii? Iată doar câteva din întrebările la care Edward de Bono încearcă să le dea un răspuns în acestă carte, prin prezentarea metodei celor „şase pălării gânditoare„. Citește în continuare „Şase pălării gânditoare”